OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Aveam cincisprezece ani, dădusem treapta întîi, intrasem la liceu, la „Bălcescu“. Ea, tot cincisprezece ani, intrase la un liceu de arte. Picta. Era scundă, subţire, blondă, avea părul lung, nasul şi gura mari, colţurile buzelor uşor căzute, sîni mici. Ochi albaştri, se-nţelege. Era din Timişoara. Să-i zicem Ileana. Se potriveşte, nu? Ne-am cunoscut la mare şi ne-am îndrăgostit. Purta rochii largi, din pînză topită. Plutea. O dădeam în leagăn şi, între două avînturi, ne sărutam. Eram fericiţi, ne iubeam. Taică-su, o bestie, ne spiona de pe geamul vilei. Ne-a văzut. A pălmuit-o. „Curvă!“, aşa i-a zis. Mamă, ce-o mai iubeam! În timpul liceului, ne-am mai văzut de cîteva ori, cînd venea la Bucureşti, la taică-su. Cum o vedeam, iar mă-ndrăgosteam şi sufeream, ce alta să fac? Voiam să mă duc la Timişoara. N-aveam bani, ce-mi dădeau ai mei abia îmi ajungeau de ţigări (m-apucasem într-a noua, cum se cuvenea). I-am cerut tatei. „Puţoisme“, mi-a aruncat scurt, din dosul ochelarilor. M-a dezumflat. Apoi am vrut să-mi vînd blugii, să fac rost de bani. Nu i-am vîndut (dar zău c-am vrut!). În plus, aveam de-nvăţat. Ce mai, n-a fost să fie. Depărtarea. Soarta, de. Ne-am văzut şi în vacanţa de iarnă dintr-a douăşpea, am făcut şi revelionul împreună. Înainte să plece, am băut o cafea la Turist, în Romană. Simţeam că am scăpat-o, că e dincolo, nu ştiam de ce. Eram prost. Sau naiv. Totuna. Bacul l-a dat însărcinată bine. Nu cu mine.

 

S-a terminat liceul, am dat la facultate. Ducu şi Radu, la actorie, eu, la mate, Cristi, la filologie. N-a intrat. Nu prea le-avea cu limbile străine. S-a angajat pompier la Muzeul Colecţiilor (apoi a retrogradat, a ajuns portar de noapte la Observatorul din Ana Ipătescu). Eu am plecat în armată. Ăsta-i alt roman, epopee mai degrabă. Într-o permisie, m-am dus să-l văd la post. Era mişto: ca pompier, nu făcea nimic, citea toată ziua. Era cald. Am ieşit în curte, am fumat, am stat de vorbă, am povestit. Despre liceu, despre armată, despre fete, despre ce altceva? Aşa am aflat că o cunoscuse, culmea!, mult mai temeinic decît mine, pe Ileana. Fusese printr-a unşpea la Timişoara, la un festival de poezie al elevilor, aşa o cunoscuse, hahalera. Cică ea se lipise de el. Eu suspinam intermitent, iar ea venea la Bucureşti după el, fusese şi în liceu la noi. „Terorizată să nu ne întîlnim cumva“, aşa mi-a zis mai tîrziu, ultima dată cînd am văzut-o, după facultate. Terminase Filologia, tot la Timişoara. Avea un băieţel drăguţ şi un soţ nu prea. De altfel, divorţa. Într-o vreme, auzisem că e în Germania. Nu mai ştiu, i-am pierdut urma.