OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dincolo de toata vorbaria despre integrare, despre europenitatea noastra (pentru ca – nu-i asa? – noi sintem europeni, doar orbii nu vad evidenta), despre corelarea programelor universitare si despre recunoasterea reciproca a diplomelor, dincolo de toata retorica asta sforaitoare, stilul de lucru din universitatile noastre e de-un primitivism care numai cu Europa (dumitale) nu are de-a face.

Despre bibliotecile universitare (nu cea centrala, la filialele din sediile facultatilor ma refer) am mai scris. V-am povestit odata despre softul de cautare (accesibil si on-line, prin ftp, de pe site-ul www.bcub.ro), facut parca pentru a-l rusina pe autor. Toata lumea recunoaste ca ceva mai prost si mai greu de folosit era greu de imaginat, dar nimeni nu pare dispus sa-l schimbe. De-ar fi numai atit. Dar, dupa ce ca nu avem carti (straine), ca periodicele vin doar sporadic (cele care mai vin, pentru ca multe abonamente au fost sistate din lipsa banilor), nici cind stii ca ai in biblioteca ceva ce-ti trebuie nu o poti folosi: bibliotecile noastre au program de lauze! Cu greu s-a obtinut la matematica prelungirea programului salii de lectura pina la ora 19.00. Sala de periodice, in schimb, se inchide la 14.30 (unde e Camil, care protesta ca Biblioteca Academiei nu e deschisa si noaptea?). Lipsa de personal. Din motive birocratice care-mi scapa, custozii de la salile de lectura nu au voie sa manipuleze si periodicele (gestiuni diferite, probabil). Sigur, contabiliceste gindind, nu are rost sa platesti doua lefuri de bibliotecar la periodice, sala destinata, in principiu, cercetatorilor, nu studentilor, deci vizitata mai putin.

Cu acelasi rationament am putea conchide, de exemplu, ca pe o strada din Primaverii ar fi suficient cite un bec la capete, in timp ce Balta alba ar trebui luminata a giorno. O solutie ar fi unirea gestiunilor: nu am vazut in alte parti ca periodicele sa fie separate. O alta, adoptata in universitatile din Vest pentru bibliotecile mici, departamentale, e si mai simpla: toate cadrele didactice si studentii doctoranzi din departament au cheie (sau cartela magnetica) si isi iau ce si cind vor; exista sisteme electronice pentru inregistrat volumul luat sau, mai simplu, se lasa in locul cartii un carton pe care scrii numele si biroul, astfel incit cine are nevoie de carte sa stie de unde s-o ia. Nu vad de ce nu se poate aplica si la noi. Nu cred ca vreun regulament sau lege interzice formal aceasta procedura. Si nu cred ca ar disparea mai multe volume decit dispar acum, cind sint atit de strasnic pazite (aproape ca nu le mai vede nimeni). Bibliotecarul ar trebui sa faca altceva decit sa pazeasca si sa alerge dupa carti, nu am nevoie de el ca sa-mi dea ce caut; dimpotriva, mai ales la periodice, el mai mult ma incurca, pentru ca nu stiu de la inceput unde voi gasi ce vreau, bijbii prin referintele bibliografice ale articolelor si ajung sa-l port pe bietul om pe drumuri la nesfirsit dupa cite un alt volum din colectii.

Mofturi, veti spune. Dar ca nu se poate telefona la un interior din universitate dupa ora 16.00 tot moft e? Nu exista, pasamite, bani sa punem centrale digitale, se lucreaza cu „centralista“. Care are, fireste, program pina la ora amintita, apoi pleaca si apelul ajunge la portar. Ce daca noi avem cursuri pina la ora 20.00? Ce daca mai raminem sa lucram si dupa? Centralista pleaca. Lasa ca nici din interior nu se pot apela decit numere fixe locale din reteaua Romtelecom.
Acelasi minunat program il au birourile universitatii. Lucreaza taman cind avem noi si studentii ore. Ca sa-si ridice niste bani de la casierie, un student trebuie sa plece de la curs. Ca sa inregistram o cerere, sa depunem un dosar, umblam ca bezmeticii prin birouri unde domni si doamne care ar trebui sa ne ajute se otarasc la noi (sint platiti mizerabil, inteleg, dar asta nu justifica felul cum se poarta). Prin ce trecem ca sa obtinem banii care ni se cuvin din granturile de cercetare, de noi cistigate, si din care o zecime merge la universitate, sub forma de regie, prin ce trecem, cit timp si citi nervi pierdem, e de neimaginat.
Toate astea se intimpla nu la vreo proaspat infiintata universitate de cartier, ci la prima universitate a tarii. Astept provincia.