OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Un prieten italian mi-a povestit ca, atunci cind s-a introdus la ei obligativitatea purtarii centurii de siguranta, la Napoli au aparut imediat tricouri albe cu diagonala neagra. Inventivi, italienii gasisera antidotul pentru o masura constringatoare si, asa li se parea atunci, stupida.

La noi, Ministerul Educatiei si Cercetarii insista sa ceara celor care vor sa devina conferentiari, profesori sau cercetatori stiintifici II si I cel putin o carte. Poate ca cerinta e fireasca in domeniile umaniste, dar ea e absurda in stiintele exacte. Degeaba tot explicam noi ca in chimie, fizica, matematica rezultatele originale se fac cunoscute prin articole publicate in reviste, ca in carti se aduna, indeobste, rezultatele deja publicate si ca efortul e doar unul de sinteza, iar cartile de tip manual, pentru orice nivel si oricit de bune, nu au a face cu cercetarea (ceea ce nu inseamna ca truda de a scrie un manual, mai ales unul bun, nu este enorma si nu trebuie recompensata; dar nu la capitolul cercetare). Sigur, exista si autori care scriu carti cu rezultate originale (Alex Buium, matematician, e unul dintre ei), insa acestia sint putini si nu dupa ei trebuie croita legea. Dar facatorii nostri de legi par atinsi de un morb al generalizarii, gindesc numai global, vor sa extraga esenta tare si nu sint in stare sa vada diferenta specifica intre domenii. Se incapatineaza sa dea o singura regula pentru toti: pentru ei, un istoric al artei si un fizician sint egali si trebuie evaluati la fel.

Obstinatia asta a diriguitorilor invatamintului si ai cercetarii a dus la un singur rezultat: la o frenezie a publicarii la cele mai neasteptate edituri de buzunar. Sa nu credeti ca universitarii si cercetatorii din Romania sint mai putin inventivi decit napolitanii. Care tinar vrea sa stea la nesfirsit pe o leafa de mizerie, de asistent sau lector, mai ales cind se stie bun si a publicat articole mult mai serioase decit unii care-l judeca acum si care au umplut rafturi cu carti? Vreti carti? Va dam. Si fiecare isi publica, mai nou, teza de doctorat. Adica aduna intre niste coperti cele citeva lucrari deja publicate care au compus teza. Uneori se face efortul traducerii in romana (sau in engleza, dupa caz). Cartile respective nu se gasesc in nici o librarie. Nici n-ar avea de ce. Indiferent de calitatea lor, ele se adreseaza unui numar extrem de restrins de specialisti din Romania, iar putinii interesati au, oricum, acces la articolele originale. Daca acele carti sint bune, atunci ar trebui sa intre in bibliotecile din lume. Dar cine sa le asigure circulatia?

Mai nou, a mai aparut o marota, tot ca raspuns la cerintele impuse. in orice cerere de finantare trebuie raspuns si la o intrebare despre modalitatile de „diseminare a rezultatelor“ pe care le ai in vedere. Si se precizeaza ca e vorba despre articole, carti, comunicari la conferinte. Asa ca aproape fiecare colectiv care aplica pentru un grant finantat de minister, indiferent de numarul de membri si, mai ales, de importanta cercetarii pentru care cere bani, „are in vedere“ (despre limba de lemn in care sint redactate proiectele, alta data), in afara publicarii de articole, si publicarea unei carti care sa adune rezultatele cercetarii. Faceti o socoteala: ca sa putem lucra, avem nevoie de aceste granturi, cum se termina unul, trebuie pornit urmatorul, altfel nici bani de toner si de hirtie nu avem. Durata unuia e de vreo doi ani. Vine cam o carte la trei ani! in stiintele exacte, e o aberatie!

O intrebare conexa, dar destul de delicata si care ar merita discutata separat ar fi: (mai) are rost sa publicam carte stiintifica, nu de popularizare, cu adevarat stiintifica (ma refer la stiinte exacte, sper ca e clar), in limba romana? N-am un raspuns transant, dar inclin sa cred ca nu. Manuale universitare, sigur, trebuie scrise in romana, mai ales ca, pina la un punct, terminologia curenta se cere echivalata. Dar articole stiintifice originale in romana, sigur nu trebuie publicate. E drept ca rusii continua sa publice in rusa, dar ei au o traditie de pastrat; cred ca noi nu, si e cam tirziu s-o pornim. in plus, revistele lor importante sint traduse integral de mari edituri europene sau americane; noi, daca publicam in romana, chiar si lucruri serioase, de buna calitate, avem toate sansele sa fim cunoscuti numai la noi in tara – sau in oras, dupa cum merge difuzarea.
Dincolo de toate discutiile, perioada asta de (re)conectare la lumea, nu doar stiintifica, occidentala si americana pare sa stea tot sub zodia adagiului eliadesc „scrieti, baieti, numai scrieti“.