Cea de a doua soţie a lui Juan Perón, Eva Duarte de Perón, a
cunoscut şi ea o zbuciumată viaţă de apoi. Istoria unică a cadavrului ei începe
în prima zi a lungului proces de îmbălsămare făcută de un renumit medic legist
spaniol, plătit generos de către preşedinte, pentru a conserva fizionomia
defunctei.
După un lung priveghi, sicriul este depus la sediul
Confederaţiei Generale a Muncii – nu un loc de veci, ci un simplu popas către
mausoleul ce urma să fie construit. Trei ani mai tîrziu, în 1955, cînd lovitura
de stat îl înlătură pe generalul Perón de la putere, el se află în acelaşi loc.
Temîndu-se că trupul neînsufleţit al Evei, „ocrotitoarea dezgoliţilor“, s-ar
putea transforma în emblema rezistenţei peroniste, insuflînd curaj pentru acte
subversive, noul preşedinte, generalul Eugenio Aramburu, ordonă răpirea sa din
sediul Confederaţiei Generale a Muncii. Momentul inaugurează un itinerariu
macabru, care se va întinde pe 16 ani. Sicriul este ascuns, pe rînd, în depozite
şi birouri oficiale ale Capitalei (printre care şi sediul Serviciului de
Informaţii al Armatei), în încercarea permanentă de a i se şterge urma.
Căutarea disperată a peroniştilor nu reuşeşte să înfrîngă ingeniozitatea
militarilor – în unul dintre popasurile sale clandestine, Eva este ascunsă în
apartamentul unui maior al Serviciilor de Informaţii. Stăpînit de teama enormei
responsabilităţi, maiorul este mereu vigilent, iar în noaptea în care vede o
umbră suspectă lîngă dormitor, trage două gloanţe, convins fiind că se
confruntă cu un peronist venit în căutarea cadavrului. Umbra este, însă, a
soţiei sale, însărcinate, pe care o ucide din greşeală. Sicriul este mutat din
nou, în numeroase locuri din Buenos Aires, ajungînd să fie ascuns şi în spatele
unui ecran de cinematograf. Mai multe sicrie identice sînt fabricate şi
distribuite în diferite colţuri ale continentului, pentru a-i deruta pe
peronişti.
În cele din urmă, generalul Aramburu decide ca trupul Evei
să fie scos din ţară şi, stabilind contacte cu Vaticanul, prin intermediul unor
persoane de încredere, îl trimite în Europa. În 1957, sicriul călătoreşte pe
ruta Spania-Italia-Belgia-Germania şi Elveţia, în cadrul unei operaţiuni
organizate de agenţi ai Serviciului de Informaţii Secrete. Ajunsă în Italia,
Evei i se atribuie identitatea italiencei María Maggi de Magistris, născute în
Italia şi moarte într-un accident de maşină în Argentina, în 1951. Este
înmormîntată într-un cimitir din Milano, unde va rămîne timp de 15 ani.
Misterul cadavrului menţine în alertă rezistenţa peronistă. În 1970, una dintre
componentele sale, organizaţia de gherilă de stînga Montoneros, îl răpeşte pe
generalul Aramburu, acum fost preşedinte. Comandoul însărcinat să îl lichideze
îl întreabă unde se află Eva, nu obţine răspunsul (de altfel, acesta nu deţine
informaţia) şi îl ucide. În anul următor, marcat de tensiuni între
antiperonişti şi peronişti, noul preşedinte, Alejandro Lanusse, înţelege că,
din exilul său madrilen, generalul Perón este singurul care poate impune
ordinea în rîndul propriilor susţinători. În schimbul acestei favori, Lanusse
promite că îi va înapoia cadavrul fostei sale soţii. Unul dintre agenţii
operaţiunii din 1957 este însărcinat să organizeze transportarea sicriului de
la Milano la Madrid şi, în urma unei lungi călătorii într-o maşină a pompelor
funebre, sicriul îi este încredinţat lui Perón. Cadavrului îi lipseşte un
deget, nasul este uşor deformat, există urme ale numeroaselor transporturi ale
sicriului, dar, susţine medicul legist spaniol, prezent şi el, se află în stare
foarte bună.
Cînd, în 1973, Perón pune capăt exilului şi se întoarce în
ţară, trupul Evei rămîne în Spania. Un an mai tîrziu, la cîteva luni de la
moartea lui Perón, destinul postum al Evei se întretaie cu cel al fostului său
inamic, generalul Aramburu. Organizaţia Montoneros deshumează şi fură cadavrul
lui Aramburu, anunţînd că îl va returna doar în schimbul cadavrului „camaradei
Evita“, obligînd-o astfel pe Isabel, văduva şi succesoarea lui Perón, să
dispună aducerea sicriului din Spania. În ziua în care avionul special
închiriat, purtînd sicriul Evei, aterizează lîngă Buenos Aires, cadavrul lui
Aramburu este găsit într-un camion din centrul oraşului. Pactul a fost
respectat. Următoarea destinaţie a sicriului Evei – cripta din reşedinţa prezidenţială
din Olivos. Se va odihni alături de soţul său timp de doar doi ani. După
lovitura de stat organizată împotriva Isabelei Perón, în 1976, oficialii
militari care preiau puterea îi despart pe cei doi, transferîndu-l pe general
în cimitirul Chacarita şi încredinţînd sicriul Evei familiei acesteia.
De atunci, cea mai renumită primă doamnă a Argentinei se
află în cavoul familiei Duarte, în cimitirul de elită Recoleta. Sicriul, aşezat
la 6 metri sub pămînt, este acoperit de o placă de oţel. Uşa de fier forjat a
cavoului alternează modelul de crin cu orificiile care invită la priviri
curioase înăuntru. Sacru pentru peronişti şi fascinant pentru orice
argentinian, mormîntul adună în faţa sa mii de turişti străini, trezind
curiozităţi mondeno-macabre.
Prinse în dantela metalică a uşii, florile mereu înlocuite
evocă prospeţimea cvasiintactă a unui trup ce a sfidat, timp de ani întregi,
descompunerea regimurilor care şi l-au disputat.