Autor: 
Categoria: 
„Nu uita ca argentinianul are un mare potential de isterie“, îmi atragea atentia o cunoscuta. În mod evident, pentru ea, ca si pentru multi altii, isteria este dota fatala a argentinienilor si explicatia unei bizare vieti de cuplu. Doua povesti mi-au ramas în minte, cu detalii înca vii. Prima aduce în scena pericolul nebanuit al diferentei culturale. Marcela L., acum în vîrsta de 45 de ani, mi-a povestit ca, pe cînd avea 27 de ani, se împrietenise cu un german, aflat cu afaceri la Buenos Aires. În ceea ce-l priveste, amicitia s-a transformat în atractie, însa Marcela nu i-a împartasit sentimentele. Întors în tara, germanul a început sa o sune frecvent la telefon, iar conversatiile au devenit un ritual placut, urmat cu fidelitate, saptamîna de saptamîna. În anii ’90, un astfel de ritual era, de asemenea, scump si extravagant si, ca orice porteña tipica, Marcela a fost impresionata. A început sa întretina o timida relatie la distanta, dar nici o clipa nu si-a asumat vreun angajament serios si nu a lansat vreo invitatie. „Totul era flirt si placerea de a auzi un barbat care îmi dadea atîta atentie, de atît de departe.“ Dupa cîteva luni de discutii transatlantice, germanul a anuntat-o, direct, ca i s-a oferit ocazia de a se întoarce la Buenos Aires, dar ca ar face-o doar pentru ea. Pusa în fata consecintelor propriei atitudinii, Marcela s-a speriat. În plus, de curînd cunoscuse un barbat, care, la scurt timp, avea sa-i devina sot. Prinsa între adevarul de acasa si magia povestii virtuale, ea a ales sa renunte la varianta pretendentului european. A început sa se arate tot mai rece în conversatiile saptamînale si, în scurt timp, germanul a înteles ca nu are rost sa mai insiste. A fost finalul amicitiei. Marcela nu a mai aflat nimic despre el timp de 17 ani. Apoi, trimitîndu-i un e-mail prietenos si neprimind nici un raspuns, a înteles ca el nu îi iertase niciodata comportamentul. Explicatia este simpla, iar Marcela nu are nici o îndoiala asupra sa. Convins ca ea îi încuraja avansurile si intuind ca îi era deschisa calea catre Buenos Aires, germanul a ales sa mearga înainte, plin de speranta unei relatii solide. Era drumul scurt si bine definit al unui european ce nu îsi poate închipui ca mai exista si un sinuos drum al iubirii, marcat de un joc isteric de seductie pe care o argentiniana îl alege instinctiv. Germanul asteptase de la femeia dorita o sinceritate naturala care ei, însa, i-ar fi parut imposibila. Am înteles motivul supararii germanului la fel de bine ca Marcela, stiind ca prapastia diferentei culturale poate fi fatala chiar si în dragoste.
Cea de a doua poveste de iubire mi-a fost relatata, cu detalii neasteptat de intime, de un sofer de taxi, în timpul unui lung drum catre aeroport. În vîrsta de 50 de ani si casatorit de 11, a început sa-mi descrie cum începuse, cu mai bine de un an înainte, drama sa amoroasa. Casnicia cu mai tînara lui sotie decursese perfect, pîna ce el a început sa simta ca exista „o a treia persoana“. Si-a confruntat sotia, fara teama, si si-a vazut suspiciunea confirmata. Mai mult, a facut-o sa marturiseasca identitatea amantului. Din acel moment, sotia lui i-a impus o realitate nemiloasa: a decis ca ei sa doarma în camere separate si a continuat relatia adulterina cu cel care, de altfel, era un prieten de familie. Amintindu-si de nenumaratele seri în care ea se pregatea pentru întîlnirile cu amantul, în prezenta lui si a copiilor, soferul de taxi mi-a marturisit ca era martorul fortat al defilarilor femeii pe la baia folosita de toata familia. „Îmi era foarte greu s-o vad pe nevasta-mea, care a fost mereu atragatoare, îmbracata sumar si sa stiu ca nu mai e a mea.“ Situatia anormala a continuat luni întregi, pîna cînd amantul s-a mutat în casa celor doi, iar sotul, împins de disperarea acumulata în tacere, a decis sa locuiasca în alta parte. Timp de aproape un an, a suferit neconsolat, si, sustine el, nu s-a putut apropia de nici o alta femeie. Divortul nu a fost propus. Cînd, în cele din urma, el a început sa se vindece, intuind ca durerosul capitol se închidea, a primit o invitatie de la sotia infidela. A fost de acord sa se întîlneasca si a aflat, stupefiat, ca ei îi era dor de el si ca dorea sa-l vada mai des. Nici faptul ca el i-a marturisit ca nu o mai iubea nu i-a schimbat intentia; ea i-a facut, nonsalant, propuneri sexuale, iar el le-a acceptat, asigurînd-o ca nu mai sufera si ca nu l-ar deranja sa înceapa o relatie strict fizica. Cei doi au intrat, deci, în alt scenariu, sotia continuîndu-si, în paralel, relatia extraconjugala. Realitate ce l-a facut pe soferul de taxi sa exclame, întorcîndu-se catre bancheta din spate, unde eu încetasem sa mai gîndesc: „Îti dai seama ca eu devenisem amantul propriei mele sotii?!“.
Exista o voluptate a suferintei în relatiile de iubire de aici. Ea preia mult din spiritul tanguero – spiritul muzicii de tango. Caci aceasta muzica este, înainte de orice, lamentatia amorului pierdut. În filmul Luna de Avellaneda, doua personaje demonstreaza ca se poate trai cu aceasta durere, admitînd si anumite experiente necesare. Între Román si Graciela exista o veche si solida prietenie. Fiecare dintre ei poarta povara unei iubiri imposibile – Román este neglijat de sotia care l-a anuntat ca îl însala, iar Graciela se lupta cu un proces de divort, dar nu înceteaza sa-l iubeasca pe sotul care a abandonat-o. Într-o noapte, discutînd în fata casei Gracielei, amîndoi simt un neasteptat fior sexual. În cîteva minute, le devine clar ca nu pot rezista dorintei tot mai puternice si cedeaza, dar, înainte de a intra în casa, îsi iau masuri. Graciela îl avertizeaza: „Eu sînt înca îndragostita de nenorocit.“ Román riposteaza: „Si eu de afurisita“. Multumiti ca situatia e clara, cei doi dispar înauntru.
Nestatornici, nesiguri, capriciosi, si mereu pasionali, argentinienii iubesc dramatic si recunosc, cu mîndrie, ca au spirit tanguero. Ca sa întelegi cît de nimicitoare este flama iubirii argentiniene nu e, probabil, suficient sa o traiesti. Si atunci te multumesti sa citesti faimoasa declaratie de dragoste scrisa de Julio Cortázar, în cel mai renumit roman al sau. Iar daca nu vrei sa uiti ca Buenos Aires este tarîmul seductiei, poti întreba pe cineva care este complimentul de succes al ultimilor ani, (preluat dintr-o reclama TV) si vei auzi: „mama ta trebuie sa fie patiser, daca poate face bomboane ca tine“.
Cea de a doua poveste de iubire mi-a fost relatata, cu detalii neasteptat de intime, de un sofer de taxi, în timpul unui lung drum catre aeroport. În vîrsta de 50 de ani si casatorit de 11, a început sa-mi descrie cum începuse, cu mai bine de un an înainte, drama sa amoroasa. Casnicia cu mai tînara lui sotie decursese perfect, pîna ce el a început sa simta ca exista „o a treia persoana“. Si-a confruntat sotia, fara teama, si si-a vazut suspiciunea confirmata. Mai mult, a facut-o sa marturiseasca identitatea amantului. Din acel moment, sotia lui i-a impus o realitate nemiloasa: a decis ca ei sa doarma în camere separate si a continuat relatia adulterina cu cel care, de altfel, era un prieten de familie. Amintindu-si de nenumaratele seri în care ea se pregatea pentru întîlnirile cu amantul, în prezenta lui si a copiilor, soferul de taxi mi-a marturisit ca era martorul fortat al defilarilor femeii pe la baia folosita de toata familia. „Îmi era foarte greu s-o vad pe nevasta-mea, care a fost mereu atragatoare, îmbracata sumar si sa stiu ca nu mai e a mea.“ Situatia anormala a continuat luni întregi, pîna cînd amantul s-a mutat în casa celor doi, iar sotul, împins de disperarea acumulata în tacere, a decis sa locuiasca în alta parte. Timp de aproape un an, a suferit neconsolat, si, sustine el, nu s-a putut apropia de nici o alta femeie. Divortul nu a fost propus. Cînd, în cele din urma, el a început sa se vindece, intuind ca durerosul capitol se închidea, a primit o invitatie de la sotia infidela. A fost de acord sa se întîlneasca si a aflat, stupefiat, ca ei îi era dor de el si ca dorea sa-l vada mai des. Nici faptul ca el i-a marturisit ca nu o mai iubea nu i-a schimbat intentia; ea i-a facut, nonsalant, propuneri sexuale, iar el le-a acceptat, asigurînd-o ca nu mai sufera si ca nu l-ar deranja sa înceapa o relatie strict fizica. Cei doi au intrat, deci, în alt scenariu, sotia continuîndu-si, în paralel, relatia extraconjugala. Realitate ce l-a facut pe soferul de taxi sa exclame, întorcîndu-se catre bancheta din spate, unde eu încetasem sa mai gîndesc: „Îti dai seama ca eu devenisem amantul propriei mele sotii?!“.
Exista o voluptate a suferintei în relatiile de iubire de aici. Ea preia mult din spiritul tanguero – spiritul muzicii de tango. Caci aceasta muzica este, înainte de orice, lamentatia amorului pierdut. În filmul Luna de Avellaneda, doua personaje demonstreaza ca se poate trai cu aceasta durere, admitînd si anumite experiente necesare. Între Román si Graciela exista o veche si solida prietenie. Fiecare dintre ei poarta povara unei iubiri imposibile – Román este neglijat de sotia care l-a anuntat ca îl însala, iar Graciela se lupta cu un proces de divort, dar nu înceteaza sa-l iubeasca pe sotul care a abandonat-o. Într-o noapte, discutînd în fata casei Gracielei, amîndoi simt un neasteptat fior sexual. În cîteva minute, le devine clar ca nu pot rezista dorintei tot mai puternice si cedeaza, dar, înainte de a intra în casa, îsi iau masuri. Graciela îl avertizeaza: „Eu sînt înca îndragostita de nenorocit.“ Román riposteaza: „Si eu de afurisita“. Multumiti ca situatia e clara, cei doi dispar înauntru.
Nestatornici, nesiguri, capriciosi, si mereu pasionali, argentinienii iubesc dramatic si recunosc, cu mîndrie, ca au spirit tanguero. Ca sa întelegi cît de nimicitoare este flama iubirii argentiniene nu e, probabil, suficient sa o traiesti. Si atunci te multumesti sa citesti faimoasa declaratie de dragoste scrisa de Julio Cortázar, în cel mai renumit roman al sau. Iar daca nu vrei sa uiti ca Buenos Aires este tarîmul seductiei, poti întreba pe cineva care este complimentul de succes al ultimilor ani, (preluat dintr-o reclama TV) si vei auzi: „mama ta trebuie sa fie patiser, daca poate face bomboane ca tine“.
RSS Feed
Newsletters