Din ce în ce mai mult mi se
confirmă impresia că, în chestiunile importante, cei mai
mulţi oameni nu-şi schimbă niciodată opiniile. Indiferent de
dovezi, de experienţă, de acumularea faptelor, indiferent cît
au citit – rămîn de neclintit. Orice discuţie pare inutilă.
Mă-ntreb de ce scriem, de ce vorbim, cînd e evident că nu
dialog e, ci o sumă de monologuri care se ignoră cu superbie.
Îl citesc uneori pe domnul Bogdan
Ducă, în Cultura. De fiecare dată, cu delicii. Deşi a
devenit previzibil. În articolul de săptămîna trecută,
ne-a explicat cum e cu criza. Evident, e vina stîngii. „Ani
de-a rîndul – scrie domnia sa –, activiştii de stînga
au presat guvernele şi sistemul bancar din Occident să nu mai
fie... discriminatorii (cum altfel?). Ani de-a rîndul, lumpenul
american (alcătuit din negri şi hispanici şomeri) a fost încurajat
să îşi facă credite la bancă pentru a se facilita
egalitatea întru bunăstare a tuturor cetăţenilor.“ Asta
era. Deci ingineriile financiare, marile tunuri, lipsa de control
asupra bursei, exacerbarea „visului American“ (destul de
individualist în esenţă, deci, tot creaţie a stîngii,
desigur) n-au nici o responsabilitate în criza asta. Singurii
vinovaţi sînt sărăntocii de culoare mai închisă; se
pare că şomerii albi, mai de soi, sînt exoneraţi.
Amărăştenii ăştia nu şi-au văzut lungul nasului, pfui!, şi-au
profitat de timiditatea bancherilor care nu au ştiut să se opună
presiunii stîngii. Aferim! Acum, eu n-am nici o îndoială
că domnul Ducă e un om citit; de multe ori emite idei coerente şi
chiar corecte – sînt perfect de acord cu domnia sa, de
exemplu, cînd acuză stînga occidentală de a fi
purtătoare a noului antisemitism. Îi pot înţelege şi
idiosincraziile faţă de stînga, la rigoare îi pot
accepta şi rasismul (mai toţi avem alergie la cîte o culoare:
mie nu-mi place rozul) – dar nu siluirea logicii.
Slavă Domnului, alţii au opinii mai
sănătoase. Dintr-un sondaj efectuat pe 3.500 de persoane (o fi
mult, o fi puţin pentru un sondaj?) din şapte ţări europene (cîte
500 în Austria, Marea Britanie, Franţa, Germania, Ungaria,
Polonia, Spania), aflu că o mare parte dintre europeni pune pe seama
evreilor criza financiară. Era şi timpul să se trezească lumea!
Dar nu doar de criză sînt(em) vinovaţi. 40 de procente dintre
intervievaţi cred că evreii au prea multă putere în „lumea
mondială a afacerilor“ (spaniolii sînt cei mai mulţi: 74%).
Aproape jumătate dintre respondenţi sînt de părere că
evreii sînt mai loiali Israelului decît ţării lor. Şi,
bineînţeles, 23% dintre cei chestionaţi continuă să îi
acuze pe evrei pentru moartea lui Iisus (aici nu mi-e foarte clar:
pare un fapt stabilit istoric, cred că toată lumea ştie că evreii
l-au omorît pe Iisus; de ce doar 23%? Sau o fi vorba despre
evreii de azi?). Aş risca un pariu. Dacă nu trece criza asta mai
repede şi sondajul se repetă peste un an, cifrele vor creşte
spectaculos. Aş sugera ca, la strigarea următoare, să li se ceară
sondaţilor să sugereze şi soluţii de rezolvare a problemelor; cum
să ne trimită în Palestina (vis vechi...), căreia îi
sîntem, cum se pare, loiali, nu prea se poate din moment ce cam
aceiaşi inşi cer revenirea ei la stăpînii de drept,
palestinienii, eu aş încerca direct cianura.
Altfel, ce să zic, mă bucur că
domnul Ducă nu-i face tot pe evrei răspunzători de criză –
deşi, parcă nu ştim noi cine-i în spatele stîngii
ăsteia a lor? Nu e uşor, totuşi, de conciliat evreii şi
palestinienii, or, deocamdată, se ştie că palestinienii sînt
adînc implantaţi în mişcările de stînga. Nu mă
îndoiesc, însă, că se va găsi o modalitate de a netezi
asemenea minore asperităţi, de dragul demonstraţiei. Ar mai fi,
ce-i drept, o mică dificultate, una semnalată, implicit, şi de
domnul Dan Ungureanu, într-un eseu din aceeaşi revistă în
care face o listă a personalităţilor neoconservatoare, întîmplător
evrei (faptul că numele lui Alan Greenspan e grafiat Grünspan
e, cu siguranţă, doar un simplu lapsus, pentru că, aşa cum bine
observă domnul Mihai Iovănel, a pune pe hîrtie un nume
evreiesc nu e semn de antisemitism cum crede – hopa! – ziarul
Ziua; am trăit-o şi pe-asta, Ziua ia apărarea evreimii şi acuză
Cultura de antisemitism).
Pe de altă parte, ce bucurie, ce
desfătare intelectuală, ce regal să ai de-a face cu cogitaţiile
unui Bogdan Ducă, şi nu cu ale lui Corneliu Vadim Tudor. E cu totul
altceva. Sau nu?
Autor: 
RSS Feed
Newsletters