OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Fericiţi cei pentru care lumea e simplă, limpede şi, de aceea, lesne perfectibilă, de ajuns fiind să separe ei grîul de neghină, operaţiune nu doar necesară, urgentă şi legitimă, ci şi evident posibilă în condiţiile date, pentru ca, mereu proaspăt Big bang, să o putem lua, nevinovaţi şi puri, de la capăt.

Fericiţi cei cu convingeri de neclintit, fie ele de dreapta sau de stînga.

Fericiţi cei cu somnul netulburat de amarnice dileme.

Fericiţi cei cu fruntea netedă pentru că sub ea nasc numai gînduri frumoase şi juste.

Fericiţi cei care ştiu în orice clipă ce e rău şi ce e bine.

Fericiţi fanaticii adevărului, căci nimic nu este mai bun decît adevărul – integral, fireşte.

Fericiţi toţi aceştia, cîţi or fi ei – puţini, sper –, în lumea lor cu contururi precise, ca luna fără halou, pregătind cu sîrg lumea cea nouă care va să se rostogolească peste noi ca un tăvălug.

Vai nouă, celor îndoiţi, temători, tărcaţi în imposibile culori intermediare.

Vai nouă, celor care cel mai adesea răspundem „nu ştiu“.

Slavă, de trei ori slavă Dumnezeului necredincioşilor, care mi-a dat spaima şi neîncrederea, îndoiala şi teama de ridicol, m-a făcut să tot multiplic nuanţele de gri şi m-a ferit să cred că minunea matematicii se poate săvîrşi oriunde. Slavă Lui pentru că a trimis la vremea potrivită pe cine trebuia să mă certe şi să mă facă să înţeleg că unu şi cu unu doar arareori fac doi.

Amin.

P.S. Anul trecut, prin august pare-mi-se, am schimbat cîteva mesaje cu Alex. Leo Şerban, pornind de la un minunat eseu al lui despre Proust (cine are ultima lui versiune ar trebui să-l publice, merită din plin). Şi căzuserăm noi de acord că un alş bătrîn, un dandy zaharisit şi fleşcăit ar fi nu doar de neimaginat, dar, încă şi mai grav, n-ar avea nici un haz. Glumeam – de mine, cel puţin, sînt sigur. Uite că i-a ieşit. Ce noroc pe alş că soarta, în loc să-şi rîdă de el, precum îi e prostul obicei, i-a respectat vocaţia! Rămas-bun, alş.