Votul din Senat a fost precedat de
nenumărate articole, eseuri, comentarii pe bloguri personale şi
sondaje de stradă. Cele două tabere s-au raliat în jurul
Bisericii, respectiv al puterii, care susţinea, în mod
deschis, proiectul. Jurnalistul Rolando Hanglin amintea: „Cînd
a fost adoptată legea divorţului civil [...], mulţi au crezut că
se apropia Apocalipsa şi nu a fost aşa. Viaţa şi-a urmat cursul
său normal. Divorţul a adus fericirea în multe cămine“. La
fel se va întîmpla după ce aprobarea legii căsătoriei
gay va fi încetat să producă polemici, credea Hanglin,
descriind normalitatea situaţiei, la finalul articolului: „[...] cel mai probabil este că nu se va întîmpla nimic
transcendent. Copiii vor continua să se nască dintr-un uter
feminin, fecundat de sperma unui bărbat. Femeilor, cu frumuseţea
lor mortală, le vor plăcea în continuare bărbaţii
(înclinaţie inexplicabilă) şi băieţeii o să înceapă
din nou să le urmărească pe fetiţe, cu scopul de a le trage de
codiţe [...] Sînt incorigibili“.
Transmisă, în mare parte, live,
la TV şi pe Twitter, dezbaterea din Senat a captivat întreaga
ţară. În şedinţa care a durat peste 14 ore, incertitudinea
cobora în forum după fiecare discurs. Subiectul a fost tratat
cu eleganţă şi decenţă, iar ieşirile însufleţite nu au
tulburat decît rareori atmosfera. Senatorii şi-au argumentat
votul cu răbdare, invocînd argumente de natură ştiinţifică,
morală, religioasă, politică şi socială. În pledoaria
pentru acceptarea homosexualităţii ca pe o realitate normală, unul
dintre ei a enumerat regnurile în care a fost detectat
fenomenul, menţionînd, pe un ton serios, şi albinele. Un
senator al puterii a amintit că ceea ce ne face pe toţi egali este
demnitatea şi că nu se poate vorbi de o categorie aparte în
care să îi plasăm pe homosexuali. „Unii pastori au uitat că
cei numiţi «aceste persoane», sînt, de fapt,
fraţii noştri“, a adăugat el, acid. Subliniind că Argentina
este un stat laic, el a conchis: „Căsătoria egalitară nu va
obliga Biserica să recunoască un contract care aparţine, de drept,
unei instituţii civile“.
Discursul unei senatoare din opoziţia
de stînga s-a concentrat pe chestiunea adopţiei şi pe cea a
drepturilor copilului. Statutul filiaţiei este determinat de lege,
plecînd de la căsătoria heterosexuală, a punctat senatoarea.
Maternitatea este stabilită de naştere, iar paternitatea de
căsătorie, realitate care face ca votul pozitiv din Camera
Deputaţilor să fie, în viziunea senatoarei, pur „declamativ“;
el forţează lucrurile atunci cînd susţine că, într-un
cuplu de acelaşi sex, „căsătoria ar avea aceleaşi condiţii şi
efecte“ precum într-un cuplu heterosexual.
În Piaţa Congresului,
manifestanţii în favoarea căsătoriei gay fluturau steagurile
partidelor de stînga şi steagurile colorate, la cîţiva
metri de grupul celor care se opuneau votării legii, în mare
parte reprezentanţi ai unor organizaţii catolice. Tensiunea a
izbucnit, neaşteptat, atunci cînd susţinătorii legii au
început să scandeze: „Biserică murdară, tu eşti
dictatura!“, şi să arunce cu ouă şi portocale în grupul
opozant. Aceştia din urmă recitau, neîntrerupt, Ave, Maria,
şi păreau să îi ignore pe agresori, pînă cînd
aglomeraţia a devenit periculoasă şi a intervenit poliţia. Pe
fundalul agitaţiei, s-a auzit o voce strigînd „ţară de
poponari“, iar grupul opozanţilor s-a retras din Piaţă.
În spatele zidurilor,
discursurile se succedau la fel de dramatic. Un senator al Partidului
Socialist a inserat un element personal într-o intervenţie
considerată, încă de a doua zi, drept cea mai emoţionantă.
Susţinător al proiectului, el a început prin a spune că îi
înţelege pe cei care se opun acestuia, pentru că este
conştient că este foarte greu să schimbi chestiunile culturale şi
că procesul durează secole. Referindu-se, apoi, la unul dintre fiii
săi, homosexual declarat, senatorul a adăugat că are acelaşi
drept precum restul societăţii. „Atunci cînd familia mea
îşi aşteaptă rîndul pentru a avea grijă de nepotul
meu, fiul meu cel mare nu se gîndeşte că cel care va avea
grijă de copil este un unchi gay, care îl poate molipsi, care
îl poate deforma. Nu simte acest lucru.“ Cuvintele, rostite
cu o vizibilă emoţie, au fost întrerupte de aplauze.
Votul din Senat nu s-a definit, în
mare, în funcţie de partide. Deşi regimul a sprijinit
proiectul, au existat mulţi senatori ai puterii care s-au opus, iar
opţiunile individuale au fost evidente. Şedinţa s-a încheiat
în zori. Legea căsătoriei homosexuale a fost votată cu 33 de
voturi pentru, 27 de voturi contra şi 3 abţineri. Argentina devenea
prima ţară latino-americană care recunoştea oficial căsătoria
între persoane de acelaşi sex. Regimul nu şi-a ascuns
satisfacţia. Biserica nu a făcut nici o declaraţie. Agenţia
Informativă Catolică Argentiniană titra: „Senatul a transformat
în lege pseudocăsătoria homosexuală“.
Legea prevede că beneficiile de
pensie, de asigurare socială şi orice drepturi şi obligaţii ale
cuplurilor heterosexuale se vor aplica şi în cazul cuplurilor
homosexuale. Acestea din urmă vor putea adopta şi vor avea dreptul
să recurgă la fertilizarea in vitro. Folosirea numelui unuia dintre
parteneri precedat de particula „de“ va fi opţională.
Sensibilă, pînă la extremă, la
noţiunea de drepturi ale omului, societatea argentiniană începea
să asimileze o realitate normală pentru mulţi, scandaloasă pentru
mulţi alţii, pe fundalul unei frenezii de căsătorii homosexuale,
oficiate încă din prima săptămînă de la promulgare.
Faptul că au existat judecători care au refuzat să le oficializeze
a continuat, latent, tensiunea ce anunţase dezbaterea.
Incoerenţa gîndirii unor
susţinători ai legii era surprinsă de filozoful Gabriel Zanotti,
căruia i-am cerut părerea. În articolul publicat pe propriul
blog, pe care mi-a sugerat să-l citesc, scria: „Către liberalii
clasici care susţineţi «căsătoria homosexuală», […]
nu este extrem de incoerent să cereţi ca statul să dicteze în
această chestiune? Şi către credincioşi, ce are de a face statul
cu credinţa noastră? Ce are de a face coerciţia cu actul de
credinţă?“.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters