OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Lîngă mine, CEC-ul de la parterul blocului e în plină reamenajare şi înluxoşire. N-o fi costat mult, dar orişicît, pe vreme de criză declanşată, zice-se, de bănci... La Universitate, compartimentul Cercetare şi-a amenajat birouri noi şi frumoase, în fostul local al unui cămin. Asta, în timp ce noi, pentru care, pasămite, lucrează ei, nu putem derula nici un grant, pentru că nu sînt bani. Uitaţi cum a fost:

 

În martie 2008, am depus proiecte de cercetare. Trebuia să primim rezultatele în vară. Au venit în octombrie. De atunci, ne-au tot amînat cu semnatul. Mai acum o lună, ne-au pus să facem acte adiţionale (la ce, Doamne, iartă-mă!, că nu se semnase contractul iniţial?) pentru doar jumătate – a doua – din 2009. Cuminţi, le-am făcut. Tot nu s-au semnat – nici contractele, nici actele adiţionale. CNCSIS, organismul care trebuie să vireze Universităţii banii aceştia, a decis să dea numai 27% pentru anul 2009. Atît i-a dat ministerul, zice el, atît ne dă şi el nouă. Bine, să-i credem, că de verificat n-avem cum. Dar nu dă nici măcar avansul, adică 30% din aceşti 27%, un mizilic. Aşteptîndu-l pe Godot, Universitatea ne tot cere hîrtii peste hîrtii, situaţii care să probeze că într-adevăr avem nevoie de acei bani; îşi ia, cum ar veni, măsuri de precauţie, nu care cumva să-i cerem ei, Universităţii, să acopere fondurile pe care nu le varsă CNCSIS-ul. Ba, ne pune şi la economii. Ca şi cum n-ar şti că, înainte de a face economii, trebuie să investeşti ceva. Ca să economiseşti curent electric, de exemplu, trebuie să pui peste tot unde e cazul întrerupătoare cu timer; ca să economiseşti energie termică, trebuie să schimbi geamurile şi uşile care nu se închid şi să pui regulatoare la calorifere. Toate costă. Sînt lucruri pe care ei le ştiu foarte bine (sau nu?). Nu se mişcă nimic. Pentru că nu sînt bani, vezi bine. Aşa că e mai simplu să ne mărească regia granturilor, pentru cînd o fi să fie. Fireşte, trebuie susţinut cumva mamutul ăsta birocratic. Dar funcţionează? Pe naiba! Parcă noi ar trebui să muncim pentru ei, să le uşurăm viaţa, nu ei pentru noi! Ca să-ţi cumperi un laptop din grant, ori faci singur un morman de acte pentru licitaţie, ori mergi pe mîna lor – şi atunci îl primeşti cînd vor ei şi nu poţi să alegi marca (oare de ce? uite-aşa, ce Acer nu-i bun?) şi, de multe ori, îl găseşti mai ieftin în raft. Iară noi? Noi, bună pace. Bani – ioc, hîrţogăraie – cît cuprinde. Ultima grijă pe care o avem – şi o au – e să facem cercetare. Cui îi pasă? Am ajuns din nou în situaţia în care ne aflam prin anii ’90, cînd plecam la o conferinţă numai dacă ne plăteau organizatorii tot şi făceam teoreme numai cînd prindeam o bursă pe-afară. Oare chiar trebuie să fie aşa? N-o fi mai bine-n Congo?