OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Amica mea Paula umple cu grijă recipientul de lemn, lovind uşor marginile, pentru ca iarba verzuie să se aşeze comod, aşa cum cere tradiţia. Cu un alt gest reflex, apucă ceainicul plin şi toarnă, la fel de grijuliu, nescăpînd din ochi iarba, pe sfert încă uscată. Acest sfert va rămîne astfel, supunîndu-se strictei legi legate de cel mai comun ritual argentinian – prepararea infuziei de mate. Menţionat pentru prima dată la sfîrşitul secolului al XVI-lea, el mate este termenul folosit pentru a desemna atît planta (tradiţional numită yerba) din care se prepară infuzia, cît şi recipientul cilindric sau rotund, de oţel, metal sau lemn din care se bea aceasta. Un clasic al zonei cunoscute drept Conul Sudic (zona formată din Argentina, Chile, Uruguay), planta din care se fierbe această infuzie s-a transformat de mult în băutura tradiţională a fiecăreia dintre aceste ţări, devenind faimoasă cu precădere în Uruguay şi Argentina. Deşi, în Conul Sudic, Uruguayul ocupă primul loc la consumul de mate, poziţia sa neprivilegiată şi lipsa de reputaţie în lume le împiedică asocierea – neşansă transformată în privilegiul ţării vecine, de care îl desparte un fluviu, dar de care îl unesc limba şi istoria.

 

Construit cu dragoste, răbdare şi atenţie minuţioasă, ritualul din jurul unui mate începe de la punga de yerba, nelipsită din nici o gospodărie argentiniană, în mijlocul bucătăriei proletare, asaltate de cratiţe şi tigăi, sau în dulăpiorul impecabil al unei bucătării elegant mobilate, din cartierele middle class. După ce yerba îşi găseşte locul tihnit între pereţii recipientului, aceasta aşteaptă cuminte sosirea celui de-al treilea element al ceremoniei, la bombilla. Aceasta este o mică ţeavă subţire de metal sau alpaca, avînd la unul dintre capete o mică strecurătoare prin care se filtrează infuzia, iar la celălalt, o gaură prin care lichidul ajunge la destinaţia finală. Este delicios de urmărit grija cu care orice argentinian înfige la bombilla în patul de yerba, prins între răbdarea de a împlini gestul după legea tradiţiei şi freamătul cu care pofta, deja adictivă, îl îndeamnă să se grăbească. Dacă infuzia nu se bea amară, în formula clasică, i se adaugă zahăr sau edulcorant, care finalizează ritualul pe uscat. În acest moment, yerba se supune fierbinţelii apei şi înghite avid, aşteptînd febra următorului şuvoi. După cîteva astfel de sfioase botezuri, lichidul vieţii argentiniene este gata pentru a fi băut. Persoanei care toarnă prima porţie îi revine sarcina de a gusta din prima infuzie, considerată a fi cea mai puţin bună, urmînd ca, la final, ea să reumple recipientul cu apă şi să îl ofere interlocutorului său. Căci el mate este băutura prieteniei, a familiei, a înfrăţirii, a dialogului, a negocierii, a glumelor – el mate este ceaiul care uneşte două sau mai multe spirite în expresia lor cea mai umană – vorba, gluma, bîrfa şi buna dispoziţie. Atunci cînd este băut în solitudine, se spune că îndeamnă la reflecţie şi sugerează că el însuşi oferă companie.

 

Un mate se consumă din cîteva înghiţituri, şi tocmai această sărăcie a ritualului îi împlineşte eleganţa savurării. După cel mult 5-6 înghiţituri, yerba se cufundă într-un mic desert verzui, tînjind după îndurarea apei care se varsă la fel de calculat, mereu şi mereu, pînă cînd bulele agitate schiţează triumful unui nou mate, mereu perfect, precum cel care l-a precedat. Nici un gest întîmplător, precipitat, nesocotit. Capăt de listă într-un inventar al miturilor locale, el mate reflectă cea mai rezistentă trăsătură a acestui popor – prietenia, însoţită de surorile ei, dorinţa permanentă de companie, solidaritatea şi generozitatea. Mai mult decît un ceai, el mate este seva dialogului şi ceremonia care marchează un timp pentru a vorbi şi un timp pentru a asculta. Este ritmul cu care recipientul se plimbă între cel care vorbeşte şi cel care ascultă bînd pînă la terminarea apei. Primele cuvinte cu care o gazdă îşi întîmpină musafirul sînt: „nişte mate?“. Iar uneori, atunci cînd prietenia se ţine încă departe de confirmarea propriei forţe, răsar alte cuvinte: „Amar sau dulce?“. În mod tradiţional, el mate se bea amar, dar în ziua în care părintele decide să îşi iniţieze copilul în ritualul identităţii argentiniene, el îi va adăuga zahăr şi va privi cu nesfîrşită mîndrie inaugurarea unei noi epoci. Tot atunci, va începe să aştepte ziua în care copilul său va creşte suficient pentru a confrunta tăria unui mate amar. Se spune despre mate că este singurul lucru pe care îl împărtăşesc părinţii şi copiii fără a se certa sau, pur şi simplu, fără a şi-l arunca în ochi. Tihna ritualului se rupe odată cu un previzibil avertisment: „S-a răcit apa“. Cuvinte fatale, amintind că apa călduţă este ruşinea oricărei ceremonii din jurul unui mate. Spre deosebire de vecinii lor brazilieni, care preferă să bea mate cu gheaţă şi îmbogăţit cu diverse arome, argentinienii rămîn fideli fierbinţelii amare, care împrumută, parcă, din însăşi pasiunea spiritului local. Iar atunci cînd chiar yerba trebuie schimbată, aroma sa slăbind sub baia permanentă, conversaţia zăboveşte din nou, cu povara nerăbdării şi recompensa reînnodării.

 

Se spune despre tastaturile computerelor din Argentina că sînt pline de yerba... Vigoarea cu care el mate inventează parteneri de discuţie şi dizolvă orice timiditate socială, martor al glumelor, al bîrfelor de serviciu şi al comentariilor legate de ultimul meci de fotbal, el trăieşte şi în şirurile nesfîrşite de recipiente speciale (de toate formele, mărimile şi materialele) întinse în bucătăriile companiilor, alături de cîteva termosuri care servesc la prepararea infuziei în afara casei. De altfel, această băutură părăseşte cu naturaleţe mediul casnic şi îşi clădeşte propria sa fiinţă socială, în mîinile celor care discută pe băncile sau pe iarba din parcuri, în autobuz, într-o croitorie sau într-un atelier de reparat maşini. Aşezat într-o geantă special concepută (ca parte din codul cultural al societăţii, îşi poate reclama dreptul la o geantă proprie!) sau ţinut sub braţ, termosul este a doua emblemă a ceremoniei unui mate. Unul dintre primele semne după care un străin în Argentina îşi trădează originea, subliniind, în acelaşi timp, o distanţă culturală pe care poate alege să o elimine – sau nu –, este refuzul de a bea mate. Rareori un argentinian va respinge un mate, iar dacă o face, este tacit obligat să ofere o explicaţie. Copleşit de amărăciunea intensă a băuturii, străinului îi vine greu să creadă că băutura naţională a unui popor cordial şi exuberant, care îşi adoră deserturile excesiv de dulci, poate lua această formă. Cînd însă reuşeşte să îşi educe, să îşi domesticească sau, pur şi simplu, să îşi forţeze gustul, străinul deprinde ritualul unui mate, înţelegînd că el este una dintre căile prin care ajunge la inima amicului sau a interlocutorului său local. O scenă dintr-un film argentiniano-columbian îl înfăţişează pe un columbian, aflat de puţin timp la Buenos Aires, acceptînd, din politeţe, un mate oferit de gazda sa. Grimasa lui redă în efigie prăpastia miilor de kilometri dintre cele două ţări, iar gestul imediat următor şochează orice telespectator argentinian – columbianul aşteaptă ieşirea din cameră a gazdei, pentru a scuipa pe podea, cu înverşunarea salvării, lichidul ţinut cu precauţie în gură, minute în şir.