OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu faptele diferă –. madlena e aceeaşi, are acelaşi gust –, ci (par)fumul cu care ştim să le învăluim. Citind amintirile lui Livius Ciocârlie, îmi aminteam de primele mele încercări, printr-a patra sau a cincea, cu Marian şi Florin, prieteni nedespărţiţi, dezlipind cît de atent puteam celofanul unui pachet de Kent (lung, fireşte) al tatei, dezlipind apoi şi fundul pachetului şi scoţînd cîte o ţigară, nu mai mult de una de pachet, pe care o poşteam apoi satisfăcuţi şi ameţiţi. Dar de fumat serios, m-am apucat abia în clasa a noua. Nu puteam fi mai prejos de Mircea, care fuma ca un turc, purta cravată în carouri foarte lată şi cu nod enorm şi avea cele mai mişto discuri (viniluri, ca să fie clar pentru toată lumea), avea Gethro Tull, Deep Purple, Zeppelin – numai originale. În fine, dacă l-aţi citit pe Verdeş, îl cam ştiţi şi pe Mircea – doar că a rămas în ţară. Mircea fuma acasă, ai lui, oameni cu vederi înaintate, îl lăsau. Eu discuri n-aveam, nici bani să-mi cumpăr. Dar cu ţigările mă puteam descurca. Am început cu nenorocitele BT-uri, care atunci mi (ni) se păreau destul de bune, am continuat cu chinezeşti, Ancient Porcelain, Golden Deer, Double Horses; la nevoie, mergeau şi albanezele Arberia, sau DS, deşi miroseau a picioare nespălate, iar la restrişte mare, Snagov – imposibile.

Tîrziu, în 1994, găsisem în Italia unele mai rele ca Mărăşeştile, Esportazione se numeau, parcă fumai iarbă uscată, miroseau a fîn; acum cred că nu se mai produc. În primii ani de liceu, mama, naivă şi iubitoare, îmi avansa o sumă săptămînală să-mi iau Snagov – dacă mai ţineţi minte, se vindeau şi vărsate, nu doar la pachet întreg. Nu comentam, n-am întrebat-o niciodată cum calculase ea cît fumez, luam banii şi-i dădeam pe Carpaţi. Apoi am încercat şi trabucuri, pe care, vorba viitor răposatului francez, le trăgeam în piept. Primise tata cîteva Havane pîntecoase, am luat una şi am fumat-o pe îndelete, mi-a luat o jumătate de oră – după care, am vomat discret şi-am adormit complet ameţit.

Recitesc ce-am scris şi mă-ngrozesc. Cum am putut? Ce mi-a venit, în vremurile astea de cumpănă? De amintiri duioase avem timp? Asta ne doare pe noi acum, cînd se taie salariile şi se măresc taxele, cînd se impozitează drepturile de autor şi tichetele de masă? Inconştienţă. Nesimţire. Uite unde duce cititul, fie şi pe Internet. Păi, n-au dreptate ăştia să-i spurce pe intelectuali cu firile lor sucite cu tot? Bine le fac, veni-le-ar numele. Eu ca eu, cinci mii de semne, mii de semne cu spaţii cu tot, dar ăia? O carte-ntreagă? Nu le-ar fi ruşine…