OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La examenul de definitivare în învăţămînt de la Bucureşti, din 21 august, la Facultatea de Matematică şi Informatică s-au prezentat patruzeci de candidaţi la matematică şi douăzeci şi ceva la informatică. Dintre ei, unul nu a promovat proba scrisă, deşi subiectele au fost „uşurele“, cum s-a exprimat, prea blînd, unul dintre singurii doi candidaţi care au luat nota zece. La proba de pedagogie, a trecut toată lumea...

La acelaşi examen, tot la matematică, dar la Braşov, s-au prezentat şase candidaţi. Au promovat patru.

Situaţia nu e nouă, ea durează de ani buni, şi se merge din rău în mai rău. În fiecare an, numărul de candidaţi la definitivat, la toate disciplinele, scade. Profesorii bătrîni ies la pensie, se duc şi nimeni nu se înghesuie să le ia locul. Iar majoritatea celor care, totuşi, vin în învăţămînt sînt destul de slab pregătiţi – cel puţin asta se vede la examene ca acesta despre care vorbesc.

Dincolo de cuvintele lustruite despre frumuseţea meseriei de dascăl, despre cît de nobilă misiune este formarea tinerilor, despre vacanţele incomparabil mai lungi decît ale celorlalţi slujbaşi etc., rămîne faptul nud, de toţi ştiut: leafa de profesor este mizerabilă. Un începător nu trece de 800 de lei. Nu ştiu ce va fi, dar acum e groaznic. Şi chiar dacă unii profesori se pot ajuta bine cu meditaţiile, ele nu-i ajută atunci cînd vor să facă un credit, nici nu se trec în contul pensiei.

E drept că lefurile din învăţămîntul de stat sînt, cam peste tot unde acesta există, mici faţă de cele din sectorul privat sau chiar faţă de cele din alte sectoare de stat. Dar „leafa mică“ din Franţa e, totuşi, decentă, nu te supune la lipsurile umilitoare de aici.

Ni se tot spune că economia de piaţă, lăsată să funcţioneze, reglează totul. Mai bine zis, orice se reglează aproape de la sine. Să sperăm că aşa va fi şi-n învăţămînt. Deşi o mînă de ajutor de la guvern, n-ar strica. Dar poate, oare, guvernul să-şi calce principiile liberale?