OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Holul Hotelului Torre Cristoforo Colombo din cartierul Palermo (unul dintre cartierele cele mai şic ale Capitalei) mirosea a balegă. Vecin cu una dintre clădirile de mult devenite personaje ilustre – la Sociedad Rural Argentina –, hotelul era, la acel sfîrşit de iulie, martorul celui mai mare eveniment industrial al ţării: expoziţia agricolă şi zootehnică anuală. Organizat în fiecare iulie, începînd din 1886, în enormul spaţiu expoziţional al Societăţii, comun denumite „la Rural“, evenimentul convoacă sute de mii de argentinieni şi de străini, încă atraşi de mottoul creatorilor Societăţii, datînd din 1866: „Cultivînd pămîntul, îţi slujeşti ţara“. În prospera Argentină a secolului al XIX-lea, expoziţia era însoţită şi de baluri, una dintre nenumăratele cutume ale aristocraţiei locale, pierzîndu-şi din strălucire în secolul următor, cînd însă fermecătoarea revărsare a satului în capitală şi-a menţinut gloria, sfidînd, parcă, banalele expoziţii agricole de la Paris sau Fort Worth.

 

În aerul rece şi aspru (iulie este luna invernală în Argentina), cele mai frumoase şi mai viguroase specimene bovine, aduse de crescătorii din întreagă ţară, suportă, docil, privirile clinice ale vizitatorilor entuziasmaţi de expectativa ultimei zile a expoziţiei, atunci cînd se votează campionii. Importate din Europa, cu precădere din Marea Britanie, în secolul al XIX-lea, rasele bovine – printre care cea mai răspîndită, aberdeen angus, şi-a găsit rapid a doua patrie, graţie marii adaptabilităţi – sînt capitalul cel mai preţios al economiei unei ţări care, pînă în anii 1930, era una dintre cele mai bogate din lume. Esenţa acestei economii trăieşte în la pampa.

 

Întindere tăcută şi fertilă, de o monotonie liniştitoare, la pampa, situată la aproximativ 100 de km de capitală, a produs nenumăratele ferme şi crescătorii care îşi trimit rodul, neîncetat, către marile oraşe. La pampa este slujită de oamenii săi cei mai fideli, los gauchos, nume cu ecou cinematografic şi evocări lirice, găzduit – cu admiraţia şi fiorul mistic ale ignoranţei – de mentalul colectiv european. De origine quechua (limba nativă sud-americană), termenul gaucho înseamnă „orfan“, semnificaţie confirmată de un destin definit de libertate, nomadism, pericol şi aventură. Se presupune că primii gauchos apar în America de Sud, în secolul al XVII-lea, dar primele menţionări ale termenului, în sine, în Argentina, datează din jurul anului 1816, anul independenţei ţării, el gaucho avînd la acea vreme ascendenţă mixtă – spaniolă şi nativă. Un clasic al literaturii argentiniene, poemul epic Martin Fierro, scris de José Hernandez în anii ’70 ai secolului al XIX-lea, stabileşte structura tipică a unui gaucho, pe care doar noutăţile ultimului secol au reuşit s-o altereze lejer. Trimis la război pentru a apăra graniţa argentiniană de atacurile populaţiilor native, Martin Fierro dezertează, trăind apoi ca fugar, în permanent pericol. Parte din programa obligatorie a şcolii primare, într-o ţară îndrăgostită de propria cultură folclorică, poemul este o coordonată fundamentală a identităţii naţionale argentiniene, iar prolifica sa republicare, precum şi traducerea în peste 70 de limbi confirmă că el gaucho, ca simbol al unui naţionalism romantic, trăieşte în contemporaneitate cu aceeaşi vigoare care i-a însoţit geneza cultural-politică acum 200 de ani.

 

Astăzi, cînd metropola îşi aminteşte de ruda ei agricolă şi o primeşte generos în fiecare iulie, legată prin istorie, tradiţie şi necesitate economică, los gauchos mai păstrează din magia ce confundă folclorul mitic şi adevărul verificabil în sărbătorile cîmpeneşti (fiestas gauchas) organizate frecvent în satele din apropierea Capitalei. Cowboys locali, los gauchos cresc vaci, a căror carne delicioasă ajunge pînă în marile restaurante ale lumii, şi cai, de care sînt nedespărţiţi atunci cînd străbat imensitatea pampei sau cînd se distrează aventuros în zecile de jocuri cîmpeneşti. De altfel, vechile texte folclorice găsesc o expresie sugestivă pentru rarele situaţii în care aceşti cowboys erau lipsiţi de cai. Se spunea despre ei că „umblă fără picioare“.