OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

 

Cam aşa ceva cred că se petrece acum, la noi, în legătură cu şcoala. Toată lumea e furioasă. Toţi au ceva de împărţit cu profesorii, cu educatorii. Toţi se pricep, toţi ştiu ce ar trebui făcut. De fapt, ce nu ar trebui făcut. Aici e simplu. Trebuie descongestionat, fireşte. Dar ce e în plus în programele şcolare? Păi, nu e evident? Tot ce e greu pentru fiu-miu! Dacă se împotmoleşte la gramatică, e clar că e prea multă gramatică, şi prost făcută, că nu mai înţelege nimeni nimic, adică am ajuns să stau toată duminica să-l învăţ nenorocitul ăla de complement, că nu se mai termină cu complementele astea şi copilul nu pricepe, că şi la şcoală – ora e de patruzeci şi cinci de minute, profa o face de treizeci – cînd să înveţe copilul? Şi cîte teme să facă? Pe vremea noastră nu era aşa, aveam timp, mai citeam o carte – mai toţi cei care deplîng starea de jalnică incultură a noilor generaţii nu citesc nimic, că n-au timp, dar la ei e normal, că muncesc pe brînci pentru banii ăia, dar copiii, dacă nici acum, cînd au timp, nu citesc, atunci cînd? Aveam timp, aşa e, că nu ne uitam la televizor şi nu ne jucam la calculator şi învăţam şase zile pe săptămînă, nu cinci – îndrăznesc timid. Nuuu, că nu se uită mult la televizor, doar seara, pînă pe la miezul nopţii, nu mai mult. Şi, oricum, noi făceam sport mult. Făceam pe dracu ghem, îmi vine să spun, cu gîndul la orele de sport chiulite intensiv în liceu, dar tac – n-are rost, oricum nimeni nu e permeabil la argument şi la logică.

 

Toţi îşi generalizează experienţa personală şi o ridică la rang de situaţie generică. Ce să-i răspund inginerului din faţa mea, care e convins că se face prea multă matematică în şcoală. Dar nu vorbeşte „la general“, ştie anume şi ce e în plus: derivatele şi integralele, başca trigonometria. Trebuie scoase pentru că, iată, el e inginer şi nu le-a folosit niciodată, deşi a lucrat şi în proiectare şi în producţie, a predat şi la ASE, e drept că management, dar a plecat, ce, era să stea pe salariul ăla de rahat? Acum are firma lui şi e plin de bani. Bravo lui!, cum să mă pun eu, slujbaş la stat, cu el? Şi oricum, ce nevoie ai de derivate şi alte alea cînd ai calculatoare, apeşi pe un buton şi gata? Exact la fel vorbeau şi studenţii mei americani, toţi înarmaţi cu calculatoare grafice. Eu încercam să-i învăţ să traseze un grafic de funcţie, ei mă verificau cu calculatorul – şi le ieşea mai repede. Ideea că cineva trebuie să construiască şi să programeze calculatoarele alea nu-i muia – nu ei vor fi aceia. Şi totuşi, americanii ăia, al căror sistem universitar îl tot luăm de model cînd ne convine, dar nu acum, tot îi obligau să înveţe derivate şi integrale ca să fie ingineri sau biologi sau economişti. Nişte fraieri.

 

De fapt, revine doamna cu copilul excedat de complemente, nu c-ar avea ea ceva cu matematica, ei chiar i-a plăcut în şcoală, dovadă că, deşi medic stomatolog, poate să-l ajute pe copil, dar de ce trebuie atîta trigonometrie? Şi ce vrea ea să spună (şi spune, e de neoprit), e că de ce trebuie să facă atîta matematică un viitor medic sau biolog? Cum s-o conving că e greu să personalizezi atît de mult şcoala şi programa, că nu se ştie chiar dintr-a cincea ce-o să facă puişorul cînd o fi mare? Cum să le spun că trigonometria are rolul ei în învăţarea altor discipline matematice, că nu o facem (doar) de dragul ei şi că nu are importanţă dacă inginerul va folosi sau nu trigonometria? Cineva, tot inginer, a încercat, sfios, să spună ceva despre frumuseţe, despre jocul minţii, eu aş fi vrut să vorbesc despre formare, a minţii, a deprinderilor de a gîndi corect, şi despre cîte altele – hai, dom-ne, las-o moartă, aici vorbim chestii serioase! Am tăcut, pentru că atmosfera era deja încărcată şi nu voiam să se ajungă la întrebările decisive, rostite cu arţag – dar tu ce faci, la ce eşti bun, pe ce iei leafa aia, cîtă e, pe care ţi-o plăteşte statul din impozitele mele? Nu-i uşor să-ţi justifici existenţa de profesor bugetar, mai ales în vremuri de criză.

Toţi sînt supăraţi, iritaţi, porniţi. Toţi privesc în urmă şi socotesc cît anume din ce au învăţat folosesc efectiv în meserie. Şi exact cîtimea aia ar trebui să se studieze, nimic în plus. N-au timp, nici chef, să vadă că dacă s-ar intersecta cîtimile astea de la cîţiva oameni de profesii diferite, nu ar mai rămîne nimic din nici o materie.