Cartea lui Cristian Păunescu, care conţine patru capitole („Şi a fost anul unu“, „Oameni care au sfinţit locul“, „BNR în viaţa ţării“ şi „Acolo unde a fost nevoie“), pune accent pe politica de mecenat promovată constant de Banca Naţională, legată de valorificarea patrimoniului artistic şi imobiliar. BNR, de-a lungul timpului, s-a implicat activ în acţiuni precum restaurarea lăcaşelor de cult sau donaţii de carte către bibliotecile din ţară şi din zonele din afara României, ocupate de români. Punînd această politică a BNR în continuarea direcţiei iniţiate în perioada interbelică, autorul aminteşte de o serie de iniţiative importante în care banca s-a implicat: reorganizarea şi deschiderea Muzeului BNR, modernizarea Arhivei Istorice a Băncii, punerea în circulaţie publică a Dosarului „Tezaurul BNR la Moscova“, publicat în 1999 şi tradus, anul următor, în limba engleză, publicarea de documente din Arhiva BNR referitoare la contribuţia Statului român privind salvarea Tezaurului Băncii Poloniei, coordonarea unor apariţii editoriale: colecţia „Biblioteca BNR“, colecţia „Restitutio“ (6 volume), Reflecţii economice (3 volume) de Mugur Isărescu, Istoria BNR în date (volumul I, 1880-1914, volumul al II-lea, 1915-1918), Legendele Bătrînei Doamne (3 ediţii), 130 de ani de la formarea sistemului monetar român modern, catalogul expoziţiei Incursiune în istoria leului, catalogul Romanian Money and Securities – History and iconography de Romeo Cîrjan, Mihai Chiriac, Dan Ilie.
- Articole in legatura
- Eugeniu Carada - O pildă pentru generaţia tînără de azi (Galerie foto BNR)

