OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

 

Mărturisesc că n-am citit Porunca vremii, nici Sfarmă Piatră, dar cred că, dacă mai exersez un pic, dacă las ruşinea deoparte şi pun, cum trebuie şi ştie, de fapt, oricine, bozgor, jidan şi ţigan în loc de „străin“, pot scrie cîte ceva pe gustul lor. În vremuri ca astea pe care le trăim, nici nu e greu, îţi pierzi uşor capul şi mîna o ia înaintea minţii. Asta dacă eşti inocent sau dacă ai ceva cap de pierdut. De scris nu e greu, problema e că nu prea mai ai unde să publici, veghează ăştia de la combaterea discriminării, de la CNA – nişte vînduţi, nu vă spun cui că ne închid şi nouă gazeta. Dar nu mai ţine mult. Aşa cum v-am mai spus, Cuvântul legionar e afişat zilnic la chioşcul de la Piaţa Iancului, iar poza Căpitanului, fie-i numele în veac pomenit!, mă priveşte mereu încruntată. Aşa că eu aştept încrezător. Sigur vor mai apărea asemenea reviste. Se vor înmulţi. Acum, că şi mult apreciatul domn Ion Cristoiu, convertit din ziarist în istoric, ne spune – şi cum să nu-l credem, doar a citit tot, tot, tot – că Corneliu Zelea Codreanu a fost un om de bună-credinţă, nicidecum un fanatic, mi se pare că numai un nesăbuit ar mai putea pune la îndoială acţiunea benefică a Căpitanului. Bine a făcut doamna Eugenia Vodă (păi, dacă nici ea nu-i imparţială...) că l-a invitat pe dl Cristoiu la o discuţie sinceră despre Căpitan, în emisiunea sa,Profesioniştii, să pună odată lucrurile la punct, să vadă şi să audă toată ţara adevărul despre Căpitan şi despre legiune, adevăr spus răspicat de un istoric profesionist ca dl Cristoiu. Şi dacă mai are cineva dubii în privinţa curăţeniei sufleteşti şi a purităţii legionarilor, îl poftesc să vadă filmul dlui Constantin Popescu, un film „imperios necesar“, cum spune dl Mihai Fulger – şi cum nu l-aş crede?, doar e critic de film profesionist – chiar în revista noastră. Un film care evită – în sfîrşit! – ideologia şi arată că, dacă lupţi împotriva comuniştilor, e bine şi nu mai are importanţă de pe ce poziţii lupţi.

Cred că i-a plăcut şi domnului Ion Coja, în care-mi puneam mari nădejdi să preia flacăra legionară; tare dezamăgit am fost cînd am aflat că s-a apucat, mai nou, de matematică – domeniu în care, deocamdată, nu a izbutit decît să se facă de rîs, aici e bine să mă credeţi pe cuvînt.

Îmi pare rău, nu reuşesc să fiu optimist nici acum, în preajma aniversării. Mă bucur doar că am o zi liberă şi sar şase ore de predat. Cam puţin pentru Ziua naţională. Or fi alţii care ştiu să se bucure încă. Eu o să zac în casă, cu televizorul stins. O să ascult muzică şi o să citesc. O zi perfectă, de fapt. La mulţi ani!