BIFURCAŢII. E greu cu cifrele. Şi nu numai...

Autor: Liviu ORNEA | Categoria: Rubrici | 1 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

De cîte ori o citesc – vai, prea des! – pe doamna Melania Mandas Vergu, în Gîndul, mă apucă nostalgia după apusele vremuri ale cenzurii. Visez la înfiinţarea unui Consiliu al Culturii şi al Educaţiei Capitaliste care să supervizeze presa şi să-i oprească pe cei care, asemenea distinsei doamne, habar nu au despre ce scriu. Doamna aceasta a monopolizat, în ziarul respectiv, tema şcolii. Scrie acolo, impenitent, blestemăţii cît casa, pe care oricine a lucrat în şcoală le vede cu ochiul liber. Domnia sa, nu. Că nu pricepe nimic din ce înseamnă învăţămînt mai treacă meargă – învăţămîntul e treabă grea. Dar că nu ştie să facă o elementară adunare, deşi, sînt sigur, prin şcoală a trecut, acesta fiind probabil motivul pentru care se crede specialistă în problemele ei, mi se pare de neînţeles. Spune distinsa doamnă, decis, în articolul din 4 decembrie: „Sigur, numai un necunoscător ar putea compara învăţămîntul universitar din aceste ţări (apusene, n.m.), ce şi-a dovedit eficienţa timp de cel puţin 1.000 de ani, dacă ne gîndim că prima universitate a Europei se înfiinţa la Bologna în 1088, cu sistemul universitar românesc, care, la acelaşi capitol, al vechimii, nu se poate lăuda cu mai mult de 250 de ani“. Acuma, înţeleg, cultură de internet, cum zicea Andrei Pleşu, de Wikipedia, dar 1.000 cu 1.088 fac, totuşi, 2.088, nu 2008. Sau, ca să fiu sigur că a priceput ce gugumănie a scris doamna cunoscătoare (fără nici o scuză, avea tot timpul să facă proba, cum a-nvăţat în şcoala primară), dacă scădem 1.000 din 2008 obţinem 1.008. Dacă scădem mai mult de 1.000 (că aşa zice distinsa doamnă, „cel puţin 1.000“, adică mai mult), obţinem mai puţin de 1.008. Cred că punctul ăsta l-am lămurit. Trecem la al doilea. De unde 250 de ani (nu zic mai mulţi) de învăţămînt universitar românesc? Cuza a întemeiat prima universitate la 1860. Să fi avut noi (mă rog, bravii noştri înaintaşi) încă una acum 250 de ani? Adică fix la anul 1758? Pitită, unde? Să fie vorba despre Academia domnească de la Sfîntul Sava? Apoi, aceea s-a cam pornit la 1694, iar în română a început să se predea din 1818 (am şi eu acces la Wikipedia!). De ce îi taie preaştiutoarea doamnă 64 de ani? Nu şade frumos.

Toate aceste mici erori de calcul îmi aduc aminte de o anecdotă cu Dan Barbilian. Obişnuia să-şi ţină cursul în amfiteatrul de la parter şi îi plăcea să pună întrebări studenţilor în timpul lecţiei. Odată, îl nimereşte pe unul care nu ştia răspunde. Coboară nivelul întrebărilor pînă ajunge la definiţia grupului, noţiune de bază. Cel întrebat, excedat, îi explică, în fine, că el nu e student, intrase în sală doar ca să se încălzească. „Bine, dar nici definiţia grupului?“, ar fi întrebat Barbilian imperturbabil. Bine, grupu-i greu; dar nici adunarea?

Să nu credeţi că la alte capitole stă mai bine stimata doamnă. Critică în dreapta şi-n stînga învăţămîntul, i se pare că sîntem arieraţi rău. „Cursuri şi discipline de pe vremea lui Pazvante Chioru, predare, mai ceva ca în Evul Mediu, cu creta pe tablă, laboratoare din Epoca de Aur şi, mai cu seamă, o relaţie profesor-student încremenită în modelul autoritar în care profesorul ştie tot şi taie în stînga şi-n dreapta, iar studentul nu ştie cum să facă şi ce să facă pentru a-i intra în voie. În plus, corupţie şi lipsă de moralitate, o devălmăşie între profesori care cer sex oral contra note ori studenţi care, atunci cînd dau pe la şcoală, vin precum Moş Crăciun ca să-şi ia examenele.“ Oare despre ce universităţi e vorba? Chiar crede vajnica Melanie că toate sînt aşa? Să rog un student de anul întîi de la Matematică să-i spună despre cuantificatori, universal şi existenţial? Adunare – nu, logică – nici atît. În plus, cu riscul de a-i spulbera dulci iluzii, trebuie să-i spun că sînt discipline care peste tot, pînă şi în mult tehnologizata Japonie, sau în vîrful de lance al ştiinţei, America, se predau cu creta pe tablă, da, doamnă!, ca-n Evul Mediu. Matematica e una dintre ele. Ştiu ce spun, credeţi-mă. Dar oare în partea cu „devălmăşia“ ce-o fi vrut să spună? S-o fi gîndit la obştea devălmaşă (a profesorilor)? La posesiunea în comun – a ce, a studenţilor cumva?

Renunţ. Aşa e scris tot articolul. Şi încă multe altele. N-o şi nu-i poate opri nimeni?

P.S. Ca să preîntîmpin eventuale acuzaţii, precizez că acesta nu e un atac la persoană. Pe mine nu mă interesează dacă persoana care răspunde la numele Melania Mandas Vergu utilizează incorect modus ponens sau nu nimereşte calculele aritmetice. Dar cînd jurnalista Melania Mandas Vergu face aceste greşeli într-un cotidian de mare tiraj, atunci mă simt chemat să reacţionez.

Recomanda articolul prin:

Comentarii utilizatori

MelanieImaras - Joi, 18 Decembrie 2008, 10:26

Am urmat cursirile FMI-Bucuresti si va asigur ca pentru a obtine diploma de licenta si cea de master nu a fost nevoie sa prestez nici o activitate cu tenta sexuala cu nici un profesor sau profesoara.

Pe de alta parte, cunostintele acumulate in urma acelor cursuri facute ca in Evul Mediu mi-au fost suficiente sa fiu doctor in matematici la o universitate situata undeva unde doamna Melanie are impresia ca un curs nu se mai tine cu creta pe tabla. Gresit...Inca se vinde excelent creta si in vestul Europei. Specific ca totusi exista o mica diferenta: acolo este rotunda.