Autor: 
Categoria: 
Acum, cînd se vorbeşte atît
de mult despre reforma învăţămîntului de toate
gradele, poate nu e nepotrivit să ne aducem aminte cum arăta un
liceu de elită în vremuri de mult apuse. Am găsit în
biografia lui Proust, a lui Jean Yves Tadié, descrierea
liceului Condorcet, unde Marcel fusese elev începînd din
1882, de la unsprezece ani. Iată: „Disciplina nu era cruntă,
familiilor elevilor frîiele părîndu-li-se chiar un pic
prea slăbite. Climatul era, deci, mai liberal decît în
liceele erudite din Cartierul Latin. Şi, totuşi, lui Jacques-Émile
Blanche, cu zece ani mai mare decît Proust, nivelul clasei a
cincea, în care era, i se părea de neimaginat în zilele
noastre. Pedagogul lor îl punea deja să citească L’Assomoir
într-o revistă, La République des lettres, care-i
publica şi pe Maupassant, şi pe Mallarmé (profesor la
acelaşi liceu). Copilul era tobă de politică şi de istorie
modernă. Toţi elevii erau interesaţi de literatură, chiar şi de
cea proastă. Erau obligaţi să înveţe tirade din La Fille
de Roland de Henri de Bornier, mare succes la Comedia Franceză.
Copiii mergeau la matineele clasice cu conferinţe pe care le
programau teatrele. Cît priveşte mediul social al elevilor,
era o reprezentare în racursi a societăţii pariziene sau, mai
exact, a viitoarei clase conducătoare. Copiii primeau o instrucţie
de calitate foarte înaltă, dar esenţialmente literară,
bazată pe umanioare, apoi pe filozofie, fără a dispreţui nici
referirile la viaţa literară contemporană. Se practicau exerciţii
care pregătesc pentru scris, pentru publicat, pentru vorbitul în
public: în clasele mari, aceşti liceeni editează reviste şi
colaborează la ziare, la fel ca profesorii lor. Iar numele lor
ilustrează istoria, filozofia, ştiinţa politică, literatura,
banca viitorului. [...] Din anii aceştia dăinuie cultura literară
şi filozofică, pe care Proust o foloseşte adesea, cunoaşterea
clasicilor, a frazei latineşti, a primelor elemente de metafizică“.
Mallarmé, Bergson – profesori
de liceu. Mai aproape de noi, Lovinescu. Mai sînt de imaginat
asemenea figuri într-un liceu? Probabil că nici în
Franţa. Una peste alta, însă, lăsînd la o parte
ştiutele diferenţe dintre epoci, faptul că elevii erau pe-atunci
mai maturi decît congenerii lor de azi, făcînd toate
echivalenţele necesare – decalajul rămîne enorm, chiar şi
dacă ne raportăm la cel mai prestigios liceu de elită de la noi.
Şi nu cred că de vină e vreo inhibare a intelectului copiilor,
vreo degenerescenţă crescătoare în timp, aşa cum acuză
unii. De vină cred că e proasta alcătuire a programului, goana
după himera imediatei aplicabilităţi a studiului, inventarea unor
discipline de studiu fanteziste şi artificiale, prea rapida coborîre
în concret şi în trivial – lucruri valabile şi pentru
ştiinţe, nu doar pentru disciplinele umaniste. Oare ce competenţe
specifice a primit elevul Proust la terminarea liceului? Impresia mea
e că a primit, asemenea multor generaţii de copii dinainte şi de
după el, mai degrabă cunoştinţe, nu competenţe. Că i-au fost de
folos demonstrează cu prisosinţă Tadié, care identifică în
operă motive studiate şi dezvoltate de Proust în lucrările
de licean. Pe de altă parte, tinerii aceştia tobă de cunoştinţe
clasice – nişte neadaptaţi, am zice azi – ocupau, nu peste mult
timp – mai precis, după studii de drept, filozofie sau ştiinţe
politice, unde tot cunoştinţele clasice primau –, posturile de
conducere din administraţia franceză. De ce nu am putea accepta că,
şi azi, pe primul plan ar trebui să stea cunoştinţele, clasice
sau nu? Ştiu că despre cultură, despre dezvoltarea armonioasă a
intelectului şi a spiritului nu mai e voie să se vorbească – nu
trebuie smintiţi copiii cu vorbe deşarte. Dar cunoştinţele ce rău
v-au făcut?
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters