OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pe 1 iulie 1987, la exact 13 ani de la moartea acestuia, presa anunţa o veste morbidă: cadavrul perfect conservat al generalului Juan Perón fusese profanat. Mîinile, pe care sute de imagini propagandistice le înfăţişau salutînd mulţimile, îi fuseseră tăiate, dispărînd din cavou, împreună cu sabia şi bereta militară. Două scrisori, semnate „Hermes IAI şi Cei 13“ şi adresate unor politicieni peronişti, solicitau o răscumpărare de 8 milioane de dolari. Autorii actului mai trimiteau şi un poem aflat pe sicriu, scris personal de Isabel Perón, văduva şi succesoarea preşedintelui. După expirarea termenului-limită menţionat pentru răscumpărare, a devenit clar că nu acesta era mobilul profanării. „Mîinile tale sînt mîinile poporului tău“, scria pe unele dintre panourile zecilor de mii de persoane adunate pentru a deplînge atrocitatea comisă. În acel moment, ţara era condusă de Raúl Alfonsín (Uniunea Civică Radicală). Alegerea sa echivalase cu primul mare eşec al peronismului. La scurt timp de la învestire, Alfonsín dispunea începerea procesului liderilor militari responsabili pentru răpirea, torturarea, uciderea şi dispariţia a 30.000 de persoane acuzate de activităţi de stînga.

 

Suita de evenimente macabre a complicat şi mai mult investigaţia. Doi martori au murit în circumstanţe dubioase. La cîteva zile după ce încercase să discute cu unul dintre investigatori, pentru a descrie un suspect zărit în apropierea cavoului, o peronistă care depunea, deseori, flori la mormînt a murit în urma unei hemoragii cerebrale provocate de o lovitură. Soarta celuilalt martor, paznic de noapte în cimitir, s-a înscris între coordonate la fel de terifiante. Unul dintre colegii săi declara că acesta, cunoscut ca fiind alcoolic, a fost găsit mort în cimitir, noaptea, fie ca urmare a unei pneumonii, fie în comă alcoolică. Certificatul de deces menţiona un stop cardiorespirator, dar autopsia solicitată de primul judecător al cazului excludea toate cele trei cauze şi indica, drept cauză a morţii, o lovitură puternică. Primul judecător murea într-un accident dubios, cu maşina proprie, la doi ani de la începerea investigaţiei, după ce mersese la Madrid pentru a discuta cu Isabel Perón, aflată în exil. Conform unei surse anonime, era vorba de un atentat cu bombă. La cîteva zile, dosarul cu noi informaţii despre caz dispărea din seiful biroului său. Comisarul cu care colaborase a scăpat, miraculos, cu viaţă, atunci cînd a fost împuşcat de la mică distanţă, iar glonţul s-a rupt în două. Şeful Poliţiei Federale a fost însă găsit mort, în propriul birou.

 

Ipotezele avansate au străbătut toate palierele imaginaţiei. O suspiciune s-a îndreptat asupra represorilor fostei dictaturi militare, acum urmăriţi penal de regimul lui Alfonsín. S-a presupus că organizaseră profanarea pentru a crea un climat de instabilitate menit să îngreuneze mecanismul proceselor. De altfel, unii experţi legişti susţineau că tăierea mîinilor cadavrelor era o practică tipică folosită de militari după ce îşi ucideau victimele, care apoi dispăreau fără urmă. Mai mult, rudele unora dintre victime primeau acasă pachete cu mîinile acestora. O altă ipoteză, lansată în anii 2000, aducea şi mai multă tensiune scenariului confuz – era menţionat numele fascistului Licio Gelli, marele maestru al Lojei masonice clandestine italiene P2 (Propaganda Due). Gelli îl cunoscuse pe Juan Perón în timpul şederii acestuia în Italia, la sfîrşitul anilor ’30, iar prietenia lor încurajase relaţii politice şi de afaceri în timpul anilor ’70. S-a presupus că neonorarea unor promisiuni făcute de Perón lui Gelli, înaintea ultimului său mandat, precum şi o enormă datorie neplătită l-ar fi înfuriat pe maestrul mason, care ar fi ales să recurgă la o răzbunare postumă. Potrivit unor autori, tăierea mîinilor generalului ar fi făcut parte dintr-un ritual specific Lojei masonice P2, în urma căruia cadavrul lipsit de unele membre ar împiedica sufletul să se odihnească în pace. Ipoteza a fost respinsă de experţi în arta masonică. Speculaţiile au mai inclus o variantă, foarte populară graţie laturii ei de roman poliţist, dar şi prima eliminată. S-a afirmat că amprentele mîinilor ar fi putut fi folosite de organizatorii furtului pentru a avea acces la un cont personal al generalului, aflat în Elveţia. Potrivit acestei absurde ipoteze, se specula că aceasta era singura metodă de a deschide contul.

 

În 2006, după ce trecerea anilor a redus din interesul pentru caz, cadavrul generalului a fost transportat din cimitirul în care s-a produs incidentul în Buenos Aires, la un mausoleu aflat în apropierea capitalei. Investigaţiile nu au decriptat misterul. Nici unul dintre regimurile politice următoare nu a dispus o anchetă exhaustivă, iar evenimentul a dobîndit faimă ezoterico-detectivistică în cîteva cărţi de investigaţie publicate în anii 2000. Profanarea mîinilor lui Perón intră, nu fără ironie sinistră, în istoria misterelor ţării de fiecare dată cînd evocă gestul tipic cu care generalul saluta mulţimile. Alteori, ea aduce în memorie cuvintele rostite în timpul unuia dintre mandatele sale: „Prefer să-mi tai mîinile decît să cer un împrumut unui organism financiar internaţional“.