OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

ON-LINE

 

Am cunoscut, la Buenos Aires, femei iritate de insistenţele bărbaţilor şi chiar îngrijorate de intensitatea avansurilor. Am ascultat, cu interes, comentariile unor femei tulburate de lipsa de control a bărbaţilor ce le curtau şi descumpănite de perseverenţa lor, demnă de legendele cu trubaduri. Nu am cunoscut, însă, nici o femeie în această situaţie, care să pună punct insistenţelor şi să lămurească definitiv lucrurile. „De fapt, cred că şi mie îmi place atitudinea lui. Cred că sînt puţin isterică“, mi-a mărturisit una dintre ele. Fără îndoială, dacă bărbatul porteño ar înceta să fie cuceritor (fie cînd are un mobil concret, fie cînd se comportă astfel din inerţie), femeia porteña ar ajunge la disperare şi, foarte probabil, s-ar simţi alienată.
Una dintre cele mai renumite benzi desenate îl prezintă pe motanul Gaturro, care, în afara  momentelor de reflecţie asupra societăţii argentiniene, face mari eforturi de a o cuceri pe pisica Ágatha. Îi oferă daruri şi promisiunea unei iubiri eterne, se poartă galant şi îi scrie declaraţii de dragoste în nisip, în aer şi chiar pe apă, dar se loveşte mereu de un refuz categoric. Ágatha se comportă dur, fără a-şi pierde, însă, niciodată, feminitatea. Unele dialoguri dintre cei doi se desfăşoară astfel: „ – Mă iubeşti?“. „ – Nu.“ Ele se reiau neobosit, iar Gaturro, departe de a ieşi înfrînt, cîştigă şi mai mult curaj pentru următoarea încercare.
Alternanţa flirtului cu nepăsarea, a implicării emoţionale cu lipsa bruscă de interes, precum şi  fuga dintr-o relaţie stabilă amintesc din nou de tango. De acea apropiere a buzelor, ce anunţă  sărutul şi eşecul ce îi urmează. Un joc pervers şi dureros ce defineşte multe poveşti de iubire între argentinieni. El sfidează, din nou, spusele lui Tato, dansatorul de tango care îmi descria, în detaliu, spectacolul: „cînd femeia închide ochii, se încredinţează bărbatului şi se angajează pe deplin în pasiunea dansului. Cu toţii am cunoscut, la un moment dat, senzaţia de a merge pe întuneric“. Pornirile isterice, însă, nu o lasă în întuneric pe femeia curtată; dimpotrivă, ele îi menţin raţiunea trează şi nu îi permit să se abandoneze pasiunii fără a-şi programa dezlănţuirea. Deşi extrem de pasionali, femeia şi bărbatul par să nu scape din mînă libretul relaţiei, iar aceasta face ca vigilenţa să însoţească necuvenit de mult un sentiment altminteri liber.

Dincolo de cochetăria nevinovată, isteria înseamnă şi nesiguranţa, ezitarea şi labilitatea unuia dintre parteneri sau ale amîndurora, în plină relaţie stabilă. Căutările, fugile, regăsirile, îndoielile, toate formează tumultul iubirii argentiniene. El defineşte o relaţie ferită de stigmatul plictiselii. Preţul ei? S-ar putea afla în miile de solicitări de şedinţe de terapie, cu care sînt asaltaţi psihologii locali. Imediat ce am deschis discuţia despre poveştile de iubire imposibilă, Graciela Perrier, psiholog cu o experienţă de cîteva decenii, m-a întrebat: „Ai ascultat vreodată texte faimoase de tango? Acolo întotdeauna se suferă mult. Da, sîntem plîngăcioşi. Mi se pare că facem totul cu prea multă pasiune, iar viaţa aici este foarte încărcată de afecte“. Graciela a punctat, apoi, cu o referinţă etnică pe care o luasem şi eu în considerare: „am impresia că sîntem puţin reprimaţi, precum spaniolii, şi expresivi, precum italienii“.
Şi tot pe fişa creată la intrarea într-o relaţie, figurează şi gelozia. Este, probabil, greu de întîlnit un popor care să dezvolte un cult al geloziei cu o mai mare intensitate decît argentinienii. O fac cu devotament, atenţi la nuanţele şi poziţiile ei – există gelozia care îl determină pe unul dintre parteneri ca, la rîndul său, să îi dea celuilalt motive de gelozie, există gelozia care conduce la urmăriri şi metode ingenioase de verificare şi gelozia pervers alimentată – de exemplu, atunci cînd femeia îi descrie, cît mai des, partenerului complimentele făcute de un amic, scenariu în care, fie amicul, fie complimentele sînt fictive. Gelozia ca strategie pare nelipsită din orice cuplu argentinian, oamenii încercînd permanent să întreţină o atmosferă de incertitudine şi de insinuări neliniştitoare. Departe de a-i speria, atitudinea uşor bolnăvicioasă pare să le dea garanţia unei relaţii durabile, pe un fundal de tensiune care, în mod normal, ar trebui să o saboteze. Însă gelozia lor înfloreşte alături de pasiune. Argentinienii se tem de o viaţă liniştită şi plictisitoare şi de scenarii definite de monotonie. Vor să trăiască intens, dispuşi să îşi asume tensiunea şi grijile care însoţesc o astfel de viaţă. Gelozia cultivată perfid are atît de mult succes şi pentru că, în această societate în care se vorbeşte tot mai deschis despre adulter, există nu atît o pornire către înşelat, ci, după cum îmi mărturisea un porteño, „o atmosferă de seducţie“. Adică exact acea dorinţă irezistibilă de a trăi mereu emoţia flirtului.

M-a uimit relatarea unui cunoscut. Tînăr, căsătorit de peste 10 ani şi cu o familie solidă,  îmi povestea cum se desfăşoară unele discuţii cu soţia sa, de fiecare dată cînd el se întoarce din voiaje de afaceri, din străinătate. Dialogul mi-a confirmat că teama de urmările geloziei poate crea în bărbat o perversitate mai acută decît cea tipic feminină. Atunci cînd soţia sa l-a întrebat ce făcuse sîmbătă seara, în timpul unuia dintre voiaje, el i-a spus că fusese la discotecă, împreună cu mai multe colege de serviciu. Era o minciună (acea seară o petrecuse singur, în camera de hotel). Surprinsă de mărturisire, am vrut să ştiu de ce îşi minţise soţia – căuta probleme acolo unde nu existau? Mi-a răspuns: „Dacă i-aş fi spus că am stat ca prostu’ în camera de hotel, singur, nu m-ar fi crezut în veci. Dar spunîndu-i că am ieşit să dansez cu nişte colege, a rămas liniştită“.