În toaletele din universitate, nu
se poate pune hîrtie în suporturile nou-nouţe, nici
săpun (lichid!) în savoniere: se fură, n-are rost. Sau se pun
la un moment dat, apoi, stupoare, se constată că s-au terminat. Şi
nu se înlocuiesc (decît dacă se aşteaptă vreun oaspete
sau o conferinţă cu străini) pentru că, vezi bine, fuseseră
furate. De aceea, în mod absolut firesc, în unele
facultăţi, toaleta cadrelor didactice (ei, da!) e încuiată
cu cheia. Cine n-are cheie, cere la secretare sau la cei care au. Sau
merge la studenţi, unde...
Se fură becurile. Şi nu se-nlocuiesc.
Ce rost ar avea? Oricum le fură. La fel – detergentul. Se fură
lanţurile de plastic sau de metal cu care se trage apa. În
locul celor fu-rate, se pun bucăţi de sfoară. Sau nu se pu-ne
nimic. Totuna.
Administratorii acuză femeile de
serviciu. Femeile de serviciu îi acuză pe muncitorii care
lucrează în curte sau în subsol (care şi murdăresc
toaletele, ceva de speriat!). Şi toţi îi acuză pe studenţi,
care decît să mai dea bani pe hîrtie...
Se fură tot ce e metal, nu doar din
toalete. S-a furat placa de metal cu numele facultăţii de
matematică, încastrată destul de sus în zid. S-au furat
şi bare de alamă montate pe porţile mari, de la intrarea în
facultate; le-au smuls ziua-n-amiaza mare, în timp ce se intra
şi se ieşea pe acolo, în ciuda faptului că universitatea e
bine păzită – pe dinăuntru şi, bănuiesc, pe bani grei – de
nu ştiu ce firmă de pază.
Se fură din camerele studenţilor –
laptopuri, de exemplu –, chiar cînd proprietarii sînt
acasă, dar pe balcon.
Fură şi studenţii. Sînt bine
formaţi deja din perioada preuniversitară. Acum – la examene. Sau
măcar încearcă. La toate. Nu toţi. Dar destui. Mulţi. Sînt
unii care ies din facultate cu mintea mai virgină decît la
intrare, au reuşit să nu se prindă nimic de ei, s-au scuturat de
orice prisos – adică de tot ce-am încercat să-i învăţăm.
Şi-au trecut toate examenele copiind, uneori cu încuviinţarea
tacită sau doar în indiferenţa profesorilor. Au copiat de pe
net fiecare proiect, fiecare referat, n-au iertat nimic. Cînd
n-au copiat, au învăţat pe de rost fără măcar să ştie ce
înseamnă cuvintele pe care le-au scris. Vai de ei dacă-i
întrebi, dacă faci un cît de palid examen oral. Iar
dacă-i pici, nu-i supărare. Examenul se dă de atîtea ori, că
unul dintre combatanţi tot oboseşte odată – şi nu studentul e
acela. Şi-apoi, fantezia în materie de metode de furtişag e
nelimitată. Se copiază lucrări de licenţă, disertaţii – cînd
nu le pun la dispoziţie, contra cost, înşişi profesorii
îndrumători. Triumfători, studenţii-hoţi îi umilesc
sistematic pe studenţii-fraieri care muncesc cinstit şi iau ce note
sînt şi ei în stare. Aşa le trebuie, dacă-s proşti,
neadaptaţi. Mîine, poimîine termină facultatea şi dă
viaţa cu ei de pămînt. Să se-nveţe minte. Nu-i aşa greu să
furi.
Fenomenul e aşa de extins, că nu mai
admite nici un fel de motivaţii sau de bemoli: că programa e prea
încărcată, cursurile prea dificile, profesorii proşti, fără
har. Şi astea sînt lucruri adevărate. Dar nu justifică
furtişagul ăsta în masă. E prea mult.
Fură şi unii profesori. Iau bani
pentru norme pe care nu le fac. „Îndrumă“ zeci de lucrări
de licenţă. Plagiază. Compilează şi-şi pun semnătura. Ar
trebui să se publice numai în engleză – poate aşa s-ar mai
ruşina unii să publice şi cîte două cărţi pe an (în
română), să scrie cărţi la vîrste la care
cercetătorii de dincolo abia îşi fac mîna.
Fură cercetători care se înscriu
în competiţia de granturi, făcîndu-se că nu înţeleg
care sînt condiţiile de eligibilitate. Cînd „greşeala“
le e dovedită, înjură sistemul şi pe mi-nistrul care l-a
inventat.
Fură administraţiile universităţilor.
Dacă, aşa cum a anunţat, ministerul chiar va verifica, fie şi
doar prin sondaj, datele furnizate de universităţi pentru evaluarea
din vara asta – ei, nu vă spun ce se va întîmpla. Dar
nu se va întîmpla nimic, pentru că totul e
interpretabil. Cifrele sînt doar simboluri.
O fi ceva în aer? Vremurile astea
bezmetice să fie de vină? Dar înainte nu tot aşa era? Se
copia mai primitiv la examene, nu exista Internet, nu existau
telefoane mobile, nu exista wireless, se foloseau doar servitele şi
copiuţele dibaci ticluite, dar tot se copia. Iar de compilat şi
plagiat... E drept însă că hîrtie igienică şi săpun
nu existau în toalete. Mai bine: lipsea obiectul muncii,
n-aveau ce fura.
Sau o fi avînd dreptate Vintilă
Mihăilescu? Antropolog – dacă nici el nu s-o pricepe... Spunea că
a făcut o mică statistică, pentru uz personal, şi a constatat că,
în 32% dintre cazuri, şoferii bucureşteni nu semnalizează
cînd cotesc sau cînd schimbă banda, lucru care nu mai
poate fi pus în cîrca edililor sau a administraţiei.
„Nu, e simplu, e clar şi ţine doar de oameni.“
E limpede: e genetic. N-ai ce-i face.
Ăştia sîntem. La noi se fură. Punct.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters