OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Foarte interesantă discuţia de pe site, polemică pe alocuri, iscată de articolul lui Paul Cernat din numărul 437 al Observatorului. Şi foarte interesant şi bine-venit articolul însuşi. M-am bucurat să găsesc la un comentator avizat unele dintre propriile impresii de lectură. Sigur, eu, ca nespecialist, nu am (din fericire) obligaţia să citesc tot, aşa că impresiile mele sînt, fatalmente, legate de un eşantion limitat. Totuşi, senzaţia că mulţi dintre autorii „tineri“ – adică apăruţi după ’90, nu vîrsta biologică mă interesează, nici iluzoria „generaţie“ sau grupările artificial create de colecţiile vreunei edituri – scriu numai pentru că au o anume uşurinţă în a scrie nu mă părăseşte. După ce am citit cîteva asemenea cărţi, mi-am dat seama că amintiri ca acelea – din studenţie, armată sau din primii ani de profesorat, navetă, amoruri etc. – am şi eu, dar nu cred că tot ce am trăit merită povestit. Nici nu mi s-a părut că ei, scriitorii, reuşesc să adauge poveştii ca atare acel ceva care s-o transforme în literatură. Desigur, e foarte posibil ca ei şi eu să dăm acestui cuvînt, „literatură“, înţelesuri foarte diferite. N-aş vrea să înşir vorbe mari, totuşi mi se pare că lipsesc, la mulţi dintre aceşti autori, temele importante, nu se vede miza – alta decît dorinţa de a arăta că pot scrie. De mizerabilism m-am cam săturat, iar de construcţie, de cele mai multe ori, vorba bancului, nici nu mai poate fi vorba. Şi-atunci, la ce bun? Aşa că m-am oprit. Poate am făcut rău. Îmi asum riscul.

Masa aceasta de profesionişti, de meseriaşi – termenul nu e deloc de ruşine –, care, bănuiesc, nici nu au toţi pretenţia că fac Artă, creează contextul fertil în care e posibil să apară şi operele majore. Nu ştiu dacă va fi aşa, dar cred că, fără acest context, apariţia operelor mari e imposibilă.

Nu văd nimic rău în faptul că se scrie mult, literatură şi ştiinţă deopotrivă. Fiecare alege ce-l interesează. La urma urmei, e problema fiecăruia să înveţe să se orienteze, să ajungă să ştie să ia ce i se potriveşte. Spre deosebire de ştiinţe, în arte există, iată, instituţia Criticii, care poate aşeza valorile la locul lor. Să ne bucurăm, aşadar: totul este bine în cea mai bună dintre lumile posibile.