Nr. 625 din 25.05.2012

Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Filozofie
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2011   |   Octombrie   |   Numarul 597   |   BIFURCAŢII. Moscova. Crîmpeie

BIFURCAŢII. Moscova. Crîmpeie

Autor: Liviu ORNEA | Categoria: Rubrici | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
În faţa impunătoarei staţii de metrou Oktiabîrskaia, o statuie imensă: Lenin, arătînd, ca de obicei, cu dreapta direcţia de urmat, priveşte fix un panou imens cu o reclamă la Hitachi. Zece minute mai jos, pe bulevard, la intersecţia dintre Bolshaia Iakimanka şi mai simpluţa Iakimanka, o statuie frumos îngrijită, cu flori în faţă, a lui Gheorghi Dimitrov despre care prietenii mei italieni habar nu au cine a fost.
În Piaţa Roşie, mumia lui Lenin îşi primeşte puţinii vizitatori, infinit mai puţini decît cei care intră peste drum, în vestitul magazin Gum, azi un veritabil templu al consumismului, unde poţi cumpăra orice, de la haine Armani la specialităţi de patiserie napoletane care nici la Roma nu sînt uşor de găsit – nici nu-i aşa rău, de fapt: NEP-ul tot Lenin îl inventase. Cine cumpără aici? În nici un caz rarii turişti străini cu rucsăcel în spate care privesc destul de uimiţi etalarea asta de lux şi de prost-gust. Pare să fie destinat turiştilor cu figuri oriental-caucaziene, prost îmbrăcaţi, şi moscoviţilor bogaţi cărora le trebuie (încă) un loc în care să se afişeze.
 
La cîteva minute distanţă, în faţa teatrului Bolshoi, statuia lui Marx. Coborînd de-a lungul zidului Kremlinului, dincolo de Biblioteca Lenin, alături de staţia de metrou Kropotkinskaia, statuia lui Engels. Pentru cine îi vrea pe toţi trei la un loc, în iconografia clasică, un asemenea basorelief se află pe frontonul unei clădiri de pe Dmitrovka, stradă paralelă cu enorma Tverskaia. Nu foarte departe, pe Arbat, în apropierea căreia a şi locuit, statuia lui Bulat Okudjava (a lui Vîsoţski e mai sus, pe bulevardul Strasnoi; Brejnev spusese că aerul Moscovei va fi mai curat cînd nu va mai fi respirat de aceştia doi; nu ştiu dacă există şi vreo statuie a lui Alexandr Galich). Şi multe, multe alte statui, cele din staţiile de metrou, busturi – al lui Kosîghin, de exemplu, pe strada cu acelaşi nume –, basoreliefuri, scriitori şi savanţi pe care nu-i cunosc, dar despre care, silabisind cu greu, aflu că au fost eroi ai Uniunii Sovietice. Cum şi de pe programul care transmite, la radio, muzică clasică poţi afla că Sviatoslav Richter a fost artist al poporului şi că asculţi o înregistrare cu orchestra simfonică de stat a URSS. Pare că nu s-a renunţat la nici un simbol, cu atît mai puţin au fost schimbate numele străzilor şi ale staţiilor de metrou (doar statuile lui Stalin au fost date jos). Deocamdată, stau toate la un loc, în devălmăşie, ignorîndu-se superb.
 
Merg să ascult un grup punk într-o hrubă din oraşul vechi, foarte asemănătoare cu Club A. O mînă de tineri curaţi, îmbrăcaţi normal, fără nici un accesoriu de gen, actuali sau foşti studenţi, beau bere sau ceai, ascultă atenţi o muzică elaborată, făcută de absolvenţi de conservator, aplaudă după fiecare melodie, nu se strigă, nu se chiuie. Un punk foarte intelectual. Un prieten îmi traduce cîte ceva din texte: toate sînt politice, opoziţie. Putin is evil. Dar lumea e liniştită, străzile, cel puţin cele din centru, respiră bunăstare, sînt bani mulţi. Intelectualii îl detestă pe Putin, dar recunosc că situaţia s-a mai îmbunătăţit – o simt şi eu: lumea e mai relaxată, mai liniştită. Oamenii se obişnuiesc, important e să se poată trăi. E scump, scump – dar se poate trăi (sigur, nu chiar făcînd orice: dintre secretarele de la departament, una e fostă fiziciană experimentalistă, alta fostă psiholoagă cu cărţi publicate). Îmi spun că în provincie e groaznic, că, în afară de Sankt Petersburg, e sărăcie lucie. Dar ei n-au fost nicăieri, vorbesc numai din auzite: colegii mei ruşi călătoresc tot timpul în America, în Europa – niciodată în Rusia.
 

Stau de vorbă cu amici moscoviţi, povestim, comparăm. Şi, dintr-odată, înţeleg că, pentru ei, „înainte“ înseamnă cu totul altceva decît pentru mine. Ei nu au nici un fel de amintire precomunistă, nici măcar livrescă. De nostalgii ţariste nici nu poate fi vorba. Altă lume.

Acum, lumina nu mai vine de la Răsărit. Dar mai ştii? Moscova pare un oraş foarte dinamic, lucrurile se mişcă întruna, inspiră forţă. Iar prietenii mei ruşi, chiar cînd tună şi fulgeră împotriva lui Putin şi a Rusiei înseşi, cînd spun răspicat că Rusia e o anomalie, o structură anacronică, absurdă, cînd spun că nu se mai poate face nimic, că nu mai sînt speranţe – o fac, cum să spun, cu o disperare şi o dragoste, de fapt, atît de ruseşti, încît îmi vine greu să cred că uriaşul ăsta chiar a murit. Mie-mi pare doar un pic moleşit.



 
 
 
Cele mai citite articole
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
Speranța lucidă a Bucureștilor
FILM. Cannes 2012: Cristian Mungiu, în cărţi, la mijlocul competiţiei
BIFURCAŢII. Absolvenţii
Endemicul plagiat în şcoala românească
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire