OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Un spectacol Cehov, eu nu ratez. Oricine l-ar face, merg să văd. Sper. Am fost şi la Livada... lui Claudiu Goga. Aşa că m-am dus şi la  Livada de vişini montată recent, la Naţionalul bucureştean, de Felix Alexa. Cu mari speranţe: cu numele de pe afiş, cum să nu mă aştept la ceva bun? Regret, cu toată ideea scenografică frumoasă, a livezii care e şi nu mai e, înfăţişate prin mulţimea de borcane cu compot de vişine, cu toată muzica şi coregrafia à la Pina Bausch, spectacolul mi s-a părut un rateu. N-am înţeles de ce a fost amputat textul: scena cerşetorului – eliminată, Charlotta – redusă la o prestidigitatoare. Era oare nevoie de o actriţă de talia Anei Ciontea pentru cîteva giumbuşlucuri? Lucrul cel mai rău e că actorii sînt lăsaţi să facă fiecare ce ştie de-acasă, în voia lui, aşa că spectacolul apare incoerent, unind stiluri de joc complet diferite, care nu se armonizează defel. Singurul care se salvează şi pentru care merită văzut spectacolul e minunatul Marius Manole, într-un Lopahin proaspăt şi în răspăr cu toate clişeele. Cu siguranţă, e aici şi meritul regizorului Felix Alexa, care a gîndit şi a ales bine. Dar cum a lăsat-o pe Ioana Anton să joace exact ca-n Ofelia? Cum l-a lăsat pe Răzvan Oprea să defileze tot timpul cu rictusul acela pe faţă, ca la serbările şcolare, să priceapă tot omul că el e mitocan şi prost? Păcat, mare păcat că s-a irosit atîta muncă a regizorului şi a actorilor. Amărăciunea mi s-a transformat, însă, în uimire, cînd am citit nişte cronici care vorbesc spectacolul numai de bine şi-l discută în contextul celor făcute de Brook, Strehler, Harag, Pintilie. Implicit şi regizorul e plasat în această ilustră descendenţă, ceea ce, deocamdată, mi se pare o mare exagerare. E drept, sînt, încă, puţine cronici, majoritatea criticilor încă nu s-a pronunţat. Dar tare mi-e teamă că, aşa cum s-a mai întîmplat, cei care au rezerve nu vor scrie, iar cine va încerca să facă, peste o sută de ani, să zicem, istoria teatrului românesc va afla că, în 2010, Naţionalul bucureştean a ieşit cu o Livadă... fabuloasă, în rînd cu cele mai importante montări din lume. Empatie, înţeleg, dar parcă nici chiar aşa. Totuşi, dacă George Banu, Mirella Nedelcu-Patureau şi Cristina Modreanu, oameni despre care n-am nici o îndoială că se pricep la teatru mult mai mult decît mine, spun că-i un spectacol foarte bun (eu asta citesc în textele lor, să mă ierte dac-am înţeles greşit), atunci n-am ce face decît să-mi zic din nou: Amice, eşti idiot! Nu pricepi boacă. Ai văzut alt spectacol. Uită-te mai bine, învaţă, sau taci! Bine, uite, tac.