OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Fiti pe pace, nu despre o cronica a detestabilului sitcom va fi vorba, ci pur si simplu despre blocul meu. Care are sapte etaje si doua scari. E la strada, la parter avem trei banci, una veche si mai de stat, altele doua nou-noute si private foc, plus un mic (acum) magazin de parfumuri (profit de ocazie ca sa va anunt, cu legitima mindrie, ca nu doar la parterul blocului ne-am procopsit cu doua banci proaspete, dar si de partea cealalta a strazii a mai aparut una si, n-o sa ghiciti in veci, o farmacie...). Pe terasa blocului avem o mare antena Connex sau Orange sau ceva asemanator, oricum, ceva care plateste bine.

Blocul a fost dat in folosinta in 1988. Pe atunci nu aveam antena Connex, ci antena colectiva, pentru televizor. La montarea careia – nu era un exercitiu banal – am participat, dupa puteri si pricepere, cam toti barbatii din bloc mutati pina la acea data. Treptat, dupa ’90, colectiva a cazut in desuetudine, au aparut societatile de cablu, ne-am individualizat, fiecare si-a luat soarta-n miini. La un moment dat au dat-o jos. Noua antena a adus si aduce bani frumosi cu care, de exemplu, s-a zugravit scara, s-au pus gresie si faianta in hol, usa de termopan, ca la orice bloc de gospodari.
Idilic, nu? Progresul unei comunitati mici, oglinda a celei mari. Idilic, pe naiba! Oglinda, cu siguranta.

Unii tipa ca antena asta ne iradiaza, trebuie data grabnic jos. Altii zic ca, fiind ea pusa pe partea scarii A (la care stau si eu), de ce sa impartim banii cu scara B? Ca aia de la B oricum sint niste... Dar ce te faci ca acum presedintele e de la B? Simplu, trebuie separate scarile. Si presedintii. Nimeni nu ne obliga sa avem o singura asociatie de proprietari, doar nu sintem casatoriti cu B-ul.
Lasa ca si presedintele... Dar parca a fost vreunul agreat de toti? De fiecare data au fost lupte mari. De culise. Cind e adunare generala, vine o mina de oameni. Nu se poate vota. Se reface. O data, de doua ori. Pina cind legea (totul e foarte bine legiferat in chestia asta) da voie sa fie ales cineva cu majoritatea celor prezenti. Asa se alege un presedinte de bloc cu citeva voturi. Se pare ca asta de-acum, dupa ce ca nu face nimic (bun), profitind de absenta noastra, si-a votat, cu amicii, un salariu umflat pe care noi i-l platim fara macar sa bagam de seama. Acum blocul protesteaza. Se pun afise. Unii locatari string semnaturi pentru demitere. Aici e o problema. Pe cine pui in loc? Nu vrea nimeni. Dar toti vocifereaza. Cacofonic.

Colac peste pupaza, patronul parfumurilor, pornind de la o mereu innoita neintelegere legata de plata utilitatilor, a chemat un audit care, ajutat si de indolenta presedintelui si de satisfactia lui de a-i baga la apa pe cei dinaintea sa, a gasit blocul cu vechi si uriase nereguli. Asa se face ca acum sintem pasibili de a plati o suma enorma. Pe care n-o avem. Si n-o platim. Se vorbeste despre furt, despre fals in acte publice. Nimeni nu poate dovedi nimic. Si eu, naiv, care credeam ca in chestiunile contabilicesti e usor de stabilit adevarul: sint sau nu sint chitante, facturi. Ar fi, poate, daca presedintele ne-ar arata actele. Dar nu le-arata. Nu meritam. Oricum, incep sa inteleg ca e inutil: actele contabile si contractele, nu doar la bloc, tind sa devina un fel de proto-text deschis oricaror continuari si interpretari.
Administratorii au fost, la inceput, din bloc, dintre-ai nostri, care cunosc necazurile si problemele cetatenilor. Apoi n-a mai vrut nimeni sa se-nhame la o munca aducatoare de bani putini si injuraturi multe (de la ambele scari). Asa ca am angajat pe cineva din alt bloc, un specialist care va sa zica, un tehnocrat (a facut si ceva cursuri!).

Sub domnia lui, in iarna trecuta s-au montat, victorie a capitalismului!, repartitoare la calorifere. De cind s-au montat, tevile fac revolutie. Uruie, behaie (lovitura de berbec, in termeni tehnici) cind vor ele. Si vor des, si noaptea, si ziua, n-au preferinte. Fata de zgomotul lor, hurducaturile tramvaiului de pe bulevard sint balsam. Specialistul chemat tot de administrator ne-a explicat ca sectiunea acestor repartitoare e prea mica, mai ales daca le dam la minim. Asa ca, daca vrem liniste, sa le dam la maxim. Logic, nu? Doar de-aia le-am montat, sa platim cit consumam. Ar trebui schimbate, zice specialistul, si ele, si tevile. Cine va plati? Tot noi. De parca noi le-am fi ales pe ele si firma care le-a montat, nu administratorul, presedintele.
Asa merg lucrurile la noi in bloc. Si sintem doar vreo o suta si douazeci de oameni...