BIFURCAŢII. Studiu de caz

Autor: Liviu ORNEA | Categoria: Rubrici | 3 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Cazul. Democraţia românească se manifestă frenetic. Nu ne mai oprim din alegeri, fie şi parţiale. Iar candidaţii sînt de toată mîna, de la animatori de emisiuni TV la oameni cu titluri academice. Uşor iritat de candidatura vedetei TV proaspăt unse deputat, m-am bucurat sincer că PSD a aruncat, la un moment dat, în lupta pentru păstorirea unui orăşel – de munte, să zicem –, un profesor universitar. Dar, ia stai, mi-am zis, după ce admiraţia mi s-a mai domolit, ce universitate poate fi în urbea aceea de munte? – capitală de judeţ, desigur, dar orişicît... Caut, caut şi găsesc CV-ul profesorului (mare nenorocire Internetul ăsta!, nu te mai poţi ascunde nicicum). Aflu că universitatea cu pricina se numeşte „Constantin Brîncoveanu“ şi are sedii în Piteşti, Râmnicu Vâlcea şi Brăila (conform www.univcb.ro). Bine, o fi o universitate privată despre care n-am auzit, nimic grav, sînt şi oameni foarte serioşi care lucrează în universităţi private (plecăciune, prietene Alexandru Matei!). Mă uit un pic pe CV şi constat că domnul în chestie, licenţiat şi doctor al ASE, nu e profesor, ci conferenţiar (asta nu e grav, ziarele au întotdeauna tendinţa să exagereze şi, în plus, niciodată nu ştii dacă vocabula profesor se referă la titlu sau la meseria de dascăl). Titlu obţinut în 2004. De aici încep problemele (ale mele, evident, nu ale domniei sale).

Din cîte ştiu, la vremea aceea, pentru a deveni conferenţiar era necesară cel puţin o carte publicată la o editură recunoscută de CNCSIS. Or, toate cele patru cărţi ale respectivului domn (mă refer la cele de pînă în 2004) sînt publicate la Editura Independenţa Economică din Piteşti, care nu e pe lista celor recunoscute de CNCSIS. Passons, să ne uităm la activitatea ştiinţifică, listată cum se cuvine unui cadru universitar: „Articole publicate şi comunicări susţinute“. Cele mai multe titluri reprezintă comunicări la sesiuni sau simpozioane ţinute la universitatea de baştină, la „Lucian Blaga“ din Sibiu, la Oradea, la ASE şi (una) la Institutul Renner din Viena (care este, aflu de pe www.renner-institut.at/fremdspr/frengl.htm, academia politică a Mişcării Social Democrate austriece, deci nu e un for ştiinţific, ci unul de partid). Articolele publicate se împart în două categorii: unul în Analele Universităţii „Constantin Brîncoveanu“, unul în Revista de Statistică (despre care nu ştiu dacă e aceeaşi cu Revista română de statistică, recunoscută CNCSIS) şi cele trei din ziarul Curierul de Vîlcea. Pentru nici unul dintre articole nu sînt indicate volumul şi paginile. În afară de această listă de publicaţii, mai există o listă de contracte, obţinute ca director sau colaborator, cu diverse întreprinderi sau instituţii locale, şi chiar cu CNCSIS („Analiza creşterii competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii în contextul integrării în Uniunea Europeană. Studiu de caz: Întreprinderile de industrie alimentară din judeţul Vîlcea“, 2006). Şi asta e tot.

Studiul. Publicaţiile de mai sus nu sînt toate ştiinţifice. Cele care au această ambiţie au fost publicate/comunicate în reviste/conferinţe locale, care pot justifica, cel mult, un asistent, nicicum titlurile academice superioare. Este de neînţeles cum s-a putut acorda un titlu de doctor pentru asemenea activitate ştiinţifică. Este de neînţeles cum a putut valida CNATDCU un titlu de conferenţiar pe baza acelei liste de publicaţii (sau nu l-a validat?). Ce or fi trecut în dreptul rubricilor „vizibilitate internaţională“ şi „prestigiu profesional“?

Concluzii şi recomandări. Peste acest CV am dat întîmplător. Dacă am adăstat comentîndu-l, nu e pentru că am ceva cu posesorul lui, pe care nu-l cunosc şi care poate să fie un om foarte de treabă, un foarte bun prefect, primar sau parlamentar.

Dar cred că situaţia domniei sale este una exponenţială. Există, vai!, o categorie largă de concetăţeni cu titluri fără acoperire, oameni care confundă universitatea cu o prăvălie, oameni care, deşi au doctorate şi titluri academice, nu ştiu care e diferenţa dintre un articol de ziar şi un articol ştiinţific (vedeţi că îi acord domnului respectiv prezumţia de ingenuitate, ca şi domnului Boc, de altfel, care îşi punea în CV-ul academic articole din 22; aici se vede diferenţa: domnul Boc nu scrie doar la publicaţii locale, are acces şi la presa centrală), dintre cercetare ştiinţifică şi eseu, dintre rezultat original şi sinteză, uneori nici dintre lucrare originală şi plagiat. Nu sînt de găsit numai în universităţi private, sînt foarte mulţi şi în universităţile de stat. Predau, sînt membri în conducerile universităţilor, iau decizii. Primesc şi contracte de cercetare, chiar din partea statului. Apoi, acelaşi stat care le-a dat diplome, le-a dat post(uri) şi granturi, acuză cercetătorii că-i risipesc averea. Victimele stropşirii acestui stat ipocrit sînt, desigur, cercetătorii care-şi fac onest meseria. Din cercul acesta vicios nu se poate ieşi fără: 1. stabilirea unor criterii scientometrice minimale riguroase şi de neînlocuit cu altceva (număr de articole în reviste recunoscute internaţional, cu factor de impact strict pozitiv, sau un echivalent al lor în domeniile umaniste, vezi propunerile Ad Astra, de exemplu, lahttp://ad-astra.ro/posts/ view_post. php? post_id=1416&lang=en), abia după verificarea cărora, chestiune birocratică, ar trebui să intre în funcţiune comisiile de experţi care să citească şi să aprecieze calitatea titlurilor prezentate şi 2. responsabilizarea celor ţinuţi să valideze dosarele de concurs. Nu cred că se va face. Vă las să ghiciţi de ce.

Recomanda articolul prin:

Comentarii utilizatori

si totusi, exact asta ar trebui...Bogdan Suceava - Vineri, 7 Mai 2010, 16:29

... sa se faca, ceea ce se sugereaza in finalul articolului

plecaciunea mea e mai adinca...alexandru matei - Vineri, 7 Mai 2010, 21:13

de la Paris, primit vestea scaderii salariilor cu 25%... Bun, pai sigur nu se va face, pentru ca cei care trebuie sa faca asta sunt in situatia lui. Care, in fond, nici nu e una foarte grava. Noroc că in stiintele umane, criteriile sunt oricum mult mai laxe, factorul de impact nu prea contează încă. Păi şi cum să conteze, cînd el e mare doar în cazul revistelor culturale ca OC care nu e revistă academică, dar în care semnează mai ales universitari? Contează cumva dacă publici art ISI? Prietenul meu asistent la fizică are mai multe art ISI si e asistent, pentru că facultatea nu mai are studenţi şi nimeni nu vrea să iasă la pensie (din cei care nu au articole în afară deloc...)

Cu bine,
Alexandru

"vizibilitate internationala"AlexA - Sambata, 8 Mai 2010, 09:15

""Ce or fi trecut în dreptul rubricilor „vizibilitate internaţională“""?

Probabil publicatii intr-o revista ce se citeste si in strainatate, adica are, cum s-ar spune " vizibilitate internationala" :)
Asa, ca Observator Cultural....
Lasand gluma la o parte, CV-uri ca cel mentionat in articol, sunt mai multe decat "celelalte". De ce nu se face ce ar trebui sa se faca? Poate pentru ca cei ce au puterea de decizie in acest sens se incadreaza exact la categoria "studiu de caz". Daca nu ei, atunci multi dintre cunoscuti, prieteni, etc.