OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Am aflat de curînd că, pe lîngă odiosul termen e-learning, cu care m-am obişnuit de-acum, există unul încă mai barbar: blended learning. Pentru unul ca mine, care, în tinereţe, a fost un fumător împătimit şi care apreciază cum se cuvine whisky-ul, blended are o sonoritate care numai lîngă „a învăţa“ nu-l plasează. Dar, mă rog, se pare că pedagogia românească nu simte nevoia să traducă termenii englezeşti –satisfăcută, poate, de multitudinea de termeni cu care a îmbogăţit deja limba română. Termeni care, după umila mea părere, nu fac decît să complice, cu un verbiaj întristător, cîteva lucruri simple, elementare, foarte uşor de înţeles şi care nu necesită teoretizare. Cu riscul de a-i supăra definitiv pe colegii specialişti în ştiinţele educaţiei, mărturisesc că nu am găsit, în textele pe care le-am citit, nimic interesant care să nu fie de bun-simţ sau care să aparţină psihologiei. Nu reuşesc nicicum să mă conving că pedagogia este o ştiinţă, oricîţi termeni pompoşi şi-ar inventa. Aşa că mă uit siderat la influenţa tot mai mare pe care o au aceşti specialişti (în ce anume?) în redesenarea filozofiei educaţionale. Şi nu pricep, în ruptul capului, de ce sînt obligaţi studenţii ca, în loc să facă mai multe ore de didactica specialităţii, absolut necesare, să urmeze atîtea ore de pedagogie în modulul psiho-pedagogic, acum şi la masterat. Marii noştri profesori, cei cu care ne mîndrim încă, pe care generaţia mea i-a mai prins, nu au studiat atîta pedagogie şi ţineau ore foarte bune. Oricum, din lecţiile acestea, studenţii nu rămîn cu nimic – ca dovadă, toate examenele de pedagogie, inclusiv cele de la definitivat şi grad, se iau pe copiat, cu binecuvîntarea profesorilor care au predat respectivele lecţii (uneori, se vorbeşte şi despre bani, dar nu s-a dovedit niciodată nimic). Chiar nu se poate găsi ceva interesant şi util de spus în orele astea, ceva ce s-ar putea reţine logic, firesc şi cu plăcere?

 

Oricum, sper să nu li se bage în cap studenţilor necesitatea metodelor „ştiinţifice“ moderne de e-learning şi blended learning (pentru cei mai puţin familiarizaţi cu ştiinţa contemporană, primul termen se referă la învăţarea asistată de calculator, al doilea, la combinarea metodelor tradiţionale cu cele care utilizează tehnologia). E drept că organul creează funcţia, dar, uneori, creează şi disfuncţia. Deja s-a ajuns la situaţii absurde în care unii profesori îşi ţin cursul citindu-şi, pur şi simplu, cartea proiectată pe ecran. În semiîntunericul din sală, studenţii, atîţia cîţi catadicsesc să vină la facultate la un astfel de curs, dormitează cuminţi, cînd nu stau pe mess sau nu joacă ceva pe calculator. La matematică, mai ales, unde studentul, dacă vine la curs, ar trebui să vadă cum se face o demonstraţie, să asculte comentarii care nu-şi pot găsi locul în textul scris, aşa ceva e o monstruozitate. În loc de o lecţie vie, oferim un cadavru îmbălsămat. În loc să umanizăm ştiinţa, o omorîm definitiv. În viitor, am putea ajunge să transformăm toate facultăţile în instituţii de oferit cursuri la distanţă: cărţile se pot pune pe web, temele se pot trimite prin mail, profesorii pot da consultaţii prin Skype (există şi o facilitate de teleconferinţă, nu trebuie pierdut timp cu fiecare în parte), examenele – tot on-line, evident. Sigur, glumesc.

 

Dar ştiu că unii, chiar fără să-şi dea seama, spre asta tind. Sînt uimit şi de lejeritatea cu care se aruncă banii pe proiecte aşa-zis de cercetare privind îmbunătăţirea calităţii în învăţămîntul universitar. Există chiar specialişti atestaţi în calitate (pe unul, profesorul Drăgulănescu, l-am auzit vorbind odată: o jale). Se concep chestionare, unii pierd vremea să le completeze  (din complezenţă, fireşte, dar pe baza lor se vor face nişte statistici, se vor trage concluzii şi, drept urmare, se vor cheltui, probabil, alţi bani), se organizează workshopuri şi traininguri – pentru ce? Cînd cineva are de făcut exemplificări la calculator, le face pentru că are nevoie, nu pentru că aplică vreo teorie. Dacă are posibilitatea, pune pe web cursul sau organizează un e-group (al grupei, al seriei, al cursului), pentru că e deja comod de lucrat aşa, nu pentru că a citit asta prin cărţi de pedagogie. Dacă simte nevoia, poate folosi un soft educaţional, şi-l caută (pe web, la firmele specializate), îl găseşte şi gata, nu trebuie antrenat pentru aşa ceva. Foarte mulţi colegi fac de mult proza asta, adică blended learning,  fără s-o ştie, şi totul e în regulă.