Nr. 611 din 10.02.2012

Memoria locurilor
Biblioteca observator cultural
Editorial
Actualitate
In memoriam
Opinii
Document
Informaţii
Politic
Literatură
Eseu
Memorialistică
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2010   |   Februarie   |   Numarul 514   |   BIFURCAŢII. După cincisprezece ani

BIFURCAŢII. După cincisprezece ani

Autor: Liviu ORNEA | Categoria: Rubrici | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
„Tu n-apuci patruzeci, măi, Cristi“ – îi spuneam cînd îl vedeam cum dă pe gît cănile cu ness şi aprinde ţigările una de la alta. Numai aşa rezista. N-aveam nici unul mai mult de douăzeci şi cinci de ani. Serios şi plicticos am fost de mic. Dar uite că mi-a ieşit, nu mi-ar mai fi ieşit. Cristi Popescu a murit pe 21 februarie 1995, la treizeci şi şase de ani neîmpliniţi, fără să spună de ce. Pe certificatul de deces, scria „insuficienţă respiratorie“ – lămuritor. Mama lui zicea că l-a găsit, dimineaţă, lîngă pat, căzut, dar parcă rugîndu-se. O fi. Oricum, dacă-i stăteai prin preajmă, n-aveai cum să nu vezi că trage din răsputeri să grăbească sfîrşitul. Îi venea greu să trăiască. Şi cum să-i fi fost uşor, cu boala lui? Cînd era bine, trăia din plin, chiar frenetic, uneori, dar parcă tot chinuit era. Ochii lui albaştri, mari, uşor exoftalmici, nu scăpau de tristeţe nici cînd rîdea în hohote.
 
Ce bucuros era Cristi după ’90, parcă înflorise. Tot ce se-ntîmpla îl amuza grozav. Dăduse şi de-un pic de cheag, avea slujbă, la un moment dat avea şi bani de băutură, de cafea, îşi luase şi ceva haine, mai avea şi pentru mama. Şi-n plus, apăruseră non-stop-urile. Era tot ce-şi putea visa. De-acum, putea coborî la orice oră să-şi ia ţigări şi-o sticluţă de „lăptic“ de la chioşcul din colţ. Locuia la cinci, într-un bloc de lîngă biserica dintre Vatra Luminoasă şi Piaţa Iancului. De la geamurile lui se vedea cimitirul – ce să-ţi mai doreşti altceva? Era linişte, era bine, iar el scria aproape numai despre moarte. Eu locuiam de partea cealaltă a străzii. Mergeam la el, mîncam cartofi prăjiţi în tigaie, beam vodcă proastă (dar ce bună era!), el ne mai citea de pe caietele pe care le tot umplea – lucra neînchipuit de mult la un poem. Cînd n-aveam bani, încercam să vindem cîte ceva. Într-o noapte, livreşti, am încercat să refacem un traseu caragialian simbolic – adică să mergem la o schembea. Nu de foame; aşa, de fason. Am bătut toată mahalaua, benzinării, chioşcuri, ce era deschis noaptea, încercînd să plasăm bricheta lui, un Zippo. Ghinion: am dat numai peste oameni cinstiţi şi pricepuţi. Se uitau la brichetă şi ne spuneau că n-au ei cît face aia. Am renunţat la schembea. Ne-am dus fiecare la casa lui şi ne-am culcat.
 

Muncea mult la fiecare poem nu pentru că ar fi căutat vorbe din ce în ce mai meşteşugite. Dimpotrivă. Ce voia el era să ajungă la simplitatea, la firescul limpede al psalmului. Elimina înverşunat metafora. Nu voia să scrie poezii, ci cărţi. De fapt, o carte, una singură, una în care spera să se lege cumva, să se aşeze – nu să se adune, nu voia culegeri de poeme – tot ce scria. O carte-rugăciune, cred că asta încerca să scrie. Mi-am adus aminte de el şi de visul lui, citind povestirile lui Şalamov. Parcă şi el tot asta face – elimină tot ce e balast literar (cu excepţia construcţiei) şi încearcă să relateze faptul nud; ce povesteşte el e atît de cumplit, încît nu mai e nevoie de nimic în plus, grozăvia vorbeşte singură, nu trebuie decît arătată. E suficient să spui adevărul. Ca şi Şalamov, Cristi nu voia să scrie literatură, ci să (se) mărturisească. A încercat. N-a apucat să spună tot. Dar cine apucă? La el, o fi fost de-ajuns?

 


Etichete:  Cristi Popescu
 
 
 
Cele mai citite articole
Primul cincinal de condamnare a comunismului: legenda merge mai departe
Din nou despre şcoală: cîteva lucruri simple
Supravieţuire înainte de alegeri?
AVALON. Modelul prezidenţial
La telefon, Ion Vinea
Cele mai comentate articole
Primul cincinal de condamnare a comunismului: legenda merge mai departe
Exponatul
Din nou despre şcoală: cîteva lucruri simple
Supravieţuire înainte de alegeri?
Caragiale de ieri şi politicienii de azi
Cele mai recente comentarii
Cand "executia simbolica" a tatuclui Base?
Prea multa patima
MEMORIA-I OCHIUL TIMPULUI ( şi nu numai d-lui. Peter Dan)
da, da,
vaz ca,
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Infocarte Uniunea Artistilor Plastici Cartier
 
Elite Art Gallery vreaubilet ro Corporate Image Reteaua literara Institutul Cultural Roman Business Edu Dana Art Gallery
 
International Experimental Engraving Biennial LicArt Senso TV