OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Intr-o marti seara, pe la ora opt si ceva, ora fatala pentru mine, deschid televizorul pe Cultural si peste ce dau? Peste niste tineri imbracati ciudat care tipa ca din gura de sarpe. Urla. Ofteaza. Suduie. Se-mbrincesc. Racnesc. Se opintesc. Se dau de ceasul mortii. Par sa se aseze. Iar ofteaza. Alearga unii dupa altii si iar tipa. Oribila tragedie! Ce-o fi? Nu, nu e Scoala vedetelor. E O noapte furtunoasa de I.L. Caragiale jucata de studentii clasei profesorului Gelu Colceag. Masochist, am stat pina la capat. Niciodata nu am vazut o mai proasta lectura a lui Caragiale (trebuie sa-i cer iertare lui Felix Alexa, spectacolul lui de la National era o lumina fata de asta).

Indiferent cit de prosti ar fi fost actorii, era evident ca domnul acesta ce-si zice regizor n-a priceput o iota din text. Nu se poate sa-l intelegi cit de cit pe Caragiale si sa pui niste actori (nevinovati, caci inca studenti) sa zbiere din toti rarunchii si sa-si puna poalele-n cap mai ceva ca la Vacanta Mare. Asta nu e un spectacol despre care sa poti discuta, nu are rost sa-l analizezi, sa vezi ce e bun si ce e rau. Il arunci la cos (ce-o fi cautat la televiziune?) si gata. Atita etalare de prost gust si de lipsa de har si de bun simt, nu ti-e dat sa vezi prea des.
Daca domnul Gelu Colceag ar fi un regizor mediocru, printre atitia altii, n-ar avea nici o importanta. Dar domnia sa e si profesor, doctor la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica, Decan al Facultatii de Teatru. Cind era tinar, era un actor placut, popular, mi-l amintesc si pe la cenaclul Flacara si din Cei patru Beatles. Apoi a devenit regizor.

Ramine un mister pentru mine de ce unii actori oarecare au impresia ca vor izbindi mai bine in regie, ca si cum asta ar fi la indemina oricui, dar passons. Acum, domnul Gelu Colceag formeaza tineri. Ii invata meserie. Am citit, in interviuri date de actori, ca domnia sa „lucreaza mult cu actorul“. Eu credeam ca a lucra cu actorul inseamna sa-i deslusesti acestuia textul, sa-i lamuresti psihologia personajului, sa creezi situatii scenice, sa-l ajuti sa ajunga la adevar. Or, sa ma ierte Dumnezeu, ce am vazut in seara aceea de pomina numai intelegere a textului nu era, dimpotriva. Cum sa ajunga domnul Colceag la adevar? Vulgarele sau comune erau si alte spectacole ale distinsului profesor de regie pe care le-am vazut prin Bucuresti. Si-atunci?
De la cine invata copiii acestia sa faca teatru? De la cine invata ei bunul gust? Poate de la inenarabilul profesor de frumos cu nume rasunator care rostogoleste de o viata aceleasi fraze goale?

Festivalul „I. L. Caragiale“ de anul acesta se axeaza, declarat, pe figura regizorului. Asa marturiseste Marina Constantinescu, directoarea artistica a festivalului, cea careia i s-a incredintat selectia spectacolelor. Au fost invitati, spune comunicatul de presa oficial, toti regizorii socotiti importanti in acest moment. Printre ei, in ordine alfabetica: Radu Afrim, Felix Alexa, Bocsardi Laszlo, Liviu Ciulei, Alexandru Dabija, Alexandru Darie, Victor Ioan Frunza, Dragos Galgotiu, Alexander Hausvater, Yuriy Kordonskyi, Mihai Maniutiu, Silviu Purcarete, Alexandru Tocilescu, Tompa Gabor. Si e bine sa precizez ca nu e vorba de vreun top efemer, precum cele din muzica usoara, de baloane de sapun, de experimentatori ciudati care dispar asa cum au aparut: sint numele care tin afisul in fiecare an, care isi impart (cel putin) nominalizarile la premiile importante. Mi se pare un lucru de mirare ca nici unul dintre acesti regizori – cu exceptia, sa speram, benefica, a lui Felix Alexa – nu preda la UNATC, nici actorie nici regie; nici asociat nu e vreunul, nici profesor invitat. Ei doar iau premii. Probabil asta-i face neeligibili la UNATC. Sau poate regimul artelor e radical diferit de cel al stiintelor, unde orice universitate care se respecta incearca sa-i atraga pe cei mai in forma cercetatori si nu-i promoveaza, in general, in demnitati pe cei care nu s-au ilustrat prin nimic in domeniul lor.

Cind Kordonskyi a venit sa lucreze la Bucuresti, toata lumea soptea admirativ: „e din scoala lui Dodin!“. Despre multi absolventi de la Bucuresti nu se poate spune decit, la modul cel mai propriu, ca sint din scoala lui Colceag.