În luna iulie, Argentina a trăit
polemica anului. Proiectul de lege a căsătoriei între
persoane de acelaşi sex a ajuns în Senat. Cu două luni
înainte, fusese aprobat de camera deputaţilor. Dezbaterea a
devenit naţională şi intensă. În Buenos Aires, cunoscut ca
fiind „capitala gay-friendly a Americii de Sud“, discuţiile
reflectau contradicţiile unei societăţi încă tributare
tradiţiei şi la fel de deschise noutăţii. Fiecare dintre aceste
caracteristici puternice se menţine, neiertător, în
detrimentul celeilalte. Împreună, ele au produs, cu ocazia
propunerii proiectului, o tensiune delicios de urmărit, în
special pentru ne-argentinieni. Argentina mai trăise o astfel de
polemică la sfîrşitul anilor ’80, atunci cînd votarea
legii divorţului civil îi zguduia temeliile catolice. Pînă
atunci, cetăţenii nu puteau divorţa juridic. Odată separaţi,
dacă îşi alegeau un alt partener, trăiau „neoficial“ în
noul cuplu sau se căsătoreau în Uruguay, unde autorităţile
nu luau în considerare certificatul de căsătorie emis în
ţara vecină. Biserica argentiniană nu recunoaşte divorţul
juridic nici astăzi.
Proiectul legii căsătoriei gay, după
cum a fost rapid denumit, a ajuns la Congres, pe fundalul
manifestaţiilor pro şi contra din Piaţa Congresului, nu înainte
de a provoca furia bisericii. Într-o scrisoare deschisă,
trimisă măicuţelor carmelite din Capitală, arhiepiscopul de
Buenos Aires numea legea „o lucrare a Diavolului“ şi avertiza:
„nu e vorba de o simplă luptă politică. Este pretenţia
distructivă la planul Domnului“. El le îndemna pe măicuţe
să se roage pentru ca Domnul să nu permită ca noua lege să fie
votată şi amintea că ea înseamnă respingerea directă a
legii lui Dumnezeu, „imprimată şi în inimile noastre“.
Arhiepiscopul evoca imaginea Sfintei Familii, rugîndu-i pe
Sfîntul Iosif, Sfînta Fecioară şi Pruncul să apere
familia argentiniană, în acest moment dramatic. Preşedinta
Cristina Kirchner a atacat direct Biserica, spunînd despre
căsătorie că „nu este o construcţie a Bisericii Catolice, ci a
Dreptului roman“. Mai mult, a comparat discursul Bisericii cu
„epoca cruciaţilor“.
„Cum îi explici unui copil că
părinţii lui sînt doi bărbaţi sau două femei?“, mă
întreba Horacio Manganiello, de profesie inginer. De altfel,
soarta copiilor unor astfel de cupluri a fost printre cel mai des
invocate motive de către opozanţii legii. S-au auzit şi voci
ironice, care susţineau că e indiscutabil mai bine să încredinţezi
un copil unui cuplu homosexual, decît să-l dai în grija
preoţilor suspectaţi de pedofilie. La o masă rotundă, organizată
de La Nacion, unul dintre principalele cotidiene de opoziţie, patru
persoane au adus argumente pro şi contra legii. Un militant al
comunităţii de homosexuali şi lesbiene, un specialist în
drepturile copilului, un doctor în ştiinţe juridice şi un
psihiatru au discutat, timp de două ore, într-o întîlnire
care a rămas înregistrată şi pe site-ul cotidianului-gazdă.
„Este necesar ca statul să legisleze şi să se ocupe de o
realitate care există deja“, s-a afirmat, la fel cum s-a menţionat
şi că „statul nu reglementează viaţa afectivă a persoanelor,
el reglementează o instituţie care îndeplineşte o funcţie
socială.“ S-a spus că „proiectul de lege încearcă să
impună o schimbare societăţii, de manieră violentă“, şi s-a
replicat că OMS nu consideră homosexualitatea o problemă sau o
boală şi că „această lege nu impune nimănui nici o schimbare
de conduită“. Psihiatrul a făcut, la un moment dat, un comentariu
greu de ignorat: „diferenţa sexuală nu este o chestiune arbitrară
a legii căsătoriei, este însăşi esenţa ei“.
(continuare în numărul viitor)
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters