BIFURCAŢII. În ospeţie

Autor: Liviu ORNEA | Categoria: Rubrici | 10 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Am primit, pe la sfîrşitul lui 2008, un e-mail de la un necunoscut (chiar aşa începea: „Domnule Liviu Ornea, nu ne cunoaştem“). Îmi spunea că, în preajma Crăciunului, umblînd cu soţia prin librării, a dat peste cartea mea, a cumpărat-o şi, ajuns acasă, s-a pus pe citit. M-am bucurat. Am încă naivităţile şi orgoliile începătorului. Uite, mi-am zis, i-a plăcut şi ţine să mi-o spună; frumos lucru. Am citit mai departe. Mă grăbisem. Nu era tocmai aşa. De fapt, nu era deloc aşa. Omul mă anunţa că i-am stricat ziua şi, mai mult, i-am stricat Sărbătorile. Dăduse, la un moment dat, peste un pasaj în care mă declaram ateu. Mai departe, nu putuse citi; abandonase îndurerat cartea (poate-o fi aruncat-o, dar asta nu mi-a mai spus). Mă întreba dacă îmi dau seama ce înseamnă pentru un creştin să citească aşa ceva, şi încă în zilele Crăciunului. Se întreba cum e posibil ca un om cu mintea mea, matematician, să nu fie credincios.

Şi continua: „aţi citit Petre Ţuţea? Andrei Pleşu? Liiceanu? Stăniloae? Steinhardt? Scrima? Esenţa, sufletul şi gîndirea acestui popor este chiar Dumnezeu“. Încheierea era un pic mai dură: „Citiţi părerea lui Ţuţea despre atei... Şi respectaţi-L pe Dumnezeu, dacă pe noi, cititorii dintr-o ţară majoritar ortodoxă, nu ne puteţi respecta“. Ce să zic? Eram chit, oarecum. Şi el îmi stricase mie ziua. Apoi, tot gîndindu-mă, am început să înţeleg că omul are dreptatea lui. Nu mă pricep eu la esenţe, mi-ar fi foarte greu să identific aşa, din prima, formula sufletului românesc, dar că trăiesc într-o ţară majoritar ortodoxă n-am cum să nu bag de seamă zi de zi şi ceas de ceas. Nu e zi lăsată de la bunul Dumnezeu în care să nu ascult slujba de la biserica de peste drum, la boxele puse pe zidul exterior al lăcaşului, sus, să bată departe. În orice şcoală intru, icoanele sînt la loc de cinste, cum e şi firesc. Orele de religie se fac (în toată vîlvoarea asta cu reducerea programului copiilor, n-am auzit ca aceste ore să fie puse sub semnul întrebării). Despre evoluţionism, înţeleg că se mai vorbeşte numai prin gazete, şi asta pentru că am fi, pasămite, în „anul Darwin“; altfel, din programa şcolară de biologie se pare că a cam fost scos. Şcoala se deschide cu sfeştanie, parlamentarii cheamă preotul să le sfinţească biroul, magazinele, chiar şi cele româneşti din Italia se inaugurează tot cu cîte-o slujbă. Iar cine mai îndrăzneşte să se declare ateu e repede catalogat de teribilist, necopt la minte – ce mai, prost.

De fapt, s-ar fi cuvenit să mă bucur. Aveam dovada palpabilă că articolele pe care le scriu nu lasă cititorul indiferent. Nu-i puţin. Mai mult, aveam dovada, dacă mai era nevoie de ea, că lumea citeşte şi se pătrunde. La urma urmei, o ţară în care Ţuţea are o asemenea priză nu e cu totul pierdută, există speranţă de regenerare morală, fibra e încă bună. Iar nouă, cîrcotaşilor, ăstora care (ne) smintim copiii cu învăţătură diavolească, ar trebui să ne fie limpede – mie chiar îmi e – că multă vreme n-o să mai fim toleraţi pe-aici. Ni se permite încă să vorbim, ni se lasă lunguţă lesa, dar se va strînge, se va strînge. Cît poţi să taci, să rabzi la tine-n casă un musafir care nu-ţi respectă obiceiurile şi calcă-n picioare tot ce ai mai sfînt? E drept, nu poţi nici să-l dai afară, eşti om cuminte; dar să-l faci să plece singur, asta se poate. Va fi, Lazăre, va fi.

Recomanda articolul prin:

Comentarii utilizatori

de vina e programa analiticaBogdan Suceava - Joi, 2 Aprilie 2009, 10:24

Si totusi de vina e scoaterea punctului de vedere axiomatic din geometria de clasa a IX-a. De unde sa invete poporul sa gandeasca? De la televizor? Nu, nu ar fi o idee buna. De la soboarele de preoti defluind in mod organizat catre diverse atractii? Nu se aude foarte clar ce spun. Absenta axiomaticii poate readuce realitatea balcanica nu doar in momentul de dinainte de modernism, ci chiar inainte de Renastere, ceea ce la portile Orientului inseamna ca boxele cocotate pe ziduri emana un fluid magic, magnetic, profund sincron cu realitatea cea magica, cea in care se inalta la ceruri puricele cu 99 de oca la fiecare picior, mai mincinos cine nu crede. Patria este invelisul de imaginar din jurul mai vechii idei de patrie. Infatisarea consistenta a antroposferei.

IntrebareImaras - Joi, 2 Aprilie 2009, 16:11

Care "bunul Dumnezeu" domnule ateu?
Remarca. Rima a iesit asa ... pur si simplu intamplarea!!!

chiar avem zilele numarateninat - Joi, 2 Aprilie 2009, 18:37

Ce ati patit cu necunoscutul de care vorbiti s/a consumat in spatiul privat al casutei dvs. postale electronice, ca o completare la patzaniile similare din spatiul public. Adica, NECUNOSCUTUL s/a considerat indreptatit a va mustra si a face ordine in sentimentele dvs., pentru ca are modele in spatiul public, vezi CUNOSCUTII/vedetele zilei care nu mai pot vorbi decit cu mina la piept si cu degetul ridicat spre cer. Vezi exhibitionismul religios varianta Dan Puric. Fanatismul cu care Dan Puric lucreaza la statuia sa de profet este de un comic grotesc pentru mine, pentru altii insa este subiect de carti, articole si emisiuni tv stapinite de duhul seriozitatii dator de fiori. Robert Turceascu, de pilda, il promoveaza pe Puric 100% ca pe ultimul trimis al lui Dumnezeu pe nenorocitul nost pamint romanesc.

V/am citit textul dupa ce trecusem prin rubrica dilemei vechi, cu ochii/n 3,14, unde a.l.s. vorbeste despre deruta unei zile asemanatoarea cu aceea traita de dvs. Cum, in ultima vreme, de multe ori am ajunsa si eu acasa ca si als, confuza, cred ca noi, circotasii (sau "necredinciosii tulburati de necredinta lor", categorie in care imi place mie sa ma identific, dupa Andrei PLesu citire) chiar avem zilele numarate ...

Religia in sec. XXIIoana Orleanu - Joi, 2 Aprilie 2009, 23:31

Intr-adevar, bucuria poate fi mare: Daca Keyserling se indoia prin anii '20 de profunzimea credintei autohtone, azi, cand fiecare credincios se spala de toate pacatele cumparandu-l pe D-zeu cu niscaiva cruci, matanii sau acatiste, toate s-au clarificat si mergem spre sfintenie. Ce bine ca "ortodoxismul" s-a substituit cu atata usurinta ideologiei "comuniste". Gurile rele ar putea spune ca dracusorul oportunismului si-a bagat pe-aici coada cea imbarligata. Gurile si mai rele ar spune insa ca este vorba de incultura si primitivism. Nietzsche scria: "De fapt n-a existat decat un singur crestin si acela a murit pe cruce", iar Eminescu (catre Veronica lui): "Daca am avea religie, noi doi, am crede ca Dumnezeu nu va lasa nerasplatit atat amor, dar n-o avem, de aceea numai in noi insine putem crede si pe noi insine ne putem intemeia." A scrie acum "despre ingeri", ca Nae Ionescu in prima parte a secolului trecut, inseamna a da roata istoriei inapoi. S-ar putea prea bine ca marele Eliade sa se fi inselat putintel si sec. XXI, tocmai fiind religios, sa nu mai fie deloc.

dogmatica bate axiomaticaAgonistul - Vineri, 3 Aprilie 2009, 00:35

Tare mi-e teama, d-le Suceava, ca nu ajunge nimeni nicaieri cu pdv axiomatic.

In primul rand, pe vremea comunismului se introdusese teoria multimilor din clasa V si axiomatica hilbertiana din clasa IX, iar despre teoria evolutiei se stia din clasa VI. Avand in vedere popularitatea scriitorilor mentionati de dl. Ornea, imediat dupa '89 (nu numai acum, cand s-a tampit toata lumea, din cauza noii programe analitice) si filonul irationalist despre care am mai discutat -- nu vad in ce masura au contribuit toate acestea la instaurarea iluminismului in Romania.

In al doilea rand, cum sugeram deunazi, intr-un comentariu la aceeasi rubrica, realitatea e contradictorie si irationala. Problema nu este ca sunt posibile mai multe sisteme axiomatice, sa nu mai vorbim de interpretari, pe cand realitatea e una. Situatia e mai grava: atunci cand confruntam pdv axiomatic (logic-deductiv) cu realitatea, ajungem la incompletitudine, ori la aporii sau chiar la contradictii ireconciliabile, asa cum s-a ajuns cu mult timp inainte de Renastere... vezi dialogurile lui Platon, de ex. Parmenide.

Asadar, in problema raportului dintre credinta si gandire cred ca ar ajuta mai degraba pdv. dogmatic. Daca nu gustati Tutea si Staniloae, incercati macar Blaga (tot un autor Humanitas), care da si exemple matematice. Tot Blaga l-ar lamuri si pe dl. Ornea cum e cu "formula sufletului romanesc" (o abordare non-esentialista, care poate ii va fi pe plac) si cine stie daca Blaga nu l-ar pune pe ganduri, in sfarsit, chiar si pe cititorul d-lui Ornea, in legatura cu genealogia gandirii ortodoxe si rolul sau in cultura romana.

Eu nu sunt rabin, doar un biet agonist, asa ca in loc sa dau tuturor dreptate in stil... dogmatic, voi remarca inca o data ca nici unul nu aveti dreptate, inclusiv corespondentul anonim al carui portret este conturat cu foarte multa ironie (si prea multa imaginatie) de dl. Ornea.

despre editarea operei lui L. Blaga, apoi despre P. Tutea si D. StaniloaeBogdan Suceava - Vineri, 3 Aprilie 2009, 21:52

Preacuvioase Agonist,
S-ar putea ca dl Ornea sa fie la curent cu opera lui Lucian Blaga mai mult decat credem noi, fie si numai pentru motivul ca inainte de a deveni un autor Humanitas, Blaga a fost un autor Minerva, unde cred ca in anii '80 se dadea o lupta grea pentru editia lui de opere cat mai complete. Ceva ma face sa cred ca dl Ornea are in biblioteca personala editia aceea din Blaga si il invidiez pentru asta, cred ca mie imi lipsesc vreo doua volume, dintre cele aparute dupa 1990. Ce ma amuza foarte mult e superioritatea cu care ne ingaduim sa presupunem ca unii nu au citit pe altii, ca numai noi am citit tot. Stiti, e vorba de Blaga, totusi, un autor cu operele complete la Minerva, va rog vedeti... Si va rog foarte mult nu-mi spuneti ca Blaga da explicatii matematice, caci nu da... Asta imi aminteste de marturia aceea despre Camil Petrescu, care era ferm convins ca el este un mare matematician, pentru ca accede la esenta fundamentelor. Cine sa-l fi trezit oare din reverie? - caci discutam despre lucruri diferite. Logica pe care dvs o studiati la filozofie nu e totuna cu acel exercitiu al rigorii pe care practica indelungata a matematicii o implica si care conduce direct la aceste legitime abordari ironice ale dlui L Ornea. Odata ce lamurim chestiunea aceasta, va rog sa intelegeti ca trimiterea la programa analitica ce includea axiomatica e una dintre cele mai nastrusnice ironii cu care s-ar putea confrunta splendida realitate romaneasca. Pe care dintre politicienii nostri il vedeti in stare de gandire logica? Va rog dati-mi voie sa glumesc despre asta, cu atat mai mult cu cat mi-am transformat in principiu minimizarea contactelor cu lumea romaneasca (vreau sa traiesc in mod sanatos si demn, si asta e o conditie necesara)... Cat despre trimiterea la Parmenide, ma tem ca e fault, si iata de ce: axiomatica, asa cum o vedem azi, tine de evolutia modernismului in matematici, adica dupa ce David Hilbert a elaborat primul sistem axiomatic bine asezat (in perioada 1893-1902). Cred ca Parmenide a fost scris inainte, nu-i asa? Ce sens avea o referinta la o sursa antica anexata unei glume despre efectele modernismului asupra logicii patriei?

Va pot raspunde si la intrebarea despre Tutea si Staniloae, pe care ma intrebati daca ii "gust". Gasesc ca Tutea e un autor enervant, si iata de ce. Cum ar putea sa ne amuze aforismul ca romanii ar trebui sa termine cu natiunile din jur, sau cum poti sa spui ca babele noastre ar trebui sa mulga vaca cu casca militara pe cap? Stiu suna funny, probabil ca o fi sunat funny sa auzi asa ceva in mod subteran in iepoca de aur, dar tot tampenie este. Nu cred ca Petre Tutea poate fi luat in serios decat cu foare mare efort. Va felicit pentru rabdarea de a citi cele 322 de aforisme, este un text dens in paradoxuri cautate si confuzii ale categoriilor.

Mi-am dorit sa-l cunosc pe parintele Dumitru Staniloae, si am avut onoarea asta: l-am vizitat acasa nu cu mult inainte de a se stinge. Am un respect profund pentru traducerile din Sfintii Parinti si pastrez un exemplar din Filocalia, vol.6., cu dedicatie de la dansul. Am studiat aspecte ale imaginarului din perioada medievala in perioada cand m-am documentat pentru unele dintre proiectele mele literare si, cel putin in sensul acesta, ii sunt indatorat in sensul livresc al cuvantului...

Daca doriti, mai discutam despre aceste lucruri. Dar va rog nu mai presupuneti ca cei a caror formatie academica a trecut prin domeniul matematicii nu au citit Blaga sau ca puteti sa oferiti cu o atat de ampla generozitate o descalcire prin labirintul bibliotecii. Dialogul e o placere, involutia dialogului catre predica ma tem ca nu.

le bon souverain: touchez pas aux héros!jacques - Sambata, 4 Aprilie 2009, 16:18

Ces discussions sur l’athéisme et la foi ne me concernent pas. La seule raison de ma réactivation est de préciser mon premier propos et de réprimander M. Suceava pour le blasphème proféré à l’encontre de la mémoire de Tutea.
1.Mais avant je vous dois une précision à propos de l’argument « poala Domnului ». Le problème est qu’il vient d’un auto-désigné « véritable libéral ». Or, le libéralisme s’est constitué précisément contre ce type d’argument : v. laïcisation, Montesquieu, etc. Si HRP fait recours, dans une polémique, à des arguments mystico- populistes il se disqualifie. Cela est élémentaire.
Ce qui est moins, est la question de la souveraineté : qui possède l’exercice légitime du pouvoir et de la violence ?
Or, la réponse « moderne » consiste dans l’introduction tardive, par l’invention (auXVI- XVIIe –par Jean Bodin) de l’idéologie de la souveraineté (qui est, à son tour, une réaction au souffle démocratique / individualisme qui se fait sentir à partir du XIIIe.) Je simplifie une évolution complexe où jouent au moins quatre actants: absolutisme, droit naturel- Grotius, contractualisme, souveraineté. Je crois que la théorie de la souveraineté à été utilisé comme mystification idéologique, mais c’est un débat immense. Par contre, en Roumanie on a pu lire (en ID et ailleurs) des textes bizarres qui font recours à Carl Schmitt (idéologue nazi) pour justifier des aberrations théologico-politiques. (Mais bon, là, on est encore à l’école maternelle. Il faudrait d’abord qu’on arrive à la séparation des pouvoirs. Mais si chez nous c’est le président sépare les bons « oligarches » des mauvais, qu’est-ce qu’on peut demander au pauvre HRP??? A propos, le ministre pleasca a fait une thèse sur Carl Schmitt, très idéologique)
Au sujet de Tutea.
Celui-ci est un monument moral et, je crois, le seul intellectuel roumain qui a fait preuve d’une véritable liberté d’esprit. Raison pour laquelle les « licheles » autochtones n’ont jamais pu le sentir. Son nationalisme, que vous abhorrez si supérieurement, a été payé avec du vrai sang par Tutea. Il a été, sans aucun doute, une des victimes de l’idéologisation belliciste qui a sévi dans la première moitié du siècle. Mais il en a été la victime sacrificielle. Nous autres, « derniers hommes » avons du mal à le comprendre, mais d’ici à cracher sur sa tombe…. Bien sûr j’ai très peut de goût pour la marionnette cabotine qui a choisi Tutea comme ventriloque. Comme tout fondamentalisme il s’agit d’une pseudomorphose postmoderne. (PS/ Vous allez me répondre que vous parliez du philosophe Tutea. Mais il n’en a pas.)

o intersectie: cursul de filozofia stiintei de la Facultatea de Matematica, imediat dupa 1990Bogdan Suceava - Sambata, 4 Aprilie 2009, 19:48

Am uitat sa mentionez ca in anul universitar 1991-1992 am urmat, intre altele, si cursul de filozofia stiintei la Facultatea de Matematica. Am avut parte de conditii de lux, si impreuna cu noi, si altii, din generatiile de dinainte si cateva generatii de dupa, si detaliul asta ar merita spus undeva. Din fericire, acel curs de filozofia stiintei scapase re-desenarilor programei din primavara lui 1990. In primul semestru am studiat cu dl Vasile Tonoiu, iar in semestrul al doilea cu dl Marin Turlea. Ca sa nu extind cadrul discutiei, ma voi margini la a descrie ca dl Tonoiu a dedicat acel semestru unei analize detaliate a unor texte ale lui Lucian Blaga. A fost o analiza extraordinara, pe care am urmarit-o cu aceeasi pasiune cu care urmaream cursurile de geometrie diferentiala ale dlui Mircea Martin (care detalia rand cu rand o alta referinta fundamentala, in aria domniei sale). Dl Tonoiu il folosea pe Blaga pentru a introduce idei si concepte din istoria filozofiei, si solutia aleasa functiona de minune. Am inteles ca discutarea lui Blaga la Facultatea de Matematica nu se facea atunci pentru prima oara, banuiesc ca era un obicei pastrat din anii optzeci, dar avantajul nostru era ca eram eliberati de orice restrictie ideologica si chiar puteam diseca textul. In sensul acesta am sa afirm intotdeauna ca am avut conditii de lux in scoala... Sunt foarte recunoscator mediului intelectual din Facultatea de Matematica din vremea aceea, majoritatii profesorilor mei (sunt si vreo doi care m-au enervat, dar acestea au fost doar exceptiile, oameni tulburati de vremi), colegilor mei, care isi luau in serios cursurile si cu care puteai sa studiezi impreuna. Fireste, prin ceea ce am spus aici nu incerc sa sugerez ca Facultatea de Matematica din Bucuresti ar fi fost mai buna decat altele sau ca ar fi fost ceva special. Nu. E doar un amanunt de natura personala, doar o simpla remarca destinata forumului Observatorului Cultural. Sunt convins ca si absolventii altor scoli pot spune lucruri la fel de interesante despre experientele lor universitare. Pentru mine experienta aceea a contat, pentru ca inainte nu intelesesem cu adevarat cat de cuprinzatoare este personalitatea lui Lucian Blaga.

What you see is what you getAgonistul - Sambata, 4 Aprilie 2009, 22:48

D-le Suceava

Nu facem presupuneri, vorba americanului, WYSIWYG.

Sunt convins ca toti romanii cat de cat cultivati, cum sunt autorii si cititorii Observatorului au ceva Blaga pe rafturi, chiar dinainte de '89 (editia Minerva e critica si oricum mult deasupra editiei Humanitas), iar Filocalia, reeditata la fel ca inainte de '89, cu exceptia hartiei superioare, se gasea nu demult si in forma electronica pe Internet. Exemplele (nu "explicatiile") matematice in legatura cu gandirea dogmatica se gasesc in primul volum, Eonul dogmatic, al Trilogiei cunoasterii, unde sunt si exemple din fizica, biologie, filozofie samd. Daca ati fi citit Blaga sau macar comentariul meu precedent cu atentia cuvenita vedeati ca "dogmatica" are o extindere mult mai larga decat traditia sau "cuviosenia".

Minimizarea contactelor cu lumea romaneasca si absenta unor volume din biblioteca nu va scuza, iar avand in vedere rigiditatea parerilor infatisate aici, dimpotriva va acuza... si eu pot face retorica, sau ironii ca dl. Ornea (de genul "da' tot e bine ca citeste lumea, tralala, lala la la") insa ar fi pacat, fiindca cel putin in lumea romaneasca timpul e "out of joint". Sper ca macar cu asta suntem de acord. Cat despre Tutea, daca tot ce ati vazut se rezuma la cele 322 de apocrife selectate si editate de Liiceanu din cine stie ce surse pe care uita sa le mentioneze, ne-am lamurit. Se pare ca in contextul "vorbelor" d-ta confunzi retorica hiperbolica cu gandirea logica. Apoi, din cate rezulta pana si in urma unei cautari sumare pe Google, Tutea are cateva idei foarte interesante in legatura cu problema "categoriilor" si a criticat (in scris) mai multe probleme si sisteme, antice si moderne, in ultima instanta chiar ideea de sistem - v. articolul pe Wikipedia engleza despre 'Romanian Philosophy', sectiunea 'The Interbellum School' sau cuprinsul cartii lui Alexandru Popescu pe Google books. Deci nu trebuie sa va faceti astfel de probleme, ca Internet si Amazon exista mai ales in lumea civilizata, iar librariile din tara acum trimit colete in toata lumea.

Aveti mare noroc, daca ma pot exprima astfel, ca l-ati cunoscut pe Pr. Staniloae (dintre cei mentionati, despre care se scriu curent teze de doctorat in Occident, este singurul tradus in mai multe limbi de circulatie mondiala). Volumele Filocaliei sunt valoroase nu numai pentru calitatea literara a "traducerilor" -- care constituie o opera literara in sine, ca si Faust-ul lui Blaga... ceva rar intalnit, de parca autorii originali ar fi scris in romana! - dar si pentru aparatul critic extrem de fin si de moderat. Nu cunosc o introducere mai accesibila la gandirea uimitor de dificila a Sf. Parinti, care sa nu faca nici o confuzie, vreun compromis sau exagerari, nici in sens teologic, nici in sens filozofic. Oricine va poate invidia pt. dedicatia de pe vol. 6: Sf. Simeon Noul Teolog este specialitatea Pr. Staniloae, despre care imi amintesc ca a scris si o carte separata.

In legatura cu matematica, obiectia dvs. e copilaresca. Exista compozitori celebri care nu stiau sa cante la vioara, d-le Suceava, chiar credeti ca va puteti da seama din partitura? Apoi, se stie in ce impas a ajuns programul lui Hilbert si se cunosc dezvoltarile ulterioare (Godel, Cohen) cu consecinte filozofice majore (de ex. Badiou).

Apoi, "ironia" in legatura cu societatea romana are o eticheta cu adresa dvs. (hai sa nu jucam volei cu bila de biliard), iar in legatura cu politica am mai discutat in aceste forumuri, pe marginea unor articole care in fine incearca un diagnostic sau macar sa zgaltaie barca in balta noastra romaneasca - insa e clar ca solutia nu are reteta. Cum va spunea deunazi un al comentator, "Dunarea a curs si inainte de Euclid" - si curge si dupa Hilbert. Problema e mai degraba de o lipsa de idei si viziune (sau, de intelectuali autentici, ca "experti" si "eseisti" adica scriitori si matematicieni avem destui, nu-i asa d-le Suceava? Filozofi si teologi, mai rar). Cum am auzit insa din traditia ironizata de d-ta si de dl. Ornea, care pare inca vie, in pofida simulacrelor, confuziilor si exagerarilor: ... mai intai faceti pe acestea, apoi vi se vor da si celelalte pe deasupra.

In fine, consideratiile in legatura cu dialogul Parmenide (ca nu e modern...) sunt penibile. Problema acolo este fiinta absoluta, pe care Parmenide o identifica cu gandirea (in speta, cu logica, adica cu principiile absolute ale logicii, i.e. principiile identitatii, non-contradictiei, samd., principii de care nu trece nici o stiinta e.g. matematica antica sau moderna! Apropo, principiile logice sistematizate didactic de Aristotel si ideea de realitate, care joaca un rol atat de important in genealogia ideii de stiinta, vin nemijlocit de la Parmenide).

Asadar, urmarile consistentei logic-deductive in problema fiintei (adica, a realitatii) sunt aporiile de netrecut care apar la tot pasul in acel dialog platonician, dintre care se remarca aporia socanta de la sfarsit, in care Platon ineaca orice sistem de oricand si oriunde. Sf. Parinti stiau asta, Staniloae - dintre toti cel mai tradus si apreciat in Occident - de asemenea, Blaga a caracterizat explicit un mod alternativ de cunoastere, iar ce a scris Tutea (nu Liiceanu) e in aceeasi directie filozofica, cu aplicabilitate foarte larga.

Eu m-as intreba mai degraba cum s-a pierdut acum aceasta intelegere neobisnuita si chiar mai riguroasa a realitatii, la care abia daca ajung obsesiile postmoderne - care la randul lor, cu toate exagerarile retorice si confuziile la care au dat nastere, se apropie intuitiv de chestiunile discutate. Daca pe dvs., Alex. Matei, dl. Ornea, Patapievici sau orice fan al lui Sokal si Bricmont va tine cureaua sau bretelele, ori daca nu va strange prea tare papionul, se poate extinde dezbaterea, desi in atmosfera relativ superficiala care domina cultura romana de astazi nu poate avea loc o discutie serioasa si asezata.

despre nationalism (pentru Jacques)Bogdan Suceava - Sambata, 4 Aprilie 2009, 23:11

Nu e prima oara cand am intalnit argumentul acesta: daca o anumita idee vine de la un "erou", atunci ea este nobila. Dacă un anumit nationalism vine de la Soljenitin, el trebuie inteles altfel, eventual in contextul operei. Imi pare rau ca s-a inteles altfel interventia mea polemica, dar nu-mi propun sa abordez cu superioritate chestiunea (referinta aceasta e in raport cu pasajul "son nationalisme, que vous abhorrez si supérieurement"), ci sa spun ceea ce simt despre ea. Mi-e rusine ca in cultura romana s-a nutrit cu o atat de indelungata traditie un nationalism nascut din suferinta, frustrare si complex al inferioritatii. La a nu-stiu-cata generatie, lunga traditie a ingenuncherii poate naste iesiri oribile. Mi-e rusine ca au fost vremuri, poate prin 1990 sau 1991, cand astfel de idei, ca cele exprimate de aforismele mai inainte amintite, ma amuzau. As minti sa spun ca a fost altfel. Am zambit cand l-am auzit prima oara pe Petre Tutea la televizor. Mi-am zis: ce batranel simpatic. Pe atunci nu stiam suficient de multa istorie. Intre timp am citit si vad lucrurile altfel. Ce exulta el oare? Ce calitati lauda el oare? Acum nu ma mai amuza si spun asta cu fiecare ocazie. Aveti intreaga libertate sa va apreciati eroii dumneavoastra, care nu se poate intampla sa nu fie si ai mei. Nu ma voi grabi sa fac vreo apreciere, voi spune doar atat.

Pagini:1 2 Urmatoarea