OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Tocmai cînd eram, ca de multe ori, în căutare (citeşte: pană) de subiect pentru numărul din 17 martie, zi mare nu pentru că irlandezii îl serbează pe Sfîntul Patrick, ci pentru că noi, românii, ar trebui să-l serbăm pe Sfîntul Urmuz, născut în astă zi a anului 1883 (sau, în calendarul patafizic al lui Alfred Jarry, în ziua de Lavement a lunii Pédale), pe cînd îmi căutam, aşadar, subiect, nu cu foaia, ci cu ecranul alb în faţă, deschid un browser, să-mi mai schimb gîndurile, şi dau pe Hotnews, poate găsesc ceva, vreo inspiraţiune (eu, care nu-s poet, n-am întotdeauna inspiraţiuni). Era joi seară, pe la ora 21. Oră fatală pentru mine. Şi ce să vezi? Îmi sare-n ochi o poză a dragului nostru preşedinte cu potcap şi togă. Hopa!, îmi zic, cum sigur nu s-a călugărit, l-au făcut honoris causa pe undeva. Nici pomeneală. Ca de obicei, în presa noastră, care nu ştie de ce moare, poza nu era chiar legată de articol. Din text am aflat că iubitul preşedinte abia a fost acceptat ca membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, festivitatea urmînd să aibă loc altcîndva. Bine, m-am liniştit, n-am ratat momentul care ar întări un pic cultul personalităţii pe care au început unii să i-l construiască preaiubitului preşedinte, construcţie deocamdată timidă, totuşi viguroasă, precum simpaticul domn Sever Voinescu, inventatorul luminosului concept „băsescianism“.

 

Vineri, însă, ca într-un veritabil thriller ştiinţifico-onoristic, preşedinţia a dezminţit informaţia: preşedintele n-ar fi acceptat onorul. Perfect, sper ca, spre onoarea excelenţei sale, măcar pînă luni, cînd predau articolul, lucrurile să rămînă aşa. Dar, dacă tot am ajuns aici, ia să văd, îmi spun, în ce era să intre omul pe care l-am votat. Şi deschid pagina academiei în chestie (www.aos. ro/frame_principal.html). Nu reuşesc să aflu dacă structura asta are vreo legătură cu Academia (cea mare), în afară de apartenenţa dublă a unora dintre membrii ei; cred că, mai degrabă, nu. Aflu, în schimb, că la secţia Filozofie, psihologie, teologie şi jurnalism (teologia, treacă-meargă, dar şi jurnalismul e ştiinţă?) e membru (fondator) însuşi Mihai Drăgănescu (care, la Academia mare, e la Ştiinţa şi tehnologia informaţiei: polivalent de), coleg cu distinşii Ion Cristoiu şi Mihnea Gheorghiu; la Chimie  e şi doamna Ecaterina Andronescu; la Ştiinţe economice, juridice şi sociologice îi găsim pe dl Ion Basgan („doctor în ştiinţe tehnice, om de afaceri, în prezent pensionar“), pe doamna Suzana Geangalău („doctor în ştiinţe economice, preşedinte a fundaţiei Ecoforest din Piatra Neamţ“), ambii aproape necunoscuţi lui Google scholar; la Istorie, pe lîngă ubicuul Răzvan Theodorescu e şi Dinu Săraru („sociolog şi scriitor“, aşa scrie pe site – ce-o fi căutînd, atunci, la istorie?) – numai oameni de ştiinţă. Mi-ajunge, mă opresc.

 

Înţeleg că AOS nu pune mare preţ pe puritatea domeniilor şi nu se împiedică într-o bagatelă ca lista de publicaţii. Hai, totuşi, să mă uit şi la secţia la care mă pricep mai bine, prima-n listă, Matematica. Aici, surpriză: preşedintele e fizician experimentalist, prolificul domn Aureliu-Emil Săndulescu, fost senator, fost vicepreşedinte al Academiei mari etc., cercetător cu merite incontestabile – dar nu în matematică. Pe lîngă dl Săndulescu, încă un fizician, teoretician de data asta, dl Liviu Ixaru, care are şi articole de matematici aplicate, patru matematicieni dintre care unul, cu lista sa de lucrări, n-ar putea cîştiga nici măcar un grant CNCSIS (nu-i vorbă, asemenea personaje sînt de găsit şi în Academia mare) şi o doamnă specialistă în economie (!), Cornelia Ungureanu-Scutaru, despre care nu ştiu nimic pentru că Google scholar şi Thompson-Reuters se încăpăţînează să nu-i listeze nici o publicaţie. Cum se vede, lume prea de tot amestecată, în nici un caz topul topului, cum îmi imaginez eu că ar trebui să fie într-o academie. Una peste alta, din cîte mă pricep eu la academii şi la ştiinţă, AOS e, cu toată părerea de rău pentru oamenii oneşti momiţi pe-acolo, o deloc nevinovată şuşă. În fine, e problema domnului preşedinte al ţării şi a consilierilor săi în ce intră şi cum iese din ce intră, cînd se mai poate. Dar nu e, totuşi, numai problema domniei sale dacă acordă statutul de instituţie bugetară oricărei găşti puse pe căpătuială.