OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Din ce in ce mai multa lume, in ultima vreme, pare excedata de mizerabilismul atotstapinitor in teatru, in film, in literatura. Parca si-ar dori si ceva luminos, tonic, o geana de speranta macar. Nu cred ca e vorba de nostalgia preceptelor realismului socialist, a obligatiei de a „reflecta aspectele pozitive“; e posibil ca, pur si simplu, sa se fi atins un prag al suportabilitatii.

Desi, daca ziarele si revistele gem de articole despre profesori nepriceputi, corupti, impostori, afemeiati, plagiatori, senili, dar insurubati la catedra – balacarirea la gramada a dascalilor, de toate nivelurile, a devenit sportul national cel mai practicat si gustat –, s-ar cuveni ca un reportaj despre un profesor de virsta medie, bine pregatit, care se duce constiincios la ore, ba, in ciuda salariului mic, mai face si munca patriotica (pregatire suplimentara, cerc), e apropiat de elevi/studenti, chiar iubit de ei, e rezonabil de bun pedagog, e, cu alte cuvinte, normal, un asemenea reportaj ar trebui sa se vinda ca piinea calda si sa mai ia si vreun premiu. Iata, ar fi o tema de seminar la jurnalistica: scrieti un articol, nu neaparat atractiv, dar care macar sa nu fie aruncat dupa primele doua rinduri, despre un profesor decent.

De exemplu, mi-ar placea sa vad ceva scris despre oaza de normalitate care se numeste SNSB, adica Scoala Normala Superioara din Bucuresti. Dar parca se poate? Cine ar fi interesat sa afle, de pilda, ca proiectul initial prevedea cursuri de matematica, informatica, chimie si fizica, dar ca nu se fac, deocamdata, decit cele de matematica si informatica. Sa afle ca institutia si diploma de master pe care o ofera sint acreditate de Minister care, insa, nu da nici un ban pentru functionarea Scolii, care a luat fiinta si supravietuieste exclusiv multumita banilor privati, sponsorizari pe care numai cei care o conduc stiu cit de greu le obtin, iar cursurile se tin la Institutul de Matematica al Academiei. Ca programul se desfasoara in paralel cu cel de la facultate si dureaza trei ani, dintre care doi pregatitori, ultimul de master, fiind admisi anual, prin concurs serios, studenti care au absolvit anul I al unei facultati acreditate.

Ca in fiecare an, cei care doresc sa tina cursuri, profesori sau cercetatori, romani si straini, fac oferte din care consiliul de conducere al Scolii, format si el din cercetatori romani si straini, selecteaza un anumit numar, titularii carora li se prezinta apoi studentii admisi, iar acestia aleg cursurile care se vor tine, si un curs se poate face si cu numai citiva studenti. Ca profesorii sint platiti rezonabil, iar studentii au prima de examen, proportionala cu nota obtinuta. De ce ar fi aceasta Scoala o oaza de normalitate? Pentru ca se aduna aici studenti si profesori pasionati fara rest de ceea ce fac, cursurile apropiindu-se uneori de nivelul unui seminar stiintific. Nivelul cursurilor din Facultatea de Matematica din Bucuresti a cam scazut, urmare a scaderii nivelului si interesului majoritatii studentilor. Asa ca tinerilor care vor sa studieze mai mult, si nu doar pe cont propriu, Scoala le ofera aceasta posibilitate. Cum le ofera si profesorilor dornici sa iasa din rutina cursurilor elementare posibilitatea sa vorbeasca despre ce-i preocupa, sa aiba si altfel de satisfactii profesionale in afara celor pedagogice.

Asa-i ca nu-i interesant? E o istorie dezarmant de simpla: citiva oameni pasionati de matematica se lupta din greu cu sistemul si reusesc sa-l invinga. Iar marea victorie e ca fac exact ceea ce ar trebui sa faca si, in mod obisnuit, nu se poate. Sint (le stiu eu!) asemenea povesti si cu studenti la filozofie carora le plac facultatea si profesorii ei. Sint convins ca mai sint o multime de astfel de intimplari. Dar cine sa stea sa le-asculte? Altfel se vinde un reportaj despre un profesor in prag de pensie care isi cheama insistent studentele, una cite una, in cabinet. Ce regal! Ce sa-i faci, intotdeauna domnul Vucea va avea mai multa trecere decit domnul Trandafir.