OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Am aflat – din presă, evident – că ministrul nostru, Adomniţei pre suavul său nume, omul de la care atîrnă, depandă, nu-i aşa, viitorul meu şi al colegilor mei, îşi ia concediu „chiar din prima zi a campaniei electorale“, fără să piardă o clipită – acel „chiar“ are rolul lui semantic şi stilistic –, pentru a se putea ocupa de trebile partidului. Candidează domnia sa, în caz că nu ştiaţi, la Primăria Iaşiului. Care primărie pare sortită învăţămîntului: parcă şi „fostul“ ei, domnul Constantin Simirad (o mai fi existînd Partidul Moldovenilor?), era din branşă, ceva profesor universitar de, scuzaţi, matematică. „Îmi voi lua concediu de odihnă, însă va fi o perioadă extrem de activă pentru că voi trimite mesajul meu către ieşeni“, aşa a declarat domnia sa. Şi m-am bucurat. E bine, mi-am zis. Din toate punctele de vedere. În primul rînd, pentru că inefabilul încă-ministru are ceva de trimis (sau de transmis?) batîr ieşenilor, că supuşilor săi din învăţămînt n-a prea avut. Apoi, pentru că, ocupat cu afacerile partidului şi ale dulcelui tîrg, nu se va mai amesteca, o vreme măcar, în ale învăţămîntului şi, cine ştie, poate baremi bacul să iasă decent (dar nu prea cred, adaugă o voce interioară, cum nu uita să adauge, sotto voce, un coleg de armată, după fiecare „să trăiţi!“ urlat din toţi bojocii). Sper din tot sufletul ca tînărul şi promiţătorul ministru să-şi găsească liniştea la primăria Iaşiului, s-o cîştige şi să-şi exerseze acolo talentele indubitabile de manager. La urma urmei, un inginer, dacă tot trebuie plasat undeva, şade mai bine la primărie decît În învăţămînt.

 

Au trecut, iată, cînd scriu, trei săptămîni de cînd mai-marele învăţămîntului şi-al cercetării şi-a luat concediu electoral şi, surpriză! – nu s-a întîmplat nimic – oricum, nimic mai rău. Ministerul nu merge mai prost decît în vremea freneticei activităţi adomniţeşti – nici mai bine. Ce să înţelegem? Că ministrul are adjuncţi şi consilieri atît de buni încît de el nici nu mai e nevoie? Cu sau fără el e totuna, nimeni nu pare să-i ducă dorul. Atunci, de ce nu fără? Că doar mai multe prostii şi stricăciuni pe unitate de timp cred că nici un ministru nu a reuşit să conceapă şi să pună în operă. Teze cu subiect unic, adică brambureală la admiterea în licee; bacul făcut, cu bună ştiinţă, harcea-parcea; obligativitatea orelor de religie în liceu; înlocuirea darwinismului şi a evoluţionismului cu teoria creaţionistă; pomeni umilitoare aruncate dascălilor după bunul obicei vanghelic – sper că n-aţi uitat de suta de lei pentru haine pe care, în mare mărinimia lor, s-au hotărît să o scape din vîrful degetelor amărîţilor din învăţămînt (n-ar strica şi măcar un kilogram de carne de vită pe lună, nu de porc, că are colesterol, şi nişte brînză, ceva legume, săru’ mîna conaşule; de economate pentru profesori nu se mai aude nimic?).