OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„E cumplit! Mai rau de-atit nu se poate“, se vaita pesimistul. „Ba se poate, ba se poate!“, replica, increzator in soarta, optimistul. Si avea dreptate. Toata lumea astepta plecarea lui Hardau, dar nimeni nu-si putea imagina cum va arata inlocuitorul. Sa-i uram succes, desi nu prea vad cum ar putea avea. Daca prima sa grija la minister este sa asigure existenta in licee a specializarii de macaragiu de nu stiu ce fel, stam bineAltfel, banuiesc ca legile invatamintului, aflate acum in dezbatere publica, se vor bloca, asa cum se cuvine, sine die. Ca sa nu mai vorbesc despre comisia prezidentiala (o mai exista? o mai fi avind voie?) si despre documentul pe care urma sa-l produca...

intre timp, ii pot anunta pe domnii ministri, vechi si nou, si pe alti eventuali interesati ca in multe dintre liceele noastre, mai ales in cele cu staif, in clasa a douasprezecea nu se mai face aproape nimic in afara pregatirilor de banchet. Copiii nu mai vin la scoala (numai cine-i prost nu face rost de scutiri) pentru ca s-au saturat de pierdut vremea, de sculat dis-de-dimineata aiurea, doar ca sa-si macine nervii si energia la scoala. Profesorii nu mai intra la ora pentru ca s-au saturat sa lucreze cu citiva copii fara chef; baga frumos nasul pe usa, vad si ii roaga pe fraierii ramasi in clasa sa fie cuminti; si pleaca. N-as sti sa spun care lehamite a generat-o pe care, dar stiu ca profesorii sint platiti ca sa faca ore, cu indiferent citi copii, nu doar sa-i cheme, mai mult sau mai putin pe sleau, la meditatii acasa. Nici plata proasta, nici hahalerele de copii, nici ministrul stupid, nici inspectorii hrapareti, nici nimic pe lumea asta nu scuza bataia de joc care le e administrata zilnic elevilor.

Pregatiti asadar cum se cuvine pentru bacalaureat, adolescentii se vor inscrie curind la minunatele noastre facultati. Au doua posibilitati: invatamintul privat sau invatamintul de stat. Care devine, si el, din ce in ce mai privat. in goana lor imbecila dupa rentabilizare, universitatile noastre diminueaza ponderea locurilor de la buget, acordind din ce in ce mai multe locuri cu taxa, mai ales la facultatile cerute. Cum bine remarca cineva pe forumul unui ziar, in curind va fi mai ieftin sa studiezi in Franta decit la noi. Un coleg observa ca e mare mirare ca sefii nostri nu au inteles pina acum ce potential economic urias inca neexploatat are Universitatea din Bucuresti: cladire la strada, pai e de colea? Daca ar termina odata cu timpeniile astea retrograde cu studenti, profesori, cursuri, bla-bla si ar inchiria localurile unor banci, s-ar umple imediat de bani si rentabilizarea ar fi totala!

Din pacate, multi par convinsi ca invatamintul cu taxa este singura modalitate de a schimba ceva in bine. Am incercat sa citesc cu atentie aceste „demonstratii“. Ele sint, desigur, corecte, in „sistemul axiomatic“ pe care il adopta tacit. Doar ca axiomele (legile de piata libera, de fapt) nu se potrivesc aici, invatamintul nu e o afacere, universitatea nu e o intreprindere gindita pe principii economice, nu trebuie sa aduca profit (in bani). Importanta educatiei si a cercetarii e prea mare ca sa ne putem permite riscul lui „hai s-o incercam si pe-asta, sa vedem ce iese“. Pe de alta parte, chiar in acel sistem axiomatic, o asertiune ca „studentul platitor de taxe va cere si impune calitate din partea universitatii/profesorilor“ nu are acoperire: nu poate fi demonstrata teoretic, nici nu e validata de experienta universitatilor private de la noi.

Si nimic nu garanteaza ca, in conditii similare, studentul roman se va comporta asemenea celui american (las la o parte faptul ca, oricit nu le-ar placea unora, noi ne integram in Europa, nu in America). in plus, a vorbi despre invatamintul privat american de inalta calitate, dind de inteles ca acesta e dominant acolo, e usor abuziv: cei care o fac au in minte citeva mari universitati de top, ma indoiesc ca stiu care e calitatea invatamintului la puzderia de colegii private de pe continentul acela, vorbesc, in general, dupa ureche, nu dupa statistici, si nu tin seama de excelenta calitate a invatamintului de la foarte multele universitati americane de stat.
Dar, scuzati, m-am luat cu vorba si am uitat sa intreb: mai intereseaza pe cineva chestiile astea?