OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Industria taximetrelor era, în acel an, una dintre victimele crizei economice, absenţa pasagerilor amintind cu îngrijorare că unul dintre privilegiile fireşti, parte din dota unei lumi renumite pentru tradiţia puternicei clase mijlocii, se afla în pericol. La colţul unei străzi din capitală, inteligenta porteña avea, însă, soluţia. Cîţiva taximetrişti decideau să ofere, strigînd în gura mare, cîte un drum pînă în centru, la un preţ de 5 ori mai mic decît cel normal. Pasagerul astfel atras urma să împartă maşina cu alte cîteva persoane. Succesului imediat al ofertei i-a urmat mărirea capacităţii taximetrelor, ajungîndu-se ca un pasager să se aşeze lîngă şofer, iar alţi patru, în spate. Competiţia a apărut la fel de rapid şi a urmat o a doua linie, care ducea pasagerii pînă la Plaza de Mayo, locul emblemă al oraşului şi martor al revoluţiilor, al loviturilor de stat şi al protestelor istorice. Euforica noutate a provocat chiar şi conflicte violente între cele două linii, dar pragmatismul înţelept a făcut, în cele din urmă, ca ele să fuzioneze. Invenţia s-a numit taxi colectivo şi, inevitabil, s-a transformat în autobuz. Înfruntînd ofensiva companiilor de tramvai şi impozitele speciale, autobuzul a triumfat şi a fost rapid exportat în Uruguay şi Brazilia, iar apoi, treptat, în întreaga lume.

 

Astăzi, pe lista de cunoştinţe a oricărui elev argentinian se află, pe primul loc al invenţiilor locale, încununat de mîndria pentru contribuţia Argentinei la dezvoltarea civilizaţiei mondiale, el colectivo, numele local al autobuzului. O călătorie cu autobuzul în Buenos Aires este intrarea într-un protocol simptomatic pentru fiinţa socială porteña. Manieraţi, prietenoşi şi relaxaţi, localnicii deprind încă din copilărie mecanismele unei convieţuiri elegante şi senine, într-o metropolă în care simpla coexistenţă nu este deloc simplă. Izbucnirile, crizele de nervi, insultele pe care aglomeraţia şi grijile cotidiene le-ar putea provoca în mijlocul acestor oameni cu sînge temperamental italian şi spaniol nu se produc. Omul acestui loc are infinita răbdare a bunului-simţ şi toleranţa pe care le oferă lunga tradiţie a imigraţiei şi a sărăciei. Astfel, ceremonia mersului cu autobuzul începe încă din staţie. Pe un turist ignorant imaginea îl poate stupefia – în fiecare staţie, oamenii se aşază, invariabil şi ferm, la coadă. Locul fiecăruia este sfînt şi intangibil, excepţiile fiind momentele în care bărbaţii, gentlemen autentici, le propun femeilor să se urce înaintea lor în autobuz. Coada care uneori se formează şi pe scară, intrarea făcîndu-se exclusiv prin uşa din faţă, e consecinţa unei realităţi oarecum primitive, în contrast cu civilitatea personajelor prezente în scenă. Ea aminteşte că structura autobuzului argentinian nu s-a schimbat deloc în ultimii 35-40 de ani. Pasagerul îi dictează şoferului fie tariful biletului, fie destinaţia, şoferul marchează preţul apăsînd diverse butoane, iar pasagerul introduce monedele într-un aparat care îi oferă biletul. Defecţiunile aparatului, gesturile neîndemînatice, monedele pierdute, copiii care insistă să caute biletul aruncat de aparat, preţurile marcate greşit, orice inconvenient care apare cînd şi cînd nu creează nici o tensiune şi nu afectează nici cea mai sensibilă răbdare. Totul se desfăşoară în linişte. El porteño ştie că trebuie să îşi respecte concetăţenii, indiferent de context, iar experienţa, uneori dificilă, a unei călătorii în colectivo confirmă că numele său nu a fost ales întîmplător.