OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Toată explozia asta de genialitate vînjoasă e validată de OSIM (brevetele nu sînt niciodată înregistrate în SUA sau în Japonia) şi, anual, de salonul de inventică de la Geneva, un fel de şuşă cu ştaif. Mostrele astea de genialitate sînt, mai nou, popularizate şi în Parlamentul European – locul cel mai nimerit, fireşte, pentru o validare ştiinţifică. În sfîrşit, au găsit şi reprezentanţii noştri la PE cum să servească patria. Uneori, şi acesta e lucrul cel mai dezamăgitor, geniile sînt premiate şi de Ministerul Educaţiei, prin ANCS. Că ziariştii sînt stupizi, nepricepuţi şi cu cît nu înţeleg despre ce scriu, cu atît mai abitir se entuziasmează şi întind coarda naţională pînă la plesnet – asta cînd nu sînt, spre mare cinstea lor, doar ingenui –, nu mă miră; dar că Ministerul, care are la dispoziţie experţi adevăraţi în orice domeniu, intră în horă, asta e din cale afară de trist. Şi de periculos.

 

Grav nu e că nişte veleitari se împăunează cu merite iluzorii, că îşi agaţă prin birou – am văzut! – cine ştie ce diplomă frumos caligrafiată de „Omul anului“, înrămată artistic, sau vreun alt fel de recunoaştere simandicoasă din partea Academiei din Coro-Boro, de multe ori plătite cinstit, cu bani munciţi. Asemenea făcături sînt recunoscute ca atare de toată lumea, inclusiv de posesorii lor, care ştiu foarte bine cîte parale fac – exact cît au dat pe ele. Nici că un om de ştiinţă şarlatan (nu, din nefericire, nu e un oximoron) obţine vreun post academic pe baza unei asemenea „invenţii“: pînă la urmă, dacă totul ar rămîne în cerc închis, încă nu ar fi o mare problemă. Nici că vreun breaz matematician de duzină se autoproclamă sau lasă presa să-l proclame „cel mai bun matematician din lume“ nu e foarte grav – e doar ruşinos: omul ar fi trebuit să intre-n gaură de şarpe; dar nu, e foarte activ în continuare. Însă, cînd e vorba despre medicină, despre „invenţii“ care pot vindeca sau depista una-două ceea ce, pînă acum, nu s-a putut nicicum, cînd se forţează „implementarea“ lor în spitale – păi, dacă tot se economisesc atîţia bani, de ce nu? –, cînd, înainte de a se aştepta validarea ştiinţifică, se începe campania de presă, publicitatea deşănţată care induce ideea că totul e clar, acceptat de comunitatea de breaslă şi punerea în funcţiune a aparatului, senzorului sau ce-o fi e doar o chestiune de timp – atunci ar trebui intervenit fără menajamente. Pentru că imbecilitatea ziaristului, lejeritatea cu care el ia de bune şi potenţează afirmaţiile veleitarului devin crimă. Iar tăcerea societăţilor ştiinţifice interesate – nu mai puţin.