Autor: 
Categoria: 
Se pare că, fără să vreau, în
„Bifurcaţia“ de săptămîna trecută, am atins un punct
nevralgic. Observasem acolo că, în versiunea românească
a cărţii lui Ian Stewart, Îmblînzirea matematicii,
traducătoarea nu a găsit echivalentul bun a doi termeni. Dl Mihnea
Moroianu mi-a replicat imediat în legătură cu unul dintre ei:
„undine“, cu care eu nu eram de acord, e folosit de O. Stănăşilă
într-un text mai vechi; nu contest, dar eu cunoşteam termenul
„ondelete“ de la unele cursuri ţinute în anii din urmă la
Şcoala Normală Superioară din Bucureşti („Analiză armonică şi
ondelete“). Continui să cred că e mai potrivit.
Dar nu această controversă e
importantă şi, de fapt, prea puţin contează cine dintre noi are
dreptate. Dar ea arată, o dată în plus, cît de puţin
fixată e terminologia matematică în limba română (nu
ştiu care e situaţia în cazul altor discipline, dar îmi
imaginez că, în fizică, biologie şi chimie, nu e cu mult
diferită). Şi asta pentru că, aşa cum nu oboseşte să-mi atragă
atenţia un bun amic, medic cercetător, ne lipsesc traduceri din
textele fundamentale ale diverselor discipline ştiinţifice. El
cunoaşte bine situaţia din probabilităţi şi statistică, domeniu
care îl interesează direct şi pentru care nu găseşte
lucrări fundamentale în limba română. Observaţia sa e
corectă, ca şi aceea că, pe Wikipedia, sînt foarte puţine
articole de matematică în limba română. Mai mult,
doctorul îmi povesteşte că, la o conferinţă a Societăţii
de probabilităţi şi statistică din România, un
conferenţiar, român din Vest, şi-a ţinut prezentarea în
engleză, scuzîndu-se că nu există terminologie românească.
Pot confirma că şi eu folosesc la
cursuri, termeni englezeşti, ca să nu fiu nevoit să improvizez în
română. Spun, de pildă, „produs warped“ sau, direct,
„warped product“ pentru că „produs răsucit“ nu-mi place,
îmi sună prea puţin ştiinţific... Admit că, probabil,
greşesc. Dar cum să traduc noţiunea, introdusă de Roger Penrose,
de „twistor“? Să-i spun „răsucitură“, „încolăcitură“?
Sună rău. Aşa că îi spun(em) „twistor“, cu pluralul
„twistori“. Poate ar trebui să-l notăm „tuistor“ (francezii
l-au făcut „twisteur“)... Dar unde să-l notăm aşa? Articole
de cercetare nu se scriu în limba română: e inutil şi
contraproductiv dacă vrem să fim citiţi şi luaţi în seamă.
La fel, monografii (serioase) se scriu foarte rar în română:
e mult mai prestigios să publici, dacă poţi, la o editură
internaţională, într-o limbă de circulaţie. În plus,
la evaluări, pe o carte în străinătate iei puncte bune... Şi
totuşi, un excelent mecanician, fost profesor la noi în
facultate, i-ar fi spus odată unui coleg mai tînăr că, din
munca lor de cercetători şi de profesori, vor dăinui cărţile, nu
articolele. Ar mai fi cărţile pentru studenţi. Dar cursurile de
licenţă abordează, de regulă, noţiuni care nu urcă, în
timp, mai sus de anii şaizeci; pentru acestea, prin repetare,
terminologia e deja fixată. Cursurile avansate, care prezintă şi
noţiuni „la zi“, se adresează unui număr mic de studenţi,
care pot citi direct cărţile fundamentale în limbi străine.
Pe de altă parte, nu pot să nu-mi amintesc că, înainte de
1989, s-au tradus şi tratate de matematică, mai ales din rusă, dar
nu numai.
Acelaşi amic crede că ne lipsesc
termenii de specialitate şi pentru că noţiunile pe care ar trebui
să le numească nu sînt cunoscute, folosite la noi. Nu cred că
are dreptate. Cred că majoritatea noţiunilor sînt cunoscute,
dar folosite doar de o mînă de oameni. Pe de altă parte, nici
nu ar fi nimic anormal ca o comunitate ştiinţifică redusă
numeric, aşa cum e cea românească, să nu poată acoperi
toate domeniile ştiinţei contemporane. Îngrijorător nu e că
nu le acoperim pe toate, ci că există domenii de vîrf, foarte
importante, în care se lucrează acum mult şi în care la
noi nu lucrează nimeni.
Aşadar, dincolo de chestiunile de eficienţă economică, are rost efortul de a traduce în limba română textele fundamentale ale unui domeniu ştiinţific? Are, vor spune unii, altfel vom ajunge, în scurt timp, să facem şi cursurile de licenţă numai în engleză; şi îşi vor aduce aminte că japonezii traduc chiar şi monografii de cercetare, de ultimă oră. N-are rost, vor spune alţii: terminologia caldă, la zi, interesează un număr infim de oameni; iar cînd noţiunile noi vor intra în cursurile de licenţă, se vor fi împămîntenit într-un fel sau altul. În plus, efortul acesta de traducere, nefiind imediat profitabil, nu poate fi făcut decît de Stat. Din ce bani? Probabil tot din cei ai Învăţămîntului şi Cercetării; şi la cît de sărac e acest buget, poate că traducerile nu reprezintă o primă urgenţă. Eu n-aş şti să spun cine are dreptate, dar mi-ar plăcea să existe cărţi bune de matematică şi în limba română.
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters