Nr. 625 din 25.05.2012

Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Filozofie
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2010   |   Septembrie   |   Numarul 542   |   BUENOS AIRES QUERIDO. Cînd istoria judecă

BUENOS AIRES QUERIDO. Cînd istoria judecă

Autor: Justina IRIMIA | Categoria: Rubrici | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
ON-LINE
 
Cristina Kirchner, soţia şi succesoarea politică a lui Nestor nu a facut comentarii demne de amintit. Dar măsurile sale economice dezastruoase, dintre care cîteva naţionalizări permanent criticate, l-au făcut pe caricaturistul Nik să rezume situaţia politică într-o caricatură sugestivă. După vizita oficială a Cristinei în Egipt (ocazie cu care a solicitat autorităţilor locale ca tezaurul lui Tutankamon să fie expus şi la Buenos Aires), doi amici comentează evenimentul. Unul dintre ei spune despre Cristina şi Nestor: „Kirchnerismul e piramidal, se gîndesc la proiecte faraonice, discursul lor e hieroglific, au mai multe mumii care le răspund, şi, cel mai probabil, pînă la urmă or să naţionalizeze tezaurul lui Tutankamon!“

În 2008, nişte cuvinte rostite tremurat aveau să-l consacre pentru totdeauna pe actualul vicepreşedinte al ţării, Julio Cobos, ajuns la putere in urma unei alianţe cu Cristina. Ţara era divizată de rezoluţia 125, stabilită de preşedintă, care prevedea mărirea impozitelor pe exporturile de soia şi floarea soarelui. Sectorul agricol protesta vehement şi riposta prin intermediul grevelor şi al sabotajelor, iar regimul refuza să cedeze. Ajuns la Congres, proiectul de lege a trecut de Camera Deputaţilor. În Senat, sesiunea de votare a sfîrşit, după 18 ore, printr-un vot egal, fără abţineri şi absenţe.  Lui Cobos, în calitate de vicepreşedinte al statului şi preşedinte al Senatului, i-a revenit sarcina deciziei finale. Înainte de a o face, a ţinut un scurt discurs, în care a precizat că are „o responsabilitate istorică“ şi a explicat, elegant, de ce nu susţine proiectul de lege. Vădit emoţionat, cu vocea tot mai slabă, a mărturisit că nu urmăreşte nici un interes şi că acţionează în acord cu propriile convingeri. „Istoria mă va judeca“, a spus el, dramatic, în timp ce tensiunea din Senat devenise evidentă. Într-o piaţă din centrul capitalei, membri ai sindicatelor agrare adunaţi în jurul unui ecran TV, aşteptau, fremătînd, decizia de care avea să le depindă soarta. Era trecut de 4 dimineaţa. După o scurtă pauză, Cobos a declarat, copleşit de emoţie: „Vot… votul meu nu este pozitiv“. Cîteva secunde mai tîrziu, în piaţa centrala, liderii agrari s-au îmbrăţişat şi au deschis sticlele de şampanie, în timp ce în Senat, forumul s-a dizolvat rapid. „Votul meu nu este pozitiv“ s-a transformat într-un fel de emblemă a opoziţiei şi a însemnat cea mai dulce răzbunare pentru argentinienii dezamăgiţi de Cristina Kirchner. Tricourile şi cănile cu diferite citate din discursul lui Julio Cobos (cel mai mult au fost reproduse „Istoria mă va judeca“ şi „Votul meu nu este pozitiv“) au început să se vîndă în aceeaşi săptămînă. Formulate într-un moment de importanţă naţională, cuvintele vicepreşedintelui declanşaseră un enorm mecanism de marketing. Inscripţia de pe una dintre cănile puse în vînzare: „Lui Cobos i se spune Batman. L-a omorît pe Pinguin“ (porecla lui Nestor Kirchner).

În acelaşi an, apărea cartea Istoria mă va judeca – o compilaţie de sute de citate celebre din politicieni, unele vechi de peste un secol. Titlul este încadrat de o bulă de dialog, iar pe fundal se află un set de fotografii ale gurilor mai multor politicieni. O sugestie că, în această cultură, afirmaţiile publice refuză să moară? Probabil că argentinienii, dramatici din fire şi neiertători faţă de liderii lor, simt nevoia să asculte atent şi să păstreze în anale orice vorbă aruncată de aceştia.  Se pot, astfel, revolta sau, din contră, pot şterge din frustrările legate de fiecare guvernare.  Dar scepticismul lor ironic nu piere, aşa cum o demonstrează un dialog al celui mai renumit personaj de benzi desenate, Mafalda, în vîrstă de 5 ani. Prietenul ei de joacă o întreabă cum ar fi dacă s-ar inventa „o şcoală de preşedinţi“. Mafalda îi răspunde: „Şi cine ar fi profesorii?“.


Etichete:  Cristina Kirchner
 
 
 
Cele mai citite articole
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
Speranța lucidă a Bucureștilor
FILM. Cannes 2012: Cristian Mungiu, în cărţi, la mijlocul competiţiei
Endemicul plagiat în şcoala românească
BIFURCAŢII. Absolvenţii
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire