Cine are un pic de răbdare poate
obţine din baza de date a Thomson Reuters (cea simplu numită ISI)
informaţii extrem de interesante şi de grăitoare pentru stadiul în
care se află ştiinţa românească în context global. Un
coleg al meu a făcut-o şi a constatat că există domenii în
care contribuţia românească (măsurată prin număr de
articole din reviste ISI cu cel puţin un autor cu afiliere
românească, luînd în calcul şi calitatea
jurnalelor în care s-a publicat) este sub o miime din producţia
totală.
Iată cîteva cifre (miimi din
total), reprezentînd media anuală în 2005-2009: Medicină
şi Farmacie: 0,91; Economie: 0,68; Agricultură, Silvicultură: 0,6;
Studii culturale, Folclor: 0,56; Medicină veterinară: 0,53;
Biologie: 0,52; Sociologie, Ştiinţe politice: 0,46; Psihologie,
Ştiinţe educaţionale: 0,40; Istorie: 0,39; Filozofie: 0,35;
Arhitectură şi Studii urbanistice: 0,09; Drept: 0,02; Lingvistică,
Literatură: 0. Spre comparaţie, Matematica vine cu 7,31, Fizica
(toate subramurile) cu 3,54, Ingineria cu 2,96, Chimia cu 2,69,
Geologia cu 2,28, Informatica, 1,99, Geografia cu1,66. Pot să vă
spun că şi dacă ne comparăm cu Bulgaria (vechea noastră
obsesie), nu stăm bine. Sigur că, pentru a avea o imagine corectă
asupra raporturilor dintre diferitele discipline, aceste cifre ar
trebui raportate la numărul de cercetători activi în fiecare
domeniu. Astfel, chiar fără a dispune de cifre precise, la ochi,
ştiind că ingineri sînt mult mai mulţi decît biologi,
de exemplu, diferenţa dintre cele 2,96 de miimi ale Ingineriei şi
cele 0,52 ale Biologiei parcă nu mai e atît de spectaculoasă.
Pe de altă parte, trebuie ţinut seama şi de resursele pe care le
consumă cercetarea într-un domeniu sau altul: dacă matematica
are nevoie doar de bibliotecă, acces la baze de date şi bani de
deplasări, chimia, fizica, medicina, ştiinţele experimentale, în
general, au nevoi infinit mai mari şi depind de o aparatură pe
care, de cele mai multe ori, nu o au la dispoziţie în ţară.
Apoi, desigur, e mai greu de pătruns în reviste internaţionale
cu studii umaniste, care presupun, dincolo de subiect, stăpînirea
unei limbi străine la un nivel cu totul altul decît cel,
destul de elementar şi fără valenţe expresive, în care ne
exprimăm noi, cei din ştiinţele exacte. Dar şi aşa cifrele tot
ridicol de mici sînt. Cea mai şocantă, însă, este
insignifianţa în care băltesc Dreptul, Economia, Psihologia,
Sociologia, Agricultura. Cel puţin primele două, dar şi
următoarele două atrag anual o masă enormă de studenţi. Cine ce
îi învaţă?
Astea sînt cifrele. Seci,
nemiloase. Cu toate nuanţările şi ponderările, cu toţi bemolii
pe care i-am pune, ele vorbesc limpede despre provincialism, despre
autism, despre izolare, despre neputinţă. De ani mulţi de zile,
toate disciplinele, inclusiv cele ale căror realizări tind, cum am
văzut, către zero absolut, beneficiază de finanţări în mod
egal. Unele produc, altele nu. De ce continuă să fie finanţate
domeniile care nu produc? Articolele acestea care nu există ar fi
trebuit scrise de cohortele de cadre didactice şi cercetători care
umplu universităţile şi institutele noastre de cercetări. Cum se
justifică aceşti oameni?
Nici domeniile din topul cercetării
româneşti nu stau, de fapt, bine. Procentual, Matematica pare
regină. Şi chiar este, prin comparaţie. Totuşi, cine e lucid nu
poate să nu constate distanţa enormă care ne separă de cercetarea
de vîrf. Orice participare la o conferinţă foarte puternică
ne lasă şi un gust amar. Există domenii întregi în
care se lucrează intens în lume, domenii în care s-a
luat medalia Fields, şi care la noi nu sînt reprezentate. Nu
există nimeni care să lucreze la problemele acelea, parcă nici
n-ar exista. Şi n-avem nici o şansă de redresare. Noi nu ştim şi
nu-i putem învăţa pe studenţii noştri, aşa că din
programele de master (cursuri doctorale nu se fac) lipsesc. Nu putem
angaja sau invita specialişti de vîrf care să facă şcoală
într-un domeniu slab sau deloc reprezentat – nu avem ce le
oferi. Nu putem miza pe întoarcerea tinerilor plecaţi la
studii (s-au schimbat vremurile, Kesarion Breb nu se mai întoarce).
E drept, unii, puţini, revin, dar e o mişcare aleatorie, nimic
coerent, sistematic. Adevărul e că, din anii şaizeci încoace,
s-a mers tot în jos. A fost şi vina generaţiilor dinainte,
care nu au adus în facultăţi continuatori, nu s-au îngrijit
pe mîna cui lasă moştenirea; a fost, mai ales, vina
emigraţiei din motive politice şi economice. Fapt e că, deja în
generaţia mea şi în cele alăturate, cei mai buni, inclusiv
olimpicii generaţiei, au plecat pînă prin ’92-’93. Cei
care am rămas, sîntem, fără discuţie, liga a doua. Unii
ne-am salvat, cît de cît, publicăm la un nivel decent.
Există, evident, şi excepţii, colegi
care ajung să aibă chiar rezultate de top (dar, în toată
ţara, din cîte ştiu eu, sînt numai două articole în
Annals of Mathematics, revista considerată cea mai bună din lume;
şi aparţin unor cercetători din generaţiile mai vechi ca a mea).
Vîrfurile acestea au răzbit individual, nu ca urmare a
integrării într-o şcoală, în ciuda sistemului, nu
împinşi de sistem. Generaţia mea mai are cam cincisprezece
ani de activitate. Vom stinge lumina, cum spune un coleg încă
mai pesimist ca mine. După noi e şi mai rău, derivata e tot
negativă, studenţii noştri buni pleacă pe capete. Iar situaţia
de acum nu e de natură să le schimbe opţiunea. Cu ce să-i ţinem
aici? Universităţi franceze sau germane, de exemplu, le oferă
peste o mie de euro lunar – bursă de master. Cele americane nu
sînt cu nimic mai prejos. Să renunţe la aşa ceva pentru cei
o mie şi opt sute de lei, cît e bursa doctorală românească,
bursă care vine cînd vrea ea, în nici un caz lunar, iar
uneori nici nu vine? Am ajuns să nu avem cui da nici aceste burse,
aşa amărîte cum sînt, atît de slabi sînt
doctoranzii noştri.
Ei, nu-i nimic, mergem înainte.
Oricum, soluţie nu cred că există şi, altceva decît ce
ştim, noi nu mai putem face. Somn uşor!
Autor: 
Categoria: 
RSS Feed
Newsletters