OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In ziua inceperii cursurilor universitare, Costi Rogozanu publica in Cotidianul un editorial in care atragea atentia ca obiceiul, din ce in ce mai raspindit, al studentilor de a se angaja inca din timpul anilor de scoala, indiferent de situatia lor materiala, chiar si cu norma intreaga, risca sa duca la ceea ce el numea studentie part-time, cu toate consecintele nefaste asupra formarii viitorului absolvent.

Fiind eu de acord cu autorul, mi-am permis sa semnalez articolul studentilor de la mate, pe forumul nostru. S-a iscat o discutie din care mi-a fost clar ca majoritatea studentilor nu impartaseste acest punct de vedere. Cum banuiesc ca studentii de la alte specializari au opinii nu mult diferite de cele ale tinerilor matematicieni si informaticieni, cred ca subiectul merita o discutie mai amanuntita (le cer iertare pentru repetitii eventualilor cititori ai Observatorului care frecventeaza si forumul de la mate).
Lasind la o parte situatiile (vai!, prea des intilnite) in care studentul nu poate supravietui in minunata noastra societate doar cu bursa si cu ce-i dau (daca ii dau) parintii, doua sint argumentele celor favorabili intrarii de timpuriu pe piata muncii. in primul rind, e vorba despre insuficienta, cind nu de-a dreptul proasta pregatire oferita de facultate.

Daca profesorii, in goana lor dupa norme si dupa asigurarea unei piini de mincat pentru fiecare, indiferent de calitatile lui stiintifice si pedagogice, alcatuiesc programe artificial incarcate, excesiv teoretice, in care practica nu-si prea mai are locul, studentul se apara cum poate. in speta, fuge de scoala si se angajeaza, in speranta de a dobindi direct de la locul de munca acele competente pe care, in mod normal, un angajator i le va cere dupa absolvire. Pare a fi un argument viabil. Si totusi, putini sint studentii care, asemenea celor de la info sau automatica, de exemplu, pot lucra exact in domeniul pentru care se pregatesc. Majoritatea ajung sa vinda orice, oriunde. Nu e nici o rusine, dar nici nu prea te pregateste pentru meserie (basmul cu inceputul de jos si ajunsul in fruntea firmei e frumos, desigur, dar vai de cel care isi construieste strategia formarii profesionale pornind de la el). Pe de alta parte, daca ai ghinion de cursuri proaste si prost predate, dar te intereseaza studiul, biblioteca e deschisa si profesori dispusi sa stea de vorba cu tine se gasesc intotdeauna. in plus, continui sa cred ca formarea, in timpul facultatii, nu trebuie sa fie numai profesionala. Exista carti, teatre, opera, expozitii – doar sa vrei sa le frecventezi. in ultima instanta, cum mi-e greu sa cred ca o majoritate a studentilor are competenta sa catalogheze cursurile drept proaste, tare mi-e teama ca argumentul acesta ascunde, in cele mai multe cazuri, doar un dezinteres total pentru facultate, vazuta mai degraba ca o fabrica de diplome din care trebuie sa iesi cit mai curind.

Al doilea argument este, de fapt, cel natural: studentul are nevoie de bani. Chiar daca, prin absurd, s-ar putea descurca, la limita, cu bursa si/sau cu banii de acasa, mai vor, firesc, si altceva: „unii se multumesc cu masa si casa, altii mai vor o carte, un cico, un concert si nu toti parintii isi permit sa-si rasfete copiii“, spunea un student. in plus, „chiar daca in facultate poti sa stai pe banii alor tai, va mai dura o perioada buna si dupa terminarea acesteia pina la independenta financiara. Cu putina grija, o poti scurta“. Corect. Dar de aici incolo intervin alegerile pe care le face fiecare atunci cind isi stabileste lista de prioritati. Acelasi student, impresionat, probabil, si de ce vazuse prin SUA, unde lucrase vara trecuta, spunea ca munca e benefica si pentru maturizare, responsabilizare, ca doar americanii isi pun de foarte devreme copiii sa distribuie ziare sau mai stiu eu ce tocmai ca sa-i invete cu munca, nu pentru ca n-ar avea sa le dea bani de-un suc.

Aici nu mai sint de acord. N-am distribuit ziare, n-am pus floricele in pungi si nici nu cred ca am fost rasfatat. Cred ca exista sumedenie de mijloace mai putin radicale de a-ti creste copiii normal, fara sa faci din ei niste trintori de bani gata, lasindu-i sa se joace cind sint mici si sa invete cind sint elevi si studenti. With all due respect, solutia „responsabilizarii“ copilului prin munca remunerata mi se pare la fel de falsa si lipsita de fantezie ca si renuntarea la televizor (calculator) „ca sa nu piarda copilul prea mult timp cu el“. Ca si cum nu ar fi evident ca, daca pustiul nu are chef sa invete si ii iei televizorul, va gasi un alt mod eficient de a pierde zdravan timpul. Si, pentru ca tot veni vorba despre studentii americani, e drept ca foarte multi dintre ei muncesc, de obicei part-time, dar nu se prea intimpla sa ceara, ca ai nostri, clementa la examen pentru ca „stiti, eu si lucrez“.
Iar daca studiul, in studentie, reprezinta o zestre pentru mai tirziu, sa ne aducem aminte ca „vreme este sa agonisesti si vreme sa prapadesti“.