OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Acum, stau (în picioare) şi mă-ntreb: doctorul (ori să-i spunem „profesor doctor“? Mai bine nu, pînă se lămureşte cu dosarul de concurs) ce-o să facă? Pune altele-n loc, borduri sănătoase, pesediste, granit roşu, porfir, sau se concentrează exclusiv pe pasarela aia sau ce-o fi, inel circular care urmează să taie Bucureştiul pe axul median? Asta cu inelul drept (iar!) e o bună problemă pentru testat viziunea în spaţiu a copiilor, ceva ca desenatul profilului unui ibric. Tare mi-e teamă că-mi pierd şi amărîtul de scuar de lîngă bloc („Şi ce? doar n-o să stai pe bănci – de lemn – stîngiste!“), că doar Onţanu zisese că el s-a înţeles bine cu Videanu. Dar nu, nu le iese lor pasienţa! O să aibă grijă Blaga, în combinaţie cu Becali, să mă protejeze („Aşa ai ajuns? La mîna oierului? Nici ideologia ăstuia n-o cunoşti?“). Dacă ăştia au pus-o de-o majoritate, pot dormi liniştit. Totuşi, nu mult, că eu sînt rapidist, şi din combinaţia asta sigur în pierdere iese Copos şi se duce naibii stadionul Giuleşti („Încă mai eşti rapidist? După tot ce-a furat comunistul ăla de Copos?“ Iertare. Mă las şi de – privit – fotbal). Cobor agale în pasaj la Universitate. Praf şi pickhammere. Acum pe cine înjur? Pe Videanu, că a-nceput deranjul, sau pe Oprescu, că nu-l, scuzaţi, opreşte? Dar dacă e bine ce fac amîndoi? Eu pe cine mai înjur? Dar parcă poţi să ştii ce e bine(le)? Asta nu se decide aşa, la colţ de stradă şi pasaj (circular). Las’ c-o-ntreb pe fie-mea de la facultate (filozoafă! ce, te pui?) ce e bine(le), ea le cam are pe-astea, cum ar zice distinsul profesor doctor. Vezi ce bine e să ai copii? Doi. Aşa e cel mai bine. La bătrîneţe, unu-n dreapta, unu-n stînga, să te echilibreze. Măcar la bătrîneţe.