Cînd eram student, am aflat că un profesor al meu
demonstrase, în teza de doctorat, cred, că nu ştiu ce roi de stele urma să se
destrame peste cîteva milioane de ani – sau ceva asemănător. Mi s-a părut
formidabil. Uite de ce nu dormea omul ăsta, treaba lui era să afle ce-o să fie
atunci cînd nu doar el, dar nici Pămîntul ăsta n-o să mai existe. Eram fascinat
de gratuitatea exerciţiului.
Mi-am adus aminte de episodul acesta citind, săptămîna
trecută, intervenţiile forumistice la articolul lui Paul Cernat. Unul dintre
comentatori era foc şi pară împotriva celor care îşi pierd zece ani din viaţă
ca să mai traducă o dată cîteva pagini din Platon, răstraduse deja în toate
limbile de circulaţie, ba chiar şi în română. Votez cu două mîini cu
traducătorul.
Trebuie să spun că nu am citit Idolii forului, cum n-am
citit nici Boierii minţii. Ba chiar, după ce am ascultat discuţia de la RFI
dintre Sorin Adam Matei şi Andrei Cornea şi după ce am citit cîteva intervenţii
ale primului pe forumul revistei Observator cultural, sînt din ce în ce mai
puţin dispus să o fac. Am urmărit, însă, polemicile stîrnite de ambele cărţi
şi, oricît m-am străduit, nu am înţeles care e, nu miza, pe asta o cam văd, ci
problema. Mi se pare că problema, atîta cîtă e, e falsă şi provine, mai ales,
dintr-o confuzie de planuri.
Dacă înţeleg eu bine intervenţiile lui Sorin Adam Matei,
ceea ce îl nemulţumeşte, şi nu numai pe el, este prea puţina specializare a
exponenţilor culturii române, o anume aplecare către enciclopedism (noţiune cam
vagă după mine, dacă permite alăturarea lui Heliade şi a lui Puric, acesta din
urmăun actor pasionat de filozofie şi
care crede că şi-a descoperit un filon profetic ortodox, de unde
enciclopedism?). Prin specializare, am impresia că se înţelege una validată
academic, şi anume la nivel internaţional, adică prin publicaţii (ISI şi
echivalente), titluri ştiinţifice şi didactice, poziţii universitare şi de
cercetare. Aici, cred că se bate la porţi deschise.
Vestea bună este că mediul academic românesc se află pe
direcţia corectă. De cînd Ministerul a introdus criterii un pic mai dure pentru
promovare şi obţinerea de finanţări, a crescut şi creşte vizibilitatea
producţiei ştiinţifice autohtone prin publicaţii ISI – nu la fel în toate
domeniile, dar creşte; chiar şi în umanioare, deşi mai încet. Aşa că nu e
nevoie de nici o schimbare de paradigmă culturală, în nici un caz de atacuri la
bionetă. Încet, dar cred că sigur, ne îndreptăm înspre tipul de viaţă academică
occidentală. Ca acolo nu va fi la noi niciodată, din simplul motiv că, din
pricina limbii în primul rînd, sîntem sortiţi să rămînem provinciali şi cam izolaţi:
oricît ne--am deschide noi, nu-i văd pe italieni, nemţi, francezi sau americani
îmbulzindu-se să concureze pentru posturile din universităţile şi institutele
noastre. Ceea ce nu ne împiedică să adoptăm criteriile lor de validare
academică. Pe de altă parte, eu n-aş fetişiza criteriile astea bibliometrice.
Sînt foarte bune statistic, dar întotdeauna există excepţii. Fiecare dintre noi
poate da exemple de oameni care n-au nici publicaţii ISI (sau au foarte
puţine), nici citări ISI, dar sînt tobă de carte şi pot oferi enorm celor
dispuşi să-i asculte. Şi-apoi, e de colea să fii enciclopedic ca Heliade
Rădulescu sau, mai aproape, ca Solomon Marcus? Măcar de-ar produce cultura
română mai multe asemenea exemplare. E foarte adevărat că se poate ajunge şi la
absurdităţi ca „omul total al culturii române“, dar de ce să ridicăm excepţia
la rang de genericitate şi să construim o teorie pe baza ei?
A doua chestiune în discuţie pare să fie statutul
intelectualului public. Cine ar avea dreptul să se pronunţe în agora? Dacă
înţeleg eu bine, numai cine şi-a dovedit deja excelenţa într-o specialitate.
Aici am mari dubii. Problemele agorei (rămîne, de fapt, să fie delimitate:
toată discuţia asta se poartă în vag, priveşte noţiuni fără definiţii precise
despre care fiecare crede că ştie ce reprezintă) nu prea au legătură cu cele
speciale, în care unul sau altul dintre noi am fost validaţi. Iar excelenţa
într-un domeniu nu scuteşte pe nimeni de naivităţi în alte domenii. Am citit
destule prostioare, sau măcar banalităţi, emise de Einstein, de exemplu. Nici
opiniile despre religie şi revelaţiile fizicianului Basarab Nicolescu nu-mi
sună prea bine. Şi-apoi, de ce ar fi mai pertinente opiniile mele, om cu
publicaţii ISI şi citări în număr rezonabil, despre Legea lustraţiei sau despre
procesul comunismului, bunăoară, decît cele ale lui Andrei Pleşu sau Gabriel
Liiceanu? Sincer, nu înţeleg.
A treia problemă ar fi calitatea de arbitru, de instanţă
care validează în agora şi nu numai a unor persoane care nu sînt validate
academic. E vorba, fireşte, tot despre Pleşu, Liiceanu, Patapievici, poate şi
de alţii. Iar nu văd problema. Ei nu au pretins să numească profesori
universitari (dacă sînt numiţi într-o comisie acceptată de minister, înseamnă
că au acest drept). Faptul că publicul – cititor, ascultător de radio şi
televiziune – îi urmăreşte, acceptă şi, uneori, ascultă de ei e un fapt, nu
avem decît a-l constata şi a-i căuta motivaţiile. Dar e absurd să ne supărăm pe
ei. Rămîne aspectul instituţional. Aici lucrurile sînt mai delicate. Dar nu
toate instituţiile publice se supun normelor academice. Nu cred că trebuie să
ai titlu academic pentru a conduce un institut cultural (şi, atît cît mă pricep
eu, ICR merge, cel puţin culturaliceşte, despre bani nu mă pot pronunţa). Dar
alte institute sînt „de cercetări“ (cel puţin în titulatură), cum e şi IICMER.
În privinţa acestora, sigur că putem întreba dacă cei angajaţi sau numiţi
satisfac criteriile pentru cercetător ştiinţific de diverse grade. E o
chestiune simplă, uşor de verificat, nu trebuie atîta discuţie. Iar dacă nu le
satisfac, atunci se află în ilegalitate. Dar oare toate institutele care îşi
zic „de cercetări“ sînt subordonate MEC şi se supun regulilor academice? Nu
ştiu. În plus, cred că e loc chiar pentru fiecare, spaţiul public nu mi se pare
parcelat şi acaparat de, generic vorbind, Liiceanu, Pleşu, Patapievici.
În chestiuni care nu ţin de o strictă specialitate,
validarea o pot da şi reviste precum România literară, 22, Dilema veche,
Observator cultural, cu voia dumneavoastră, şi încă altele. Cineva care publică
regulat eseuri (nu mi se pare deloc puţin) în asemenea reviste e validat în
agora – nu academic. Trebuie doar să intervenim cînd cineva încearcă să
folosească tipul acesta de validare pentru a obţine posturi universitare sau de
cercetare. Şi-atunci, despre ce discutăm?
Idoli ai forului? Vor exista întotdeauna. Şi nu vor putea fi
detronaţi prin decret.
Citirea unor cartii pe care le criticati este, totusi necesara, mai ales daca credeti ca nu avem dreptate... Veti constata ca eu nu sunt partizanul masurarii bibliometrice a valorii, ci doar a validarii discursului cu alte criterii decat profestismul si spiritualismul paramodern. Cat despre enciclopedismul lui Puric, am lamurit problema de cateva ori... Ne este el un Heliade, dar nici nu ar fi aparut fara boala culturii lui Heliade. Vezi http://idolii.com ...
manifestul partidului antienciclopedistilorm anton - Sambata, 17 Iulie 2010, 12:17
In cadrul deschis de dl Liviu Ornea as vrea, daca mi se permite, s-o rog pe dna Moma Momescu, literata (unul dintre coordonatorii proiectului "Idolii forului"), sa-si argumenteze demersul ... civic mai aplicat. Altminteri, discutiile pe marginea chestiunii "enciclopedism/specializare" nu duc nicaieri. La aceasta concluzie se ajunge urmarind interventiile de pe forumul Observatorului cultural, cat si de pe cel al Idolilor. Despre ce vorbim, in ce secol suntem? Mai bine zis, in ce secol nu suntem.
Voi arata, doar prin insiruirea unor nume, directiile de cercetare din doua domenii ale istoriografiei si teoriei literare: istoria literaturii romane vechi si literatura comparata.
Literatura romana veche: Moses Gaster, Nicolae Cartojan, Nicolae Iorga (ca istoric literar; cine poate numi "enciclopediste" istoria literaturii bisericesti sau istoria literaturii romane in secolul al XVIII-lea), P. P. Panaitescu, Emil Turdeanu, Ion C. Chitimia, Dan Horia Mazilu, Catalina Velculescu si mai tinerii mei colegi: Ileana Stanculescu, Silvia Marin-Barutcieff, Cristina Dobre-Bogdan, Cristina Barsan.
Literatura comparata: Paul Cornea, Tudor Vianu, Adrian Marino, Alexandru Dutu, Zoe Dumitrescu Busulenga, Dan Grigorescu, Mircea Anghelescu.
Cu greu ma abtin sa nu va desenez universul bizantinisticii si medievisticii romanesti (Nicolae Banescu, Tudor Teoteoi, Victor Papacostea, Serban Papacostea, Paul Cernovodeanu, Serban Andreescu).
Chiar nu inteleg rostul acestei discutii. Care enciclopedism al lui Puric (cine este Puric? un Bivolaru?). Care e legatura dintre Puric si Heliade (dl Matei nu este convingator)...
Inteleg intentiile dumneavoastra. Dar era cu mult mai simplu sa lansati un manifest din patru-cinci puncte pe o singura coala A4. Un manifest alcatuit cu umor.
Deci...SAM - Duminica, 18 Iulie 2010, 19:40
Discutia cred ca nu este daca avem o traditie de specialism si specialisti, un lucru complet adevarat, ci daca enciclopedismul esta inca in viata si de ce...
In atentia dlui Mateim anton - Luni, 19 Iulie 2010, 18:36
Domnule Matei,
despre enciclopedism, bineinteles, se poate vorbi. Dar - este punctul meu de vedere - nu din perspectiva aproape organicista "tot romanul este enciclopedist" asa cum "tot romanul e poet".
Interesant ar fi un proiect (si cineva candva o va face) despre traditia umanista in cultura romana pe axa lui Mircea Eliade: Cantemir - Hasdeu - Iorga. Enciclopedismul va fi acolo discutat ca un instrument cultural cu care se construieste ceva. Heliade isi are locul in aceasta traditie si acest lucru va fi demonstrat in baza unui corpus de texte de istorie literara (esential: D. Popovici, Paul Cornea, Mircea Anghelescu). O sa va rog sa va argumentati (nu sunt malitioasa) legatura Heliade - Puric (oh, my God, who is this man? nu stiu cine este, vad doar fotografia unui barbat cu par cretzuliu pe tarabele din Romana; se spune ca ar fi Puric) folosind si aceasta bibliografie (pentru Heliade; pentru Puric nu stiu ce o sa folositi).
Pe Horia Roman Patapievici eu il vad mai degraba eclectic, nu enciclopedist. Eclectismul (Eklektismus) european are o istorie a sa (Begriffsgeschichte). Astazi aceasta notiune are un sens peiorativ.
Puric HeliadeSAM - Marti, 20 Iulie 2010, 03:39
Da, o discutie despre enciclopedism ar fi necesara, si mai ales pentru a discuta modul in care enciclopedismul era si este folosit ca o ideologie totala, soteriologica.
Cititi va rog din nou comentariul meu... Dl. Cernat il identifica pe Puric cu Heliade, nu eu...
precizarem anton - Marti, 20 Iulie 2010, 18:44
Nu va mai deranjez. Este clar ca vorbim in limbi diferite.
As vrea doar sa precizez ca viziunea mea asupra enciclopedismului in perspectiva istorica este down-to-earth, in sensul "Les mots et les choses" (Die Ordnung der Dinge" a(l) lui Michel Foucault. In cultura (limba) romana tendinta "enciclopedizarii" o vedem in miscelaneele copiate cu mana in secolele XVI-XVII: un traducator sau un copist reuneste intr-un caiet fragmente din ceea ce i se pare lui mai interesant in literatura pe care o are la indemana. Avand in vedere rezultatele cercetarii in domeniul enciclopedismului medieval apusean, aceasta categorie de izvoare istorico-literare poate fi vazuta ca o forma de organizare a cunoasterii. Bineinteles ca sbornicele din culturile ortodoxe (slave si romaneasca) nu se aseamana cu enciclopediile lui Honorius Augustodunensis, Hrabanus Maurus sau Isidor din Sevilla. Dar ... nu intru in detalii si nuante.
Va urez succes. Sunt convinsa ca puteti sa va argumentati viziunea mistica asupra enciclopedismului.
cai verzi pe peretim anton - Miercuri, 21 Iulie 2010, 11:26
"In calitate de coordonator al volumului, consider ca mi-am exprimat opinia prin participarea la acest proiect si prin capitolul pe care l-am semnat in volum."
"... de coordonator ..."
Doamna Momescu,
haideti sa privim realitatea in ochi. V-ati asumat calitatea de coordonator, co-director al unui proiect (al unei idei de proiect) care nu va apartine. E o palarie (fie ea si palarioara eleganta) prea mare pentru dumneavoastra (daca tot insistati pe ideea de profesionalism). Probabil ca ati fost responsabila pentru partea filologica, de redactare a volumului. Ultimul text postat pe blogul proiectului l-am citit si m-am distrat. Subtire. No offense. Asta este. V-ati plasat in centrul forului. Suportati consecintele. As vrea sa va vad angajata intr-o discutie face to face cu dna Alina Mungiu-Pippidi.
On the other hand, ideea proiectului este foarte buna.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
RSS Feed
Newsletters