OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Am aflat, din Romania mare, ca domnul Ion Coja e ingrijorat. Si-mi pare tare rau. Pentru ca nu pot sa ramin indiferent cind aud ca un om cu care am fost ani de zile vecin, cu care m-am salutat intotdeauna, la bloc sau la universitate, unde acum sintem colegi, ba am mai si schimbat citeva cuvinte, daca nu amicale, macar urbane, asa, ca intre oameni, cind aud, asadar, ca un om pe care-l stiu de peste douazeci de ani sufera. Sufera domnul Ion Coja si il inteleg. Sufera pentru relele care se abat asupra poporului sau (era sa zic al nostru, dar mi-am luat seama, nu stiu daca se cade, mai ales cind incerc sa stau de vorba, fie si virtual, cu domnul Ion Coja).

Si ma simt vinovat pentru ca si din pricina mea sufera. Ceea ce nu e drept, pentru ca, asa cum bine stim de la Nae Ionescu citire, de suferit trebuie sa sufere evreul, nu domnul Ion Coja. Si tocmai asta e, ca domnul Ion Coja e inspaimintat de perspectiva aservirii tarii asteia unor interese evreiesti. Aservire care se face in fel si chip, chiar si prin naturalizarea secreta a vreo 450.000 de evrei. Cu toata durerea pe care o simt pentru zbuciumul sincer al distinsului carturar care este domnul Ion Coja, nu pot sa nu ma bucur cind aud ca fac parte dintr-o comunitate care s-a imbogatit peste noapte, cind nimeni nu mai spera, cu aproape tot atitia membri cit cei pieriti, din vina lor, fireste, in Transnistria. Dar nu, daca ma gindesc bine, asa ceva nu poate fi adevarat. Asta, totusi, trebuie sa fie numai un zvon neintemeiat, asa ca ma grabesc sa-l asigur pe domnul Ion Coja ca, macar dinspre partea asta, poate fi linistit. Nu sintem mai mult de 8-9.000 (estimare optimista).

Sintem pe duca si daca Dumnezeu ii va da sanatate si ani multi domnului Ion Coja, ceea ce eu ii doresc conform urarii traditionale evreiesti: „Sa traiesti o suta douazeci de ani!“, va avea si fericirea sa asiste la extinctia acestei comunitati care-l agreseaza, care nu-i da pace si-i sta pe cap la modul cel mai propriu, doar de douazeci si cinci de ani locuieste la etajul opt si noi la noua, chiar deasupra lui. L-om fi inundat vreodata, poate de-asta... Dar o sa treaca: tata s-a dus, eu m-am mutat, mama are si ea o virsta... Rabdare, timpul le-asaza pe toate. Domnul Ion Coja, un umanist, ar trebui s-o stie mai bine decit mine. Pe de alta parte, aceia dintre noi care inca nu privesc direct in groapa isi aduc aminte ca sint evrei doar de Iom Kippur, cind se duc la sinagoga pentru ca le place Kol Nidre si pleaca imediat dupa aceea, sau cind ii zgiltiie domnul Ion Coja cu cite-un articol, asa ca Sebastian care se trezise cind a-nceput prigoana. Da, stiu, acum inca nu a inceput, ca de-asta sufera domnul Ion Coja.

As da orice sa-l linistesc, sa se poata intoarce senin la masa lui de lucru si la studentii lui. Oare ajuta daca-i spun ca am facut o casatorie mixta, ca macar de copiii mei nu are a se teme, sau asta e tot o dovada a contaminarii organismului viu si sanatos cu vermina otravitoare? Doamne, ce ti-e si cu gindirea asta talmudica, sucita, care rastoarna orice argument! Oricum, sper ca l-am mai linistit un pic pe bunul nostru vecin si ca gindurile astea negre nu i-au stricat de tot Craciunul la care are tot dreptul, doar e roman in tara lui si nu se cuvine ca niste venituri sa-i tulbure sarbatoarea.
Eu unul, ca oaspete in tara lui, promit sa nu-l mai deranjez si multumesc frumos pentru gazduire.