OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De citva timp se discuta frenetic Raportul Comisiei prezidentiale despre starea invatamintului romanesc. Tot soiul de insi, mai mult sau mai putin familiarizati cu chestiunea, isi expun dezinvolt parerile – si au! E, desigur, imbucurator ca o multime de probleme dezbatute pina acum numai pe forumuri sau grupuri de discutii (Ad-Astra, Educer, FAR etc.) au ajuns sa fie asumate oficial, la cel mai inalt nivel. Multe dintre problemele semnalate sint reale, dar nu intotdeauna cauzele sint corect identificate, nici solutiile nu sint cele mai bune.
As zice ca acest Raport pleaca de la o axioma neformulata explicit: sistemele de invatamint europene sint superioare sistemului romanesc. Analiza sistemului romanesc, diagnosticul si remediile propuse pleaca, toate, de la aceasta premiza. De exemplu, aflam ca, deoarece elevii romani sint codasi la teste de tip Pisa, ei sint slab pregatiti. Eu sint convins ca elevii englezi sau francezi supusi la examene de-ale noastre ar fi si ei codasi, iar, pe de alta parte, elevii nostri, expusi timp de citiva ani la teste de tip occidental, chiar fara sa schimbam nimic in programe si stil de predare, ar incepe sa faca fata foarte bine, pentru ca s-ar obisnui. N-are-a face! Concluzia e ca scoala noastra nu-i pregateste bine pe copii.

O alta marota care bintuie, din pacate, si acest Raport este ca scoala romaneasca da prea multa informatie. Zau daca pricep ce e rau in asta. E atit de evident ca un om cu multe cunostinte e inutil? Nu s-ar putea, mai degraba, ca o persoana cu multe cunostinte, chiar fara experienta practica, sa se descurce, adapteze, mai usor la o multime de sarcini diferite? Stau marturie, cred, legiunile de absolventi „mediocri“ ai facultatilor noastre care se integreaza perfect in societati si firme occidentale sau americane (nu ma refer la cei care se duc sa faca doctorate, ci la cei care se duc direct la munca).
in aceeasi ordine de idei, acordul Bologna, pe care Raportul il ia ca litera de lege, e o adevarata calamitate. Trecerea la licenta de trei ani face din studiile obligatorii o caricatura. Informatie mai putina, explicatii mai putine. De ce oare ar trebui sa credem ca un profesor de generala (la atit pare sa aiba dreptul un absolvent de trei ani), care stie mult mai putin decit unul de acum douazeci de ani, va fi obligatoriu mai bun? Parca am tinde catre o deprofesionalizare a licentei. imi place sa cred ca idealul nu este scoala americana, in care predau matematica, stiinte, in genere, profesori care habar nu au sa demonstreze formulele pe care le aplica.

Situatia invatamintului romanesc trebuie discutata in raport cu o schimbare majora de paradigma care prea rar este numita: la noi s-a trecut brusc la un invatamint liceal si universitar de masa. Cite licee teoretice sau de matematica-fizica existau inainte de 1989? Cite universitati? Acum exista clase de informatica in fiecare grup scolar. Elevii de acolo invata (si dau bacul) pe manualele cele mai grele, ca si elevii de la liceele de traditie. Apoi, in afara de puzderia de pseudouniversitati aparute, chiar cele vechi si-au marit enorm numarul de studenti. Universitatea se transforma intr-o modalitate de a amina somajul, la fel cum liceul obligatoriu are (si) misiunea de a nu lasa tinerii pe strada de la o virsta prea timpurie. in conditiile acestea, despre ce fel de calitate vorbim? E de crezut ca, dintr-odata, s-a dublat cantitatea de inteligenta in poporul roman? Asa incit pe buna dreptate cere acest Raport ierarhizarea universitatilor: ar trebui sa avem citeva axate pe cercetare si restul, cele mai multe, un fel de colegii, sorbonici care sa ofere numai studii (temeinice!) de licenta. Desigur, asa ar trebui, deci asa nu se va face: prea sint mari orgoliile, interesele, politice si economice, prea sint lesnicioase modalitatile de a schimba dupa (ne)voie criteriile de evaluare.

Despre prostioarele referitoare la metodele moderne de predare si despre alte obsesii ale fostului ministru Mircea Miclea, prezente si in actualul Raport, prefer sa nu vorbesc. Simplificind la maximum, cred ca, asa cum teatrul bun nu se poate face fara actori buni, indiferent de excelenta regizorului, invatamint de calitate fara profesori buni nu exista. Noi, oameni inteligenti si bine pregatiti am avea, dar majoritatea nu sint, pe buna dreptate, interesati sa devina profesori. in consecinta, cu riscul de a fi prozaic, trebuie sa spun ca vad o singura solutie eficienta pentru redresarea invatamintului preuniversitar: salarii mult, mult mai mari. Cred ca ar fi de ajuns.