BIFURCAŢII. Fericirea personală faţă cu nefericirea ţării

Autor: Liviu ORNEA | Categoria: Rubrici | 1 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

„Aţi renunţa la mica dumneavoastră fericire pentru a salva ţara asta de la nefericire?“ Aceasta-i întrebarea, gravă pînă la vertij, cu care îşi încheie colegul Mihnea Blidariu tableta din numărul 440. Întrebare la care, spre mirarea mea, unii cititori forumişti s-au şi grăbit să răspundă, fără a observa că alternativa pe care o sugerează este cel puţin iluzorie. Mi se pare un exemplu tipic de falsă dilemă, obţinută prin asumarea implicită a unei ipoteze eronate, din care, evident, se poate deduce orice. Modelul general al acestui tip de raţionament este presupunerea (niciodată explicit enunţată) că între doi poli, A şi B, nu mai există nimic, în timp ce, de fapt, trecerea se face, de cele mai multe ori, lin, gradual. De pildă (urmează exemplul meu favorit, ştiu că l-am mai dat), dacă îndrăzneşti să spui că la noi există rasism antiţigănesc, ţi se răspunde, de multe ori, cu întrebarea „Tu ţi-ai mărita fata cu un ţigan?“ – ca şi cum între respingere agresivă şi iubire nu ar mai fi loc de alte sentimente.

Revenind la întrebarea colegului de rubrică, supoziţia nedeclarată pe care se bazează este că implicarea politică sau civică distruge fericirea personală, altfel spus, că orice fel de implicare politică sau civică se face prin sacrificiu şi duce la nefericire personală. Chiar trecînd peste faptul că, pentru unii, fericirea tocmai de sacrificiu este legată, tot mi se pare hazardată presupunerea. Şi cred că autorul face o confuzie regretabilă şi inexplicabilă între fericire şi, să zicem, confort sau stabilitate – la acestea, măcar la o parte din ele, da, cam trebuie să renunţi cînd te „angajezi“. Pentru că nu înţeleg cum ar putea fi fericirea mică. Fericirea e, conform DEX, o „stare de mulţumire sufletească intensă şi deplină“. Cum să fie ea mică? Dar poate că „mic“, aici, vrea să sugereze derizoriul fericirii conjugale, să zicem, al bucuriei de a-ţi vedea copiii crescînd, al faptului simplu de a te simţi bine acasă şi la serviciu (grea misie!) – al oricărei trăiri, oricît de intensă şi chiar deplină, care nu e legată de „marile teme“. Merită discutat? Are rost să argumentez de ce mi se pare o prostioară? Cred că nu. Vă invit mai bine să (re)vedeţi un minunat film al lui Louis Malle, My dinner with André.

Tocmai în confuzia aceasta, pe care mulţi o fac, nu numai Mihnea Blidariu, în radicalizarea opţiunii şi a expectativei civice sau politice – totul sau nimic –, mi se pare că stă marele pericol. De ce să vrea un om normal să „salveze ţara de la nefericire“? Cum să simtă el aşa o chemare? Eu m-aş teme de un aşa cineva. Să ne facem cinstit treaba n-o fi util? Nu poţi face parte dintr-o organizaţie civică şi fără să visezi să mîntui ţara şi poporul ei? Şi de ce anume, ca să faci ceva bun (şi) „pentru ţară“, ar trebui musai „să te sacrifici, să renunţi la orice fel de viaţă personală“? De ce ori-ori? Şi-şi chiar nu se poate? Ba eu cred că se poate şi, mai mult, cred că numai aşa, fără învolburări, fără încrîncenări, merită încercat. Cum nu trăim chiar vremuri apocaliptice, mi se pare că cei căldicei şi raţionali nu sînt deloc de dispreţuit. Măcar de-ar fi mai mulţi!

Recomanda articolul prin:

Comentarii utilizatori

cum se poate rezolva problema fericirii patrieiBogdan Suceava - Joi, 25 Septembrie 2008, 11:39

Draga Liviu,
Chestiunea ridicata de dl Mihnea Blidariu ar merita reformulata, pentru ca nu este bine definita. E vorba despre nefericirea tarii. Daca nu doresc nefericirea tarii, inseamna ca doresc fericirea fiecaruia dintre cei care traiesc in ea. Asadar, daca unul singur e nefericit, inseamna ca tara e nefericita. Sau crezi ca intrebarea e abstracta? Atunci sa incercam sa o rezolvam intr-un cadru si mai general. Un castig in generalitatea enuntului ne-ar permite sa folosim unelte superioare de studiu, nu-i asa? As propune, de aceea, sa reformulam intrebarea astfel: „Ati renunta la mica dumneavoastra fericire pentru a salva spatiul mioritic de la nefericire?" Astfel pusa problema, parca se mai poate discuta, parca se poate pune intr-un cadru demn de discutie. In plus, intrebarea e splendida. Pe un astfel de teren ai nevoie de certitudini. Bine, si ce e acela un spatiu mioritic? Din fericire, asta e o chestie foarte bine definita, si definitia apartine dlui Corneliu Constantinescu, in lucrarea "Spaces of Measures", aparuta la de Gruyter, in 1984, mai precis la pagina 45. Pentru cine crede ca ma tin de bancuri, va rog frumos mergeti pe google.com si dati "mioritic space". Intrati pe primul item iesit la cautare (e o carte de la google.books) si veti descoperi acolo definitia corecta si completa a spatiului mioritic, cum ziceam, la pagina 45, intr-un context unde fericirea poate fi discutata pe baze clare. E vorba de spatii topologice, de filtre, de chestiuni unde mioriticitatea capata, in fine, sens, mai mult decat in viata reala. Concluzia naturala e ca tara va fi fericita atunci si numai atunci cand toata lumea se va apuca de point-set topology.