Autor: 
Categoria: 
Pot să cred că şi
unii, şi alţii mint cu neruşinare şi fără nici un scrupul, pot să cred că nici
unora nu le pasă de bietul de mine şi de deruta mea. Oricum, alta-i problema
mea, nu cea etică, pe-asta am depăşit-o de mult, alta e-n sufletul meu.
Nu-ntreb cu cine să votez, asta s-a fumat, dar în cine, în ce să mai cred, am
dreptul să-ntreb? Ce cale raţională de a decide mai am? Am eu vreo posibilitate
să verific în vreun fel ceea ce citesc/aud/văd, fără să refac toate
experimentele, simulările, fără să devin eu însumi expert în domeniu? Teamă
mi-e că nu. Şi-atunci? Cum decid pe mîna cui să merg? Ce criterii am la
îndemînă? Ajung la cele estetice (cine mă minte mai cu şarm)?
De fapt, ar trebui să
fiu obişnuit. Acum o sută de ani, încă era posibil să iei un articol de
matematică şi să-l citeşti cu creionul în mînă, refăcînd toate calculele şi
toate raţionamentele. Chiar dacă dura mult, important e că se putea. Se lucra
la scară umană. Acum, de multe ori, e imposibil ca un singur om, oricît de
inteligent, talentat şi ştiutor de carte, să facă toate verificările.
Demonstraţiile au devenit atît de ramificate, se sprijină pe atît de multă
bibliografie, pe alte rezultate care, la rîndul lor, depind de altele care...
încît nu e cu putinţă să controlezi fiecare pas. Nu ştiu cine s-ar încumeta, de
exemplu, să afirme că a verificat clasificarea grupurilor finite. Ceea ce nu ne
împiedică să considerăm rezultatul drept
o teoremă.
Mai aproape de noi, cîţi pot spune cu mîna pe inimă că au
înţeles demonstraţia lui Wiles la Marea teoremă a lui Fermat sau pe cea a lui
Perelmann la Conjectura lui Poincaré? Îi numeri pe degete. Adevăraţi guru sînt
cîţiva în fiecare domeniu. Sînt şi situaţii mai şocante, care pun în discuţie
înseşi noţiunile de adevăr şi demonstraţie: teorema celor patru culori a fost
demonstrată, parţial, de calculator. Partea aceasta, cel puţin, „munca“ făcută
de calculator, nu poate fi verificată. Mergem pe-ncredere, recurgem, uneori, la
argumentul autorităţii. Şi totuşi matematica merge înainte.
Aşadar, avem medici, chimişti, fizicieni, geologi,
meteorologi – pe scurt, oameni de ştiinţă – care mint fără să clipească în
legătură cu cercetările lor. Îşi truchează fără scrupule rezultatele. Pe
baza acestor rezultate, alţi oameni de
ştiinţă, poate oneşti, vor munci şi vor produce alte rezultate, probabil false.
Avem medicamente insuficient testate, promovate pentru profitul cui le-a
conceput. Avem cercetări ale căror concluzii nu sînt făcute publice, ca nu
cumva să profite concurenţa. Avem cercetări contrafăcute în mai toate
domeniile. De ce? Pentru bani. Bani pentru noi cercetări sau bani, pur şi
simplu.
Nu e chiar de mirare, într-o lume în care ştiinţa nu mai e pasiunea unor visători, ci face parte din procesul tehnologic, costă, dar şi produce enorm, iar activitatea cercetătorilor depinde în mare măsură de bunăvoinţa oamenilor politici şi de afaceri. Pe de altă parte, avem o schimbare de paradigmă epistemică în matematică, poate şi în alte ştiinţe. Acest al doilea fenomen pare consubstanţial ştiinţei. Nu cumva şi primul – asemenea corupţiei, fără de care se pare că nu prea poate exista economie globală? Avem, deci, o ştiinţă care, cînd nu e amorală şi imposibil de crezut, e imposibil de controlat pînă la capăt. Bun venit în era postindustrială!
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters