OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu ştiu cine a inventat numele ăsta de ţigări, dar, băiet fiind, tare-mi mai plăceau! Cele roşii; albastre, light, nici nu erau pe-atunci. Oricum, o brodiseră bine şi cu tutunul, şi cu numele. Cum ar fi în română? Baftă chioară? Noroc porcesc? Lovitură norocoasă (la biliard)? Oricum ar fi, zilele astea, mie tot la grevă-mi stă mintea. De ce n-aş traduce-o mot-à-mot şi aşa, grevă norocoasă? Poate că le-au dat numele chiar după vreo grevă reuşită, mai ştii? Să-ţi iasă greva nu tot baftă se numeşte? De fapt, ce înseamnă să-ţi iasă greva? Să obţii tot ce ai cerut, bănuiesc, sau măcar o parte. Şi cum să obţii ce vrei? Îi arzi la lingurică, zbaf!, unde-i doare mai tare. Ca acum, bunăoară. Profesorii din preuniversitar ameninţă că îngheaţă, practic, anul şcolar, făcînd grevă taman în zilele de examen. Se poate, de ce nu? Profesorii din universitar par să se solidarizeze, aşa dixit Bobulescu şi alţi lideri, în ciuda faptului că îngheţarea anului şcolar ar fi o nenorocire pentru noi: n-am mai avea studenţi anul viitor. Bine, fie, ne sacrificăm pentru cauză. Dar cu ce ne solidarizăm? Nu mi-e clar. Nici ce cerem nu mi-e foarte clar. Salarii, fireşte. Buget mai mare la învăţămînt şi cercetare. Cu astea sînt de acord. Cine n-ar fi? Dar dacă n-au?

 

Dacă ăştia nu mint (acum, că înainte de alegeri e limpede ce-au făcut) şi, într-adevăr, ca Moromete, n-au? Atunci noi de ce-o ţinem ca gaia maţul? Poate pentru că, pe de o parte, nu ne-au convins că sînt sinceri şi, pe de altă parte, nu e deloc evident că puţinul acela, cît e, l-au împărţit echitabil. Sau o fi vorba despre explicaţia aia economică şi ultraraţională cum că, în vremuri de criză şi bejenie, bugetul trebuie îndreptat către investiţii care să producă ceva, pentru că ele creează locuri de muncă şi alimentează, prin taxe, bugetul. Ceea ce ar lămuri şi de ce Ministerul Culturii şi Cultelor finanţează cu precădere (re)construcţia de biserici, şi nu festivalurile de teatru. Pare logic. Dar cum se face, atunci, că americanii şi europenii mai vestici spun că trebuie investit nu în construcţii, ci în educaţie şi cercetare? Fin’că e proşti, vezi bine. Văd, văd, dar pe unde scoatem cămaşa? Pînă u-na-alta, eu ce le spun studenţilor care mă întreabă dacă facem sau nu grevă? Pentru că ei, cuminţi, ca nenea Anghelache, nu mai răspund, doar întreabă. Ce simplu era în anii ’90, cînd grevele porneau de la ei, cînd pichetau ei facultatea şi legitimau profesorii şi studenţii care intrau, nu care cumva să ţină cursul. O tempora! Ştiam şi noi ce-aveam de făcut. Acum ne-au lăsat de izbelişte, nu-i mai interesează decît să-şi ia examenele şi să găsească un job bine plătit.0

 

Studenţii s-au lăsat de greve, eu, cam tot pe-atunci, prin ’95, m-am lăsat de fumat. Sincer să fiu, dacă tot am ajuns în mai şi liliacul e-nflorit, eu mi-aş cam termina cursul, chiar riscînd să fiu taxat de apolitic şi defetist. Oricum nu pricep nimic din mobilurile grevei ăsteia şi m-apucă ruşinea să mă văd reprezentat de liderii sindicali din învăţămînt şi cercetare care tot umplu ecranul – nu că doamna ministru mi-ar inspira mai multă încredere. Mă uit şi eu curios la încleştarea dintre domnia sa şi domnul Miclea, cum se bat ei care să reformeze mai dihai învăţămîntul. Indiferent cine izbîndeşte, tot pe noi ne biruie, aşa că ne-aşteaptă vremuri grele. Iar o s-o luăm de la capăt cu acreditările, cu curricula – doar n-o să ne lase în pace tocmai pe noi, universităţile mari din ţară. Am început să fac alergie la cuvîntul „reformă“. N-o să mai rămînă piatră pe piatră în învăţămînt de cît îl reformează ăştia. Mai bine apuc să-mi termin cursul înainte să-l scoată din (noua) programă. Lucky strike? Noroc bun!