A mai trecut o vară, iar începe
anul universitar. Nimic nou, e la fel de rău ca în anii din
urmă. Facultăţile „grele“ din Universitate, Fizică,
Matematică, Chimie, se zbat în aceeaşi lipsă deja cronică
de studenţi – nici nu vreau să mă gîndesc ce se va
întîmpla cînd boala se va acutiza. Încercăm,
cum putem şi cum ne pricepem, să aducem studenţi. Sigur, nu
„căutăm cu arcanul studenţi“, cum titra Gândul, sub
semnătura lui Raul Florea, care pare să nu ştie că obiectul în
chestie nu la căutat foloseşte; de momit nu prea avem cu ce îi
momi, să-i luăm cu forţa, doar vreun Raul Florea îşi
închipuie că putem, dar recunosc că umblăm după ei în
locuri unde nu ne-am fi dus acum cîţiva ani – de exemplu, în
centrele în care s-a dat a doua sesiune de bacalaureat în
toamnă. Cine şi-ar fi imaginat, acum zece ani, că Facultatea de
Matematică din Bucureşti va căuta studenţi printre cei care nu au
putut lua bacul din prima? Facem, cum spuneam, ce şi cît
putem. Dar nu cred că dacă vom intensifica propaganda în
licee – şi o s-o facem –, dacă vom avea mai multe cămine –
avea-vom oare? –, dacă vom primeni programe şi planuri de
învăţămînt – am făcut-o, în parte –, dacă
profesorii şi cursurile vor fi din ce în ce mai „user
friendly“, facultatea se va umple. Sigur, nu va fi de-ajuns.
Rana e
mult prea adîncă. sînt convins că, aşa cum mulţi
spun, o parte din vină pentru situaţia asta o are felul în
care sînt predate ştiinţele, matematica în special, în
şcoală şi liceu. Dar şi dacă s-ar schimba totul şi s-ar preda
aceste discipline ca-n visele mele frumoase – fără exagerări
tehnice şi teoretice, cu explicarea legăturilor dintre discipline,
cu aplicaţii, cu accentuarea laturilor euristică, istorică şi,
mai ales, ludică –, tot nu cred că s-ar îmbunătăţi
sensibil situaţia noastră. Trebuie să fie un motiv mai profund pe
care sociologii ar cam fi cazul să-l desluşească; mai ales că „la
ei“ e coadă, au de unde-alege – ah, ce-i invidiez!
Cred că este vorba, în primul
rînd, de un reflex al fugii generale de efort susţinut, de
construcţie temeinică şi de durată, care-şi arată cu greu şi
tîrziu roadele. Nu te bagi la o facultate grea, cum sînt
în suferinţă acestea despre care vorbesc, atunci cînd
ai la îndemînă sumedenie altele la care diploma de
licenţă se ia uşor, cea de master şi mai uşor, iar de doctorat
nu mai vorbesc. În plus, piaţa muncii trimite semnale
contradictorii. Avem, pe de o parte, plîngerile repetate – nu
ştiu cît de îndreptăţite, pentru că ne-am obişnuit
să le luăm de bune fără mare verificare – faţă de inadecvarea
pregătirii universitare la necesităţile reale din mediul economic.
Distinsul domn Radu Furnică, „cel mai scump şi unul dintre cei
mai vechi şi mai cunoscuţi «vînători» de
executivi de pe piaţa locală“, spune chiar, tranşant, că
„învăţămîntul va falimenta economia“. Îmi
vine să-l întreb, precum Moromete: „Pe ce te bazezi?“.
Trebuie că e o chestie de optică – de unde privesc eu, se vede
invers: economia românească e atît de primitivă încît
nu ştie ce să ceară de la învăţămînt; cere atît
de puţin şi de nesofisticat, confundă universitatea cu şcoala de
meserii, încît va sfîrşi prin a îngropa ea
definitiv învăţămîntul. Pe de altă parte, firmele
angajează la grămadă, pe orice post, pe oricine, indiferent de
specializare. S-ar zice că există cîteva facultăţi
jolly-joker cu care mergi la sigur oriunde. Mă rog, aproape oriunde:
nu chiar în fabrică, acolo e nevoie – surprize, surprize –,
de ingineri, dar cîte fabrici mai avem noi? Şi la ce ne-ar
folosi mai multe? Concurenţa cea mai mare e la facultăţile
serioase: de Administraţie şi afaceri, Drept, Finanţe, plus
Psihologia, Sociologia... numai ramuri înalt productive.
Nu-i nimic, eu am încredere în
conducătorii noştri liberali şi optimişti: dacă spune un
Parlament întreg că e bine, că „trend-ul“ e pozitiv, dacă
spun ei că sînt bani să mărim salariile peste noapte fără
să ne temem că anul viitor vom cumpăra o pereche de pantofi cu o
chenzină, apăi aşa trebuie să fie, că doar ei se pricep la bani,
nu degeaba au adunat atîţia, halal să le fie! La mai mare!