Se vorbeste din ce in ce mai mult in ultima vreme despre necesitatea unei (adevarate) stingi. O dezbatere pe tema asta a avut loc recent chiar in revista noastra.
in ce ma priveste, nu ma indoiesc de necesitatea unei miscari de stinga. Dar cine sa-i fie exponentii? De obicei, se spune ca de stinga sint tinerii, cel putin pina cind ii inghite establishment-ul. Or, la noi e si nu prea e asa.
Urmaresc asiduu forumul studentilor din facultatea mea, ma mai uit si pe alte forumuri de discutii, mai stau de vorba si cu copiii mei, adolescenti, cu prietenii lor congeneri. Ceea ce sare in primul rind in ochi e o totala lipsa de implicare politica la nivel ideologic. Tinerii nu citesc multe reviste culturale (cred ca Dilema veche e campioana absoluta, apoi, Dumnezeu cu mila…), sint sigur ca polemica dintre Alex. Cistelecan si Alexandru Bogdan Duca din Cultura le e complet straina, nu stiu citi citesc articolele lui Bogdan Ghiu de pe LiterNet, citi au auzit de Vasile Ernu si de Ovidiu Tichindeleanu, citi l-au citit, de exemplu, pe Ion Ianosi; poate studentii de la Litere sa fie fericita exceptie, dar tare ma indoiesc.
in plus, organizatiile studentesti lipsesc, nu exista nici o forma de coagulare a tinerilor (viitori) intelectuali, preocuparile politice, atitea cite vor fi existind, nu au nici un spatiu de confruntare. in Facultatea de Matematica, am vazut in anul acesta scolar un singur afis care chema studentii la o dezbatere: despre creationism versus darwinism; iar discutiile erau moderate de o fata bisericeasca. Spre comparatie, la Universitatea din Glasgow se discuta, printre multe altele, despre viata si scrierile lui Trotki si despre cum sint ele mistificate de „o anume istoriografie“. Asta ca sa nu mai pomenesc despre angajamentul politic autentic al tinerilor francezi sau italieni, studenti si chiar elevi.
Sigur, si tinerii de la noi ies la mitinguri (nenorocitele recente evenimente ne-au dovedit-o cu prisosinta), dar mobilizarea lor nu pare motivata ideologic, nu urmeaza o doc-trina, pare stirnita doar de reactii imediate la mirsavii evidente, nu are bataie lunga. Din discutiile mele cu studentii, cam singura forma de ideologie pe care am detectat-o este un antiamericanism primitiv, elementar, insuficient articulat logic – dar nu mai putin ingrijorator – ivit din necunoastere crasa si din asumarea de-a valma, pe nemestecate, a unor clisee.
Exista, in schimb, anumite manifestari de stinga (in sensul ei cel mai larg), chiar daca nu constientizate, neduse pina la capat si neasumate ca atare. in primul rind, tinerii par preocupati de ecologie. Apoi, multi dintre ei, utilizatori asidui ai calculatoarelor, ai internetului, oameni care asculta muzica pe calculator si citesc mult on-line, militeaza, cel putin prin discurs, impotriva monopolului copyright-ului, pentru tehnologii open-source, pentru liber acces la resurse stiintifice si nu numai. Exista, la multi, o reactie destul de apasata de respingere a consumismului (chiar fara sa-l fi citit pe Baudrillard). Sint, acestea, teme imbratisate si de miscarile de stinga. Ceea ce face insa farmecul discret al societatii noastre este combinarea oximoronica, de multe ori, in persoana acelorasi tineri, a unor idei de felul acesta cu atitudini traditional de dreapta, de exemplu un nationalism pronuntat, cu nuanta ortodoxista, sau respingerea neta a homosexualitatii.
Nu e nici o mirare ca, la fel ca si doctrinarii despre care aminteam, nici tinerii care au nu convingeri, mai degraba sentimente de stinga, nu se simt atrasi de nici unul dintre partidele pretins de stinga. Asa incit, cred ca o veritabila miscare de stinga, structurata, se va mai lasa asteptata.

